În
drum spre casa, am oprit la o fântână, la marginea unui sat care era
plin de fântâni (asta am văzut ulterior). Nu știam dacă apa era potabila
sau nu, dar am riscat: dacă am băut eu apa de la robinet în Malta, pe
care scria ca nu e potabila, ce-as putea păți dacă beau apa nepotabila
în România? Surpriza: indiferent dacă era sau nu potabila, apa avea un
gust extraordinar! Oooo, ce apa minunata este în România, de o mie de
ori mai buna decât apa plata din sticlele cilindrice din Malta! Mai
târziu, am oprit, undeva pe lângă Râmnicu Sărat, la un local, undeva
unde am văzut ca putem bea o cafea și sa cumpăram ceva de mâncare.
Surpriza: trei cafele foarte bune au costat 4.5 lei! În Malta, pe o
cafea și doua ciocolate calde plătisem 5.3 euro, iar „ciocolatele calde”
erau o zeama și atât. În plus, barmanul a greșit socoteala,
încărcându-ne la nota de plata cu 60 de cenți!
Am
cumpărat și ceva legume, după ce vânzătoarea ne-a spus ca sunt
românești. Când am văzut preturile, pur și simplu am pufnit în ras, dar
n-am explicat vânzătoarei de ce rad. Știam preturile din România, dar ma
gândisem ca au crescut, din cauza secetei, nu ma așteptam ca ele sa fi
rămas aproximativ aceleași, dar oricum m-au surprins. Erau atât de mici,
comparativ cu cele din Malta, încât aveam senzația ca puteam cumpăra
orice, nu era nevoie sa socotim și sa drămuim banii, din cauza imaginii
de nababi am pufnit în ras. În Malta cele mai ieftine roșii (și cele mai
bune, produse local prin metode ecologice) costau doi euro, însă în
România erau 2 lei. Surpriza cea mare a fost când am mâncat: toate aveau
un gust dumnezeiesc! Iar când s-a răspândit în mașină mirosul legumelor
românești, acesta era atât de puternic, încât puteai sa te saturi numai
din miros. Cred ca n-ar fi rău sa se producă și parfumuri cu miros de
legume românești, măcar pentru încăperi și autoturisme.
DA PAGINA!