01 septembrie 2021

2079. Linia istorică de cale ferată Câmpina-Telega: cerere de clasare in Patrimoniul Național-va deveni obiectiv turistic?("Steaua Romana"- partea a 8-a)

Foto de epoca-1903
 Aflând că încă un posibil monument tehno - istoric românesc  poate cădea victimă a modernismului propagat cu orice preț si a dezvoltării planificate unidirecțional- pentru rațiuni de moment, fără o viziune aplicabilă viitorului unei întregi regiuni, membrii Asociației noastre, "Suntem România!", s-au mobilizat in a studia tehnic, științific și economic acest caz, pentru a susține  clasarea in Patrimoniul Național si protejarea liniei de cale ferată istorice Câmpina-Campinița-Doftana (Telega), un obiectiv unic in România. Astfel se propune in acelasi timp si transformarea ei (liniei) in obiectiv istoric ce poate fi conectat cu alte obiective - monumente istorice din zona existente sau propuse spre a fi scoase in evidența ori dezvoltate într-un posibil plan zonal de creare a unei stațiuni turistice balneo si istorice industriale, unică în lume.
 De aceea, astazi, 1 septembrie 2021, Asociația Cultural- Educativă pentru Protejarea si Promovarea Patrimoniului Tehnic, Știintific și Istoric "Suntem România!", a înaintat către instituțiile de cultură si administrative abilitate cererea documentată de clasare in Patrimoniul Național a obiectivului in cauză.

  Mai jos aveti cererea asa cum a fost transmisa în întreg, iar


Către  D-l Director al DJC Prahova,


   spre cunostință:

   D-lui Ministru al Culturii,

   D-lui Ministru al Transporturilor,

   D-lui Secretar de Stat,

   D-lui Secretar General,

   D-lui Primar al municipiului Campina,

   D-lui Primar al comunei Telega,

   D-lui Primar al comunei Poiana Câmpina,

   D-lui Director al INP,


   Asociația Cultural – Educativă pentru Protejarea și Promovarea Patrimoniului Tehnic, Științific și Istoric „Suntem România”  vă solicită, conform prevederilor Art. 13, alin. 2, pct. d și Art. 21, alin. 2 din Legea Nr. 422/2001 privind Protejarea Monumentelor Istorice, declanșarea în regim de urgență a procedurii de clasare în Lista monumentelor istorice a ansamblului căii ferate Câmpina – Câmpinița – Doftana (Telega)  intrucât acest obiectiv cu toate anexele si accesoriile sale tehnice si arhitectonice este vizat a fi demolat si valorificat ca materiale recuperabile si teren construibil sau pentru drum public de catre Primăria Câmpina, intentie manifestată de catre aceasta (Primăria Câmpina) prin doua adrese succesive catre Ministerul Transporturilor si Guvernul României.

   În fapt, membrii asociației, ne întemeiem solicitarea pe următoarele motive istorice, tehnice, economice si sociale:


Calea ferată Câmpina – Câmpinița – Doftana a fost construită în anii 1882 – 1883, de Direcția Generală de Studii și Construcții din cadrul Ministerului Agriculturii și Lucrărilor Publice. Linia, proiectată și realizată sub conducerea reputatului inginer Elie Radu, a fost prima dintre căile ferate construite în scopul facilitării exploatării și transportului sării și cea de-a doua cale ferată proiectată și realizată integral de inginerii români. În prezent, acest traseu se afla în stare de nefuncționare, pe întreaga sa lungime (aproximativ 8 km.). Cu ocazia cercetării pe teren efectuate în ziua de 22 August 2021, de către membrii asociației noastre, a fost identificată lipsa catorva elemente de infrastructură (cupoane de șină, macazuri și material mărunt de cale) și starea avansată de degradare a altora (traverse de lemn putrede, etc., practic usor de inlocuit tehnic si financiar). 

 

Clădirea de călători a stației Câmpinița impreuna cu anexele sale-depozitul de coletarie si mărfuri si statia de incarcare in vagoane produse lichide petroliere, a rafinariei “Steaua Romana” care este pe aceeasi platforma - ansamblu tehnic de manevra (Cladire distrusă ca urmare a bombardamentelor din vara anului 1944 și reconstruită într-o formă modificată, în anii 1945 – 1950) si care se găsește în prezent într-o stare bună de conservare, cu ocazia cercetării pe teren fiind identificate indicii care ne conduc la concluzia că este folosită ca locuință.

      

Din ansamblul de clădiri ale stației Doftana a fost identificată pe teren o clădire anexă, transformată în prezent în locuință particulară. 


Cu ocazia cercetării pe teren au fost identificate numeroase porțiuni de linie realizate din șine produse în anii 1909, 1942 și 1943, 1954, de către uzine consacrate pe plan mondial (Krupp, etc.), precum și o serie de alte componente de infrastructură și instalații - schimbătoare de cale, elemente ale instalațiilor de semnalizare, stâlpi pentru iluminat cu accesorii (inclusiv reflectoare din perioada interbelică) susceptibile de a prezenta o deosebită importanță tehnică și istorică.


În zona traversată de ansamblul căii ferate Câmpina – Câmpinița – Doftana se găsesc o serie de obiective turistice de importanță națională: muzeele memoriale „Bogdan Petriceicu Hașdeu” (clădire clasată în lista monumentelor istorice – cod: PH-II-m-A-16395)  și „Nicolae Grigorescu”, fosta Mânăstire Brebu  (ansamblu clasat în lista monumentelor istorice – cod: PH-II-a-A-16375), fostul penitenciar Doftana, Băile Sărate Telega, dar si poduri de piatra dedicate feroviar, unice arhitectural si constructiv, motivând astfel in plus valorificarea liniei in scop turistic, incadrandu-se in mod deosebit in recrearea unui ambient istoric dar si tehnic a mai multor epoci, cu influență turistico - istorică si rezultat pozitiv economico-financiar - social pe un teritoriu întins (gara Campina - oras Câmpina - gara Câmpinița - Doftana -Telega - Brebu).

      

   Concluzii:


1- Protejată de lege, această linie poate deveni in timp scurt si cu investiții minime realizate cu fonduri din orice sursa, ea însăsi un obiectiv turistic ce face legatură directă între alte obiective turistice deja existente si de renume de pe traseu.

2- Prin clasare se va crea posibilitatea dezvoltării turistice a întregii zone relevându-se și istoria sa industrială în tandem cu ansamblul arhitectonic tehno industrial al rafinăriei “Steaua Româna” care astfel poate fi vizualizată direct prin călătoria pe această linie, dar si accesata prin gara Câmpinița, care poate deveni punct de acces al turistilor într-un posibil parc istorico-industrial cultural rezultat din convertirea clădirilor si instalațiilor rafinăriei.

3- Stația de încarcare produse petroliere de pe platforma gării Câmpinița este posibil să fie ultima de acest gen din Europa - stație cu instalație petrolieră de încarcare (manifolduri) direct in ansamblul tehnic si de manevră al unei gări de calatori, marfuri si triaj. Mentionăm faptul ca instalațiile conțin elemente din perioada ante-1914 dar si interbelice (vezi foto anexate). 

4 - Gara Campinița este posibil sa fie ultima din Europa cu aceste 4 funcții: gară de calatori, gară de marfuri, stație de incărcare vagoane cu produse petroliere, triaj.



  Vă rugăm să dispuneți analizarea în procedură de urgență a tuturor aspectelor prezentate mai sus și să ne acordați întregul sprijin în demersul nostru de punere în valoare a acestei zone turistice de interes național, unice prin strânsa legătură existentă între dezvoltarea orașului Câmpina și primele forme de extracție și rafinare a petrolului – ramură economică cu o importanță deosebită, ale cărei mărturii arhitectonice și tehnice (ansamblul rafinăriei „Steaua Română”) se află în pericol de demolare, ca si linia in discuție. 

   Notă: in atasamente sunt fotografii de pe întreg parcursul liniei Câmpina-Telega, cu detalii arhitectonice, tehnice  dar si peisagistice, pentru a releva si valoarea peisagistica a traseului acesteia.


  Cercetare tehnico-istorică in teren, studiu arhivă si intocmire cerere de clasare :


    - Andrei Berinde, specialist in tehnica si istoria tehnicii feroviare, coordonator proiect

  - ing.Radu Bellu, expert atestat pentru patrimoniu cultural național mobil – bunuri de importanță tehnică, material rulant de cale ferată și instalații feroviare,   
    - Alex Stoian, Presedinte Asociatie, coordonator programe,

    Verificat: ing. Daniel Anghel, consilier tehnic Asociatie.
    Album foto :AICI



3 comentarii:

  1. Excelentă idee!
    Sper să se realizeze!

    RăspundețiȘtergere
  2. Răspunsuri
    1. Petitie catre cine?
      Conform legii cererea de clasare facuta de noi ca Asociatie de Patrimoniu este mai buna si mai eficienta decat orice petitie publica.
      Din pacate forul autorizat si competent pana la aceasta ora nu a intreprinss absolut nimic.

      Ștergere