18 aprilie, ora 7.00
- Spre poligon, ori spre Statul Major al Forțelor Terestre? Acum decideți!
Îmi încrețiseră părul de cât bodogăniseră că vor la poligon... Eu voiam să mergem la Statul Major. De ce? Simplu: îmi plăcea drumul cu autocarul, ne întâlneam toți! Dar băieții... Tot băieți! Mai nerăbdători...
- Ajungem prea devreme!
Linște... Mașina părăsește DN1: spre Poligonul Cățelu!
Deja râdeam în sinea mea, gândindu-mă că îmi vor îndrepta părul, aranjându-l în dezordinea lui naturală, mai iute decât mi-l încrețiseră, când o să constate că am ajuns muuult prea devreme...
Ora 8.00
Mda. Dacă ar fi puțin mai cald am putea face o plimbare lungă... Autocarul pleacă din București la 8.30. Încercăm să ne trezim - ori să adormim, după caz. Nu că am fi leneși, ori că nu ne-ar roade curiozitatea despre ce se pregătește mai sus. Dar alegem să lăsăm oamenii să își facă treaba în liniște, fără noi pe cap, și să descoperim totul odată cu ceilalți.
Încerc să nu mă mai întreb dacă "m-ar ține" să alerg până sus. Dau repede vina pe temperatura scăzută și reușesc să evit intervenția unui medic pentru a mă scoate din starea în care m-ar arunca o asemenea tentativă - doar știu sigur că "nu m-ar ține"!
DA PAGINA!
Din fericire, ceasul ține cu noi și timpul trece mai repede decât ne-am fi așteptat. Din autocar, o mare de oameni invadează parcarea. Mă bucur să văd atât de mulți, după sărbătorile de Paști chiar nu mă așteptam. Se pare că invitația Forțelor Terestre a fost una de nerefuzat! Cred și eu! PSL, EOD, Geniu... Respect!
Ne regrupăm: Nemo, Cristi, Ștefan, Romeo, Jean și nelipsitul șurub (cuiul e prea slăbănog în cazul de față) din talpă - eu.
În pas vioi ne îndreptăm spre poligon. Prima surpriză: cafea! O, da! La prima oră... Salutăm inițiativa și savurăm binecuvântata licoare, trăgând cu ochiul spre un spațiu neexplorat încă, unde, după toate aparențele, ni se pregătea ceva: expozițía!
Programul se anunțase lung și plin de surprize. Dar ce avea să urmeze avea să depășească așteptările noastre.
Vremea s-a decis brusc să ne încălzească, parcă plecându-se în fața celor ce pregătiseră minuțios totul pentru ca această zi să fie una de povestit și repovestit. Trupurile se încălzesc, spiritele se trezesc și odată cu ele și curiozitatea.
Apelul, salutul, introducerea și prezentarea expoziției. Jurnaliștii, acea specie fără astâmpăr și uneori fără limite, sunt surprinzător de tăcuți și disciplinați. Ne aflăm pe teren minat - la propriu! - și nu e loc pentru pași greșiți. Sunt multe de aflat, multe de făcut, multe de văzut, multe de învățat.
Putem vedea, atinge, încerca (la rece) și chiar mirosi armele, minele, explozibilul, tehnica.
Totul ne este explicat pe larg, iar când privirile noastre lăsau să se înțeleagă că am pierdut șirul detaliilor tehnice, imediat se relua explicația cu un limbaj adaptat audienței. Ce sunt, cum funcționează, de ce este important să funcționeze, ori cum pot fi neutralizate. Nu ne transformăm nici în geniști, nici în piromani, dar explicațiile ne clarifică unele întrebări nerostite. Unii dintre noi deja cunosc multe dintre detaliile menționate, alții abia află de existența unora dintre arme. Pentru toți, însă, a fost o ocazie în plus de a întreba, de a privi mai bine exponatele - de cele mai multe ori, deși se găsesc la standurile dedicate cu ocazia multor evenimente, sunt asaltate de public numeros și greu accesibile. În ce mă privește, cred că abia de acum voi începe să mă apropii mai mult de standuri, pe care le-am cam evitat, recunosc. Nu din lipsă de interes, ci mai mult pentru a nu le supra-aglomera. Expoziția mi-a folosit, deci! Un impuls în plus contează! Mulțumesc!
Mă învârt puțin în cerc și bat pasul pe loc. Suntem invitați să înaintăm spre EOD... Nu pot! Trebuie să mă întorc! Exista o Pușcă Semiautomată cu lunetă, iar eu încă nu pusesem mâna pe ea! Dacă de obicei nu m-am atins de arme decât pentru a trage, acum eram deja în poligon și, dacă anul trecut, deși îmi promisesem să învăț a arma pistolul, ca un făcut, ratasem de departe orice ocazie de a prinde unul, această ocazie nu o voi rata! Nu. Fac doar câțiva pași și... E deja luată. Ce ghinion! Un imbold puternic mă împinge spre Grupul EOD, dar un altul mă ține pe loc. Înșfac Pușca Automată și o duc la ochi. Constat că nu sunt singura în încurcătură în poligon, suntem câțiva dreptaci-stângaci de ocazie. Ne amuzăm și sperăm să o scoatem cumva la capăt...
Prind PSL-ul și... Huuuuh, ce grea e! Aflu că vom trage din poziția culcat. Perfect! Nu am idee cum e, n-am încercat, dar mi se pare mie că ar fi mai bine decât din locaș.
Îmi împletesc privirile cu mâinile, încerc să privesc cu ochiul drept. Ratare glorioasă! Văd ceva, cum de nu... dar atât.
Cu stângul e perfect. Ha! Văd pomul! (Normal, era IMENS!) Am studiat eu problema, se pare că se poate trage și cu stângul, ținând ambii ochi deschiși. Încerc. What the snowflake?! E zi-noapte, văd cam... Întunecat! O mai zăpăcesc puțin și, cu greu, o părăsesc. Dar nu pentru mult timp!
Grupul 2 EOD! Dumnealor sunt cei care localizează, identifică și distrug sisteme explozive improvizate (bombe artizanale).
Da, ați ghicit! Din acest grup a făcut parte legenda Max... Pe Max l-am văzut în acțiune în parcul Izvor. Cu urmașul lui am făcut cunoștință: Dino! Blând, jucăuș... Un pui, dacă ne uităm la vârstă. Dar expert în domeniu.
Un alt element definitoriu al Grupului EOD este roboțelul simpatic și curajos creat pentru a se lupta corp la corp cu dispozitivele explozive.
- Spre poligon, ori spre Statul Major al Forțelor Terestre? Acum decideți!
Îmi încrețiseră părul de cât bodogăniseră că vor la poligon... Eu voiam să mergem la Statul Major. De ce? Simplu: îmi plăcea drumul cu autocarul, ne întâlneam toți! Dar băieții... Tot băieți! Mai nerăbdători...
- Ajungem prea devreme!
Linște... Mașina părăsește DN1: spre Poligonul Cățelu!
Deja râdeam în sinea mea, gândindu-mă că îmi vor îndrepta părul, aranjându-l în dezordinea lui naturală, mai iute decât mi-l încrețiseră, când o să constate că am ajuns muuult prea devreme...
Ora 8.00
Mda. Dacă ar fi puțin mai cald am putea face o plimbare lungă... Autocarul pleacă din București la 8.30. Încercăm să ne trezim - ori să adormim, după caz. Nu că am fi leneși, ori că nu ne-ar roade curiozitatea despre ce se pregătește mai sus. Dar alegem să lăsăm oamenii să își facă treaba în liniște, fără noi pe cap, și să descoperim totul odată cu ceilalți.
Încerc să nu mă mai întreb dacă "m-ar ține" să alerg până sus. Dau repede vina pe temperatura scăzută și reușesc să evit intervenția unui medic pentru a mă scoate din starea în care m-ar arunca o asemenea tentativă - doar știu sigur că "nu m-ar ține"!
DA PAGINA!
Din fericire, ceasul ține cu noi și timpul trece mai repede decât ne-am fi așteptat. Din autocar, o mare de oameni invadează parcarea. Mă bucur să văd atât de mulți, după sărbătorile de Paști chiar nu mă așteptam. Se pare că invitația Forțelor Terestre a fost una de nerefuzat! Cred și eu! PSL, EOD, Geniu... Respect!
Ne regrupăm: Nemo, Cristi, Ștefan, Romeo, Jean și nelipsitul șurub (cuiul e prea slăbănog în cazul de față) din talpă - eu.
În pas vioi ne îndreptăm spre poligon. Prima surpriză: cafea! O, da! La prima oră... Salutăm inițiativa și savurăm binecuvântata licoare, trăgând cu ochiul spre un spațiu neexplorat încă, unde, după toate aparențele, ni se pregătea ceva: expozițía!
Programul se anunțase lung și plin de surprize. Dar ce avea să urmeze avea să depășească așteptările noastre.
Vremea s-a decis brusc să ne încălzească, parcă plecându-se în fața celor ce pregătiseră minuțios totul pentru ca această zi să fie una de povestit și repovestit. Trupurile se încălzesc, spiritele se trezesc și odată cu ele și curiozitatea.
Apelul, salutul, introducerea și prezentarea expoziției. Jurnaliștii, acea specie fără astâmpăr și uneori fără limite, sunt surprinzător de tăcuți și disciplinați. Ne aflăm pe teren minat - la propriu! - și nu e loc pentru pași greșiți. Sunt multe de aflat, multe de făcut, multe de văzut, multe de învățat.
Foc! BUM-BUM!
Foc! BUM-BUM-BUM!
- Sigur nu dați jos ochelarii?!
- În niciun caz! Nu am timp să încerc să văd dacă măcar aș vedea ceva!
- Cum este reculul, în comparație cu PA?!
- Puternic! (Înghit în sec.)
Mulțumesc instructorilor de post pentru răbdare și disponibilitate!
Privesc în jur:
De zece ori.
Între timp aflu multe: care este deviația traiectoriei glonțului, cum se reglează arma (Imposibil fără sprijin logistic - coechipier.), aproape imposibil de tras din picioare, dar se poate... Depun arma și mă îndrept, agale, spre prima țintă: 0! Trec pe lângă ea fără a-i arunca măcar o privire. Dacă la 100m e 0, ce rost are să mai merg la a doua, la 150? Data trecută am fost cumplit de dezamăgită de acel 0 la PA (Norocul meu că există pistolul!). Acum nu simt nici umbră de dezamăgire. Nu a fost ușor. Am luat ținta. Dar încotro a plecat glonțul, la apăsarea trăgaciului, doar el știe. După avioane, sigur nu! Am verificat
- Nu... Trebuia?!
- Nu, dar se putea. Înseamnă că ai ținut-o bine!
- De tras, am tras prost, dar de ținut, am ținut-o bine de tot!
Tirul continuă și rezultatele vor fi aflate curând.
Categoria feminin:
Locul I, Maria Moiş - Digi 24
Locul II – Gabriela Moroiu - BusinessCover.ro
Marilena Frâncu - Radio România
Locul III – Călin Adina, Resboiu
Categoria masculin:
Locul I – Ştefan Stoian - Suntem România
Locul II – Eugen Vrabie - Radio România
Locul III – Popovici Vasile - Resboiu
Felicitări tuturor, felicitări, Ștefan!
Statul Major al Forțelor Terestre;
Domnul general de brigadă Dorin Ioniță, locțiitorul șefului Statului Major al Forțelor Terestre;
Domnul colonel Romeo Feraru, purtătorul de cuvânt al Statului Major al Forțelor Terestre;
Domnul comandant al Grupului 2 E.O.D.;
Domnul locotenent-colonel Praporgescu;
Domnul comandant al Batalionului 96 Geniu;
Domnul locotenent-colonel Cîrjău
și tutror celor care ne-au fost gazde și instructori în Poligonul Cățelu.
A fost cea mai completa si interesanta actiune de acest fel: bogata in informatii si demonstratii, cu multi participanti, cu multe discutii - absolut toti reprezentantii Forter au avut rabdarea sa explice si separat jurnalistilor participanti despre tehnica si metodele folosite in domeniul lor, fara sa arate cumva ca s-au plictisit sau ca sunt tracasati, astfel incat pana si celui mai dezinteresat sigur i-au ramas informatii pretioase.
O astfel de actiune nu poate sa faca decat foarte bine Armatei, sa o aduca mai aproape de interfata cu cetatetii, adica Presa, mai mare sau mai mica, mai profesionista sau mai amatoare, presa care in mod normal nu are rabdare, pune intrebari de-a valma si...transmite uneori eronat, pentru ca...si deoarece. Mai ales ca majoritatea jurnalistilor au prea putin habar cu adevarat de aceste profesiuni!
Multumim mult inca odata si asteptam alte "misiuni" la fel de provocatoare!
"nemotoujours"
CLIPUL VIDEO AICI
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu