14 decembrie 2016

1124.POVESTI DIN SPATELE SCENEI (ZIUA NATIONALA A ROMANIEI - PARADA MILITARA)


 În fiecare an, eu astept cu nerabdare ziua de 1 Decembrie. Este Ziua României! Ce sarbatorim atunci? Acum 98 de ani, intr-o zi de duminica, se faurea intregirea Romaniei, prin unirea Transilvaniei, Banatului, Crisanei si Maramuresului cu Patria mama.
Suficient motiv, nu? Bun, dar … nu suficient. Nu pentru mine! Eu ma bucur ca va fi PARADA MILITARA! Da, ca in fiecare an, detasamentele de defilare si echipamente tehnice diverse vor trece prin fata publicului. De toate felurile, reprezentand toate categoriile de forte ale Armatei si nu numai! 
Ei bine, astazi nu vreau sa va prezint derularea paradei, sau sa comentez ce fel de tehnica a defilat! S-a transmis la toate televiziunile si spikerul a comentat pentru dumneavoastra, cu amanunte, ce detasamente, de unde, ce tip de vehicule de lupta, terestre sau aeriene, au defilat pe sub Arcul de Triumf.
Vreau insa sa va prezint o bucatica mica din efortul de pregatire a acestei parade.
Cifrele participarii sunt ele insele impresionante! Peste 3800 de persoane, din M.Ap.N., M.A.I., S.R.I si S.P.P.! Adica militari, politisti, jandarmi, pompieri, salvatori si agenti speciali! Peste 250 de vehicule de lupta si patrulare! Peste 50 de aeronave!

Ca in fiecare an, Parada Militara organizata in cinstea Zilei Nationale a Romaniei (wow, ce spectaculos suna!) incepe cu organizarea! Si organizarea se poate face dupa ce stabilim scopurile! Carcotasii or sa spuna: “Pai nu sunt in fiecare an aceleasi? Ce mai planificati?” Pai, este la fel, dar nu prea! Sa nu uitam ca anul acesta se implinesc 100 de ani de la intrarea Romaniei in Primul Razboi Mondial. Este un moment deosebit, care merita o parada deosebita. Asa ca mai marii au decis: “Vom trece de la parade spectacol, la parada elocventa!”
DA PAGINA!
Asa ca da-i planificare! Cine, de unde, cu ce! Detasamente, ordinea acestora, tinuta lor! Tehnica de lupta! Cate? Putem? Ce le place oamenilor?! TANCURI! OK! Avem! Dar … acestea trebuie sa fie echipate cu senile cu cauciuc, sa nu distrugem soselele! In ce stare sunt? Cate avem? Avem timp sa confectionam unele noi? Intrebari, intrebari … Invitam delagatii straine, ca avem aliati in NATO, avem fratii de peste Prut … Invitam! Deci, cazare (nu oriunde, nu oricum!), transport, insotire!
Puse toate pe hartie, dau deja o imagine a ceea ce va urma! Si asa, ca in fiecare an, apare un ordin al sefului SMG pentru organizarea paradei. Cu responsabilitati clare pentru fiecare structura, etapizata cronologic.
Cu toata tevatura studiata, organizatorii din structuri se intalnesc in prima conferinta de planificare... Initiala! Cu reprezentanti din Primaria Generala si celelalte ministere cu responsabilitati!
E, anul acesta a fost o conferinta ca ouale Kinder! De ce? Pai, cu surprize! Parada fusese gandita cu doua variante. A, la Piata Constitutiei, B, la Arcul de Triumf!
Si cand am deschis oul, SURPRIZA! Primaria Generala a Capitalei, prin vocea viceprimarului, anunta! LA ARCUL DE TRIUMF! AM ZIS! Cu promisiuni solemne, transmise de primarul general, ca s-au luat toate masurile ca lucrarile sa fie gata in timp util. O fi de rau? O fi de bine? Poate pentru privitorii neavizati nu este nici o diferenta! Dar ele sunt majore! Alte distante de parcurs, alt mod de aranjare a tehnicii, alta sonorizare!
Comandantul paradei se uita neincrezator la viceprimar ... Ok, dar pastram Piata Constitutiei ca solutie de rezerva!
Si a inceput vacarmul! Incepand cu data de 7 noiembrie, tehnica a purces spre Capitala Romaniei! De la Galati, Turda, Floresti, Dej! De la Craiova si Focsani! De la Mangalia! Pe calea ferata sau pe roti, au inceput sa afluiasca spre  Bucuresti.
Zilnic, in unitatile desemnate se le primeasca sosesc tancuri, transportoare blindate, M.L.I., HUMMWEE si alte tipuri de tehnica!
Doar ca ele nu au plecat din unitati fara sa treaca printr-o atenta verificare a personalului tehnic. Inlocuiri de lubrifianti, de filtre, aspectare generala, retus vopsea. Tot ce a putut sa faca unitatea detinatoare, cu personalul pe care il are si conform competentelor! Celelalte operatiuni, le vor face specialistii din structurile de mentenanta din Bucuresti. In asa fel ca, pe 1 Decembrie, tehnica sa mearga ceas si sa arate impecabil!
Si asa, au intrat in scena doctorii de motoare! “NOI DAM VIATA MASINILOR” Este dictonul unei structuri de mentenanta din Bulevardul Ghencea! Acolo unde se vindeca de la autoturisme pana la vehicule complexe. Unele masini au venit direct din poligon, cum este cazul complexului Hawk, care a ajuns direct din Poligonul Capu Midia. Asa ca este numai bun de bagat la vopsit. Crengile si lastarisul din poligon nu iarta! Tehnica trebuie sa fie gata pana la inceperea antrenamentelor, dupa aceea nu mai este timp decat pentru retusuri si alte lucrari tehnice. Asa ca programul se incheie, de multe ori, pe ora 20.00!
Pe 17 au inceput sa vina militarii care au facut parte din detasamentele de parada. Din toate colturile tarii! Ati auzit de Bretcu? De Apata? De Beius? Ei, si pe acolo exista mici unitati militare, care au trimis reprezentanti la Marea Parada!
Cazarea celor din afara Bucurestiului a fost pregatita din timp, incercandu-se asigurarea unor conditii cat mai bune. Acuma, sa nu credeti ca aceste conditii sunt de hotel! Pana la urma, sunt militari! Sunt cazati in fostele dormitoare ale militarilor in termen, renovate si dotate cu cazarmament nou! Evident ca masa este asigurata pentru toata lumea, trei mese pe zi, dar supliment pentru efort! Militarii sunt asteptati de comandantii unitatilor care la asigura cazarea, li se face instructajul specific de protectia muncii.
Ei bine, din data de 18, incepe nebunia! Cu o revista de front, la care este verificata atat tinuta militarilor participanti la parada, cat si echipamentele militare. Ca sa nu se murdareasca tinuta cu care vor defila pe 1 decembrie, este nevoie de una mai veche, pentru antrenamente! Si pentru ca anul trecut a plouat intr-una la antrenamente, s-au luat masuri ca toata lumea sa aiba echipament de protectie contra intemperiilor.
Una dintre noutatile de anul acesta a fost noua tinuta “combat”. Dar putina lume stie ca aceasta a fost confectionata in regim intern, prin croitoriile proprii, fiind, de altfel, ajustata permanent, pe timpul testarii, in functie de modificarile facute la sesizarea militarilor care o purtau! Iar acum trebuiau confectionate cateva sute de tinute, pe marimi, pentru detasamentele destinate sa le poarte! Usor? Nu cred! Si tinutele trebuiau sa vina perfect pe militari, doar o sa-i vada o tara intreaga!
Toate treburile fiind puse la punct, incepe instructia! Individuala, pe grupe, pe detasamente. Bine bine, veti zice! Dar ce, armata nu stie sa defileze?! Pai, voi credeti ca asta este treaba armatei, sa defileze? Ca asta face zi de zi? Nu, dragii mei! Armata se antreneaza sa lupte, participa la aplicatii militare, intretine tehnica din dotare si pazeste obiective militare! Cam asta fac militarii din unitatile luptatoare zi de zi! In niciun caz nu se antreneaza pentru defilare, decat maxim cateva zile pe an, dar SIGUR nici atunci nu defileaza pe cinci randuri, ca in cazul paradei. Credeti ca este usor sa mentii alinierea a cinci oameni? Ati incercat?
Cei care incadreaza tehnica se antrenau sa mearga in coloana, perfect aliniati! Cel mai greu a fost pentru motociclisti! Nu este usor sa mergi cu cinci km/h cu o motocicleta, sa nu cazi si sa mai mergi si drept!
Primele repetitii generale au avut loc pe terenul de instructie Ghencea. Din fericire, vremea este favorabila. Racoare, ca de luna noiembrie, poate chiar mai caldut. Cerul acoperit, dar nu ploua! Ca sa aiba puncte de reper, mai ales tehnica, aici s-a construit un fel de Arc de Triumf, din patru barne inalte, simuland trecerea de pe sub arc.
Detasamentele trec prin fata tribunei, in timp ce organizatorii fac corectii. Trece toata lumea. E bine, dar mai este nevoie de corectii, de atentie. Mai trecem o data! Nu ploua, dar daca nu ploua, este praf! tehnica se pierde in nori! O cisterna! Data viitoare sa stropim terenul, contra prafului! Anul trecut nu a fost nevoie, ca a plouat ...
Repetitii, repetitii ... Dimineata. Insa personalul tehnic astepta sa se incheie repetitiile, sa continue munca la tehnica. Inca mai sunt probleme de remediat. Un oficial a intrebat la o repetitie de ce masina aceea este vopsita asa? Era vorba de o instalatie de lansare, care contrasta puternic cu toate celelalte! Pai, asa e ea! Decizie rapida: sa fie vopsita in aceeasi schema de culori ca celelalte! Mobilizare exemplara! La repetitia generala era gata! Atat de comuna, la fel cu celelalte, incat spikerul, la prima trecere, a ignorat-o complet, fara sa vorbeasca despre ea! Asta da camuflare!
Duminica, 27 noiembrie! Prima proba de foc! Repetitie generala la Arcul de Triumf! La ora 08.00, se da plecarea! Stiti ce inseamna asta?! La ora 05.00, coloane de tehnica grea faceau sa trepideze geamurile oamenilor! Ca sa pleci cu tancul in noiembrie, la 1-2 grade, la 5 dimineata, inseamna sa fii acolo pe la patru! Dar oamenii stiu ce au de facut si nu se plang. Este meseria pe care si-au ales-o.
Si, da, la ora 07.45, coloana este gata de prima trecere pe sub Arcul de Triumf! Pentru multi este pentru prima data in viata lor cand fac asta! Se citeste emotia pe chipul lor! Se citeste incordarea, grija ca totul sa iasa bine! Dar, am stat de vorba cu ei si nimeni nu se plangea! Sunt mandri! Se simt alesii! Asa ca pleaca atenti, cu onorul spre dreapta, concentrati, dar cu un zambet superior! EU SUNT AICI!
Ca totul sa fie mai greu, incepe o ploaie marunta, rece, de toamna! Dar nimeni nu se plange! Nu vezi umbrele, nici la generali, nici chiar la ministrul apararii, care asista atent la repetitie.
Prima trecere nu a fost tocmai perfecta! Datorita distantelor prea mici intre vehicule, coloana se strange si s-a redus prea mult viteza. Seful SMG cere explicatii. I se explica pe harta. Tehnica mai multa ca in alti ani. Se cauta solutii! Marirea distantelor intre vehicule.
Gata, pauza s-a terminat, ne pregatim pentru a doua trecere. Nu mai ploua, insa este innorat, asa ca azi nu cred ca vom vedea celebrele F-16 ... Asta e!
Da, este mai bine acum. Nu perfect, dar mai bine. pe fetele tuturor se citeste oboseala, dar si satisfactia muncii implinite! Se vad zambete. Cele ale fetelor din formatie sunt cele mai remarcate! Frumoase fete! Uite, si sus, pe instalatiile de lansare sunte fete. Frumoase dar bune specialiste. Comandantul paradei nu vrea sa mai incerce nervii participantilor, asa ca se renunta la o sedinta cu organizatorii. Ne vedem maine, la ultimul antrenament general, in Ghencea!
Si tehnica se intoarce in cazarmi. O zi inceputa cu noaptea in cap, se termina dupa ora 15.00, cand toata tehnica este parcata. Mai au la dispozitie doua zile sa o spele, sa o alimenteze si sa remedieze diferitele defectiuni aparute ... Din nefericire. Autospecialele de lupta, cum ar fi sistemele de lansare, nu ruleaza prea multi kilometri intr-un an! Asa ca acum, cand s-a rulat putin mai mult, incep sa-si dea in petec! Un colier slabit, un furtun crapat, un rulment ... Greu sa detectezi si sa inlaturi asemenea defecte inainte! Dar specialistii intalnesc anual aceste probleme, asa ca le rezolva cu calm. Toti spun: Fiti linistiti, la parada va functiona toata tehnica! Si asa a fost in fiecare an!
Efortul este mare, dar ofera satisfactia ca faci ceva ce nu face multa lume! Te va vedea o tara intreaga! Te va vedea familia, prietenii! VEI TRECE PE SUB ARCUL DE TRIUMF, MONUMENT INCARCAT DE INSEMNATATE!
Iata ca soseste si marea zi! 1 Decembrie 2016! Acum o suta de ani, Bucurestiul era ocupat de fortele germano-austro-ungare, insa ofensiva acestora era oprita pe linia Marasesti-Galati! Astazi traim intr-un Bucuresti liber si ne putem bucura de aceasta zi, declarata Ziua Nationala, ca urmare a evenimentelor pentrecute doi ani mai tarziu fata de cele relatate.
Si pentru ca vorbeam mai sus de onoarea de a defila pe sub Arcul de Triumf, v-ati intrebat vreodata care este istoria acestui monument? Nu asta recenta ... Ca asta o stim, trebuia sa fie restaurat intr-un an si a durat trei; tipic romanesc am putea spune, nu?
Dar eu ma refer la istoricul complet. Stim ca a fost ridicat in cinstea victoriilor obtinute de Armata Romana in primul razboi mondial. Dar de la inceput a fost un monument cu probleme, sa zic asa! In 1922, in contextul incoronarii regelui Ferdinand I si a reginei Maria, se ia decizia inaltarii unui maret arc de triumf. Insa din cauza timpului scurt, doar fundatia a fost realizata din beton, bazoreliefurile fiin realizate in ipsos. Evident, acestea au inceput sa se degradeze din cauza intemperiilor, dandu-i un aspect neplacut monumentului. Abia in 1932, acelasi autor, Petre Antonescu, se decide sa inlocuiasca bazoreliefurile de stuc cu sculpturi in marmura de Ruschita. Lucrarile au inceput cu intarziere, fiind finalizate abia in 1936, sumele necesare fiind asigurate din donatii (aproape 7 milioane de lei). Perioada comunista a dus la mutilarea monumentului, fiind scoase declaratiile regelui Ferdinand, precum si efigiile care il reprezentau pe acesta si pe regina Maria.
Cred ca situatia actuala o cunoastem. Iata, avem acum un arc proaspat renovat, care emana un aer de nou. Sa va spun un secret ... Am vizitat interiorul, inainte de (re)inaugurarea din data de 28 noiembrie si cred ca mai este de lucru la pavoazarea interiorului! Nu se mai gaseste niciun tablou pe acolo, doar un text al regelui Ferdinand ...
Sa revenim, insa, la participantii la parada! Anuntata pe toate canalele mass-media, pentru ora 11.00! Si, la fel ca la repetitia generala, tehnica paraseste cazarmile la ora 05.15. Ca sa poata inainta in voie, fara sa deranjeze populatia orasului. Pentru mine este chiar o placere sa simt duduitul esapamentelor si zumzetul senilelor pe la geamul blocului ... Senzatie unica! Autobuzele cu militari au ajuns pe Bulevardul Kiseleff la ora 09.00, dar coloanele se formeaza abia la ora 10.00. Insa nerabdarea face ca majoritatea militarilor sa coboare mai repede. Pe chipul lor se citeste nerabdarea, emotia! Se fac ultimele retusuri. Militarii isi aranjeaza reciproc tinuta, fetele isi retuseaza discret machiajul, rujul de buze este improspatat. Cei de pe tehnica sterg praful depus pe tipmul deplasarii, lustruiesc amvelopele cu solutie. Totul trebuie sa fie perfect, doar ne va privi o tara intreaga! Toata Piata Arcului de Triumf colcaie de ziaristi, de care de reportaj! Toate televiziunile sunt prezente. Fotografii isi cauta pozitii cat mai inedite, isi pregatesc obiectivele. Fiecare are o rezerva de baterii impresionanta! Cu atatea baterii, cred ca am putea pune in functiune submarinul Delfinul, fara nici un fel de probleme!
Personalul insarcinat cu securitatea priveste cu ochi de vultur. Peste tot poti vedea agenti in civil cu casti discrete in ureche! Este normal, la cate personalitati vor participa!
Se fac ultimele probe de sunet, apoi muzica rasuna in boxe. Ma uit atent la acel puzzle care emana sunet peste toata zona! Arata foarte profi, nu l-am mai vazut. Intreb. Este nou-nout, mi se spune! O adevarata provocare, pentru ca sonorizarea este foarte importanta. Sonorizarea ne reda intonarea Imnului de Stat, EA da ritmul pasului de defilare. Specialistii in sonorizare au lucrat contra timp, pentru ca circulatia s-a inchis partial abia pe 30, ora 10.00! S-au instalat echipamentele sub protectia politiei, dar cu trafic in zona. Acum, muzica patriotica invadeaza toata piata, ceea ce inseamna ca efortul lor a meritat.
Este o zi frumoasa, se vede si soarele, semn ca cineva, acolo sus, ne iubeste! Asta inseamna ca vom vedea si cele 52 de aeronave promise! Tensiunea creste contiuu, odata cu sosirea personalitatilor, culminand cu ora 10.50, cand totul incremeneste! SOSESTE PRESEDINTELE ROMANIEI!
Si de aici totul a fost transmis pe ecranele televizoarelor, sau a fost vizionat de zeci de mii de oameni, sositi cu multe ore inainte de incepere, cu copii sau fara, ca sa prinda un loc bun!
Totul a iesit foarte bine! Se impart felicitari, se strang maini! Oficialitatile parasesc, incet, piata. Detasamentele se imbarca in autobuze si pleaca. Ne vom intalni cu ei la masa festiva.
Tehnica, insa, s-a incolonat pentru deplasare si asteapta! Insa, imediat ce fortele de ordine ridica consemnul, sute de oameni invadeaza masinile de lupta! Copiii se catara pe tancuri si T.A.B.-uri, se fac poze! Militarii sunt fericiti, sunt in prim-plan! Dupa ce valul de public se retrage, coloanele de tehnica se pun in miscare. Pe tot traseul, de la Arcul de Triumf pana la cazarmi, mii de oameni aclama si flutura stegulete tricolore, fac cu mana militarilor! O fericire pentru acestia, dupa tot efortul depus.


 Raspund cu mandrie si prietenie!
Ultima activitate a zilei, dupa parcarea tehnicii, este masa festiva. Participa cei care au defilat, dar si cei din grupele de coordonare, comandanti. Dupa asa prestatie, multumirile nu se mai opresc! Toti au fost foarte buni! Se rade de micile greseli, vazute, evident, doar la altii! Se ciocneste un pahar de vin si toti promit ca la anul vor fi primii care vor dori sa participe. Entuziasmul zilei face uitate eforturile depuse sau departarea de cei dragi. Dar acum toti vor sa ajunga acasa, sa povesteasca cum a fost, sa intrebe daca i-au vazut la televizor. Asa ca masa se incheie repede. Drum bun! Aveti grija de voi!
A mai trecut o parada ... M-am straduit sa va ofer un crampei din interiorul ei, din ceea ce traiesc in aceste zile militarii participanti. Si nu o fac pentru bani! Pentru ca legislatia inca in vigoare nu ne lasa sa acordam nici macar o prima simbolica pentru aceasta participare. Ba chiar au cheltuit in plus in acest timp. Vor primi zile libere ... Si multe, multe felicitari si multumiri! De la superiori si, mai important, de la cei pentru care au defilat! Populatia entuziasta, care asteapta Parada Militara an de an!
O sa va rog sa priviti cu alti ochi urmatoarea parada, stiind cat efort se depune pentru pregatirea si desfasurarea acesteia. Si sa nu va ganditi: vai, dar cat costa? Este un antrenament pentru militari, deci banii nu sunt aruncati. Un altfel de antrenament, insa! Unul pornit din inima! 

Foto şi text: TZESTOSUL
Editare: Ana-Maria

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu