029. România, între atunci şi acum

   In acest mod va debuta aici M.I.C.A.,faimoasa descendenta de-a lui nea Marin , olteanca tot din Bailesti ca si el si...la fel de repezita si solticara.

   Un argint viu cu limbarita continua si furnici pe talpa , scotocitoare nelinistita ca un copil la balci.

   Doar ca ea e in balciul vietii.

   Pana cand veti citi cartea ei pe care am anuntat-o de curand ( vezi : M.I.C.A.), bucurati-va ca i-a venit chef sa ia o scriere mai veche si sa vada...cat de mult mai gandeste ca atunci, cand se spune ca si vremile erau altfel.

           Pornită aşa, pe lene-trândăveală de primăvară, citii articolul colegului meu nemotoujours “A FI ÎN NATO”  şi mă luă o aşa ameţeală de seară-noapte, de-mi veni să mă sui în avion şi să mă ameţească dânsu’ (avionu’, nu nemo!) de tot, purtându-mă pe la engleji un pic, pe la franceji şi mai pic, pe la alte naţii ce-or mai fi, să mai văz şi eu niscaivă cultură diferită şi să compar cu-a ţărişoarei mele.

           Da’ nu fu să fie, că pentru mine cre’că piloţii şi-au loat concediu de materialitate. Şi cum n-are cine să conducă avionu’, mă decisăi să stau cuminte-n ba(ra)nca mea şi să mă tolănesc cu laptopu’ pe burtă şi să vă zîc câte ceva. De dulce, de nedulce, cum v-o fi cu bănat... după poftilii inimii dumnivoastră.

           Şi decisăi să vă spui cu limbă şi grai oltenesc despre cum se schimbă mentalitatea românului în câţiva anişori. Adecă a oltencei plecată din Băileşti şi coborâtă din tren în Micul Paris.

           Si să înţelegeţi mai bine, vă prezint o ţâră din epistola-mi de acum vreo 8 ani, când venii aci, supărată pe ţară şi pe toţi din ea.

« Vă  scriu ca cetăţean al unei Romanii urcată pe vîrfurile “prestigiului “ datorită conducătorilor de seamă ….

Vă scriu pentru simpla dorinţă de a-mi răspunde – şi de a-şi răspunde fiecare , sincer , sieşi - , la cîteva din întrebările care de ani de zile mă frămîntă …

Haideţi să privim un pic Romînia , “ ţărişoara noastră scumpă “  şi să analizăm puţin “ resursele sale umane “ !

Haideţi să privim la TV emisiuni de “ mega – show “ , pe stradă cerşetori care te fură din priviri, în metrouri bătrîni şi copii care spun “ Tatăl Nostru într-un ritm “ invers”  mersului Romîniei, parlamentari care dorm pe scaune şi-şi votează salarii şi pensii “ a la Romînia”, preşedinte care rîde “ nemaipomenit “ cînd sinistraţii mai adaugă cîteva picături de apă din case … ca deh … era prea puţina şi s-au gîndit , săracii , s-o dea afară şi pe cea din suflete – lacrimile - , că tot `or găsi milă la Cotroceni …

Spuneţi , romîni , vi se pare corect să stai şi să votezi cînd ţara e sub ape? Dar nu să votezi legi pentru sărmanii loviţi de ape , ci pentru covoarele de 100 milioane din Palat ?( vă amintiţi? ) pentru Laptop –uri şi maşini (că celelalte s-au uzat şi nu ne primesc în NATO  decît cu altele noi în care băgăm apă , căci banii de benzina se bagă-n buzunarele domnilor care-şi pun termopane şi-şi duc fetele la cumpărături “ în partea cealaltă “ , sa-şi cumpere haine de 2000 euro ,”  căci tata-i preşedinte “ ) !

Spuneţi , romîni, e corect să munciţi o viaţă pentru a vă asigura traiul infect, într-o casă cu ferestre şi uşi îmbîcsite , mîncînd pîine cu margarină, crescîndu-vă copiii în frig şi hrănindu-i cu ouă,si  ca desert, o felie de gem de prune? E corect să munciţi 12 ore pe zi pentru 450 Ron, în timp ce domnii “ de la stat “ stau 4 ore pe zi şi dorm ( acasă nu au pături confortabile , sărmanii ) şi-şi vîră-n buzunare vreo 4000 ? Votîndu-şi salariile ?

Mă gandeam aşa, odată : Hai să merg şi eu la Cotroceni , că tot e aproape şi să cer sa fiu şi eu deputat , că slavă Domnului, de dormit am nevoie mare ! Ce să mai stau degeaba la facultate , dacă oricum după terminarea ei primesc 5 mil , cît să plătesc nici juma` de chirie , că restu` îi fac prin metrou  … mai cu Domnu ` , mai cu mila , mai cu “ dă , nenea şi mie ! “ ….

Dar m-am răzgîndit … Pentru că pierdeam timpul degeaba … cine mă bagă în seamă ? Ba mă mai făceau şi nebună … aşa că prefer să stau în cameră şi să privesc pe fereastră ( aş vrea la TV , dar lipseşte cu desăvîrşire ! ) . Nici poftă de mîncare n-am … nu că aş avea cine ştie ce bunătăţi pe masă … doar poftă nebună de vorba … Dar cu cine ? Cu oameni parşivi şi reci , care se uită să-ţi fure şi cuvintele ?

Spuneţi , romîni, sunteţi mîndri de “ fericita “  ţară unde  “ curge lapte şi miere “ , în care trăiţi ? ( spun “ trăiţi “  să nu fiu prea dramatică , ştiu eu ce-nseamnă la noi “ trai “ ) !

Vă plac “ fetiţele “ de pe centură , care-şi vînd singura “ avere “ pentru caţiva bănuţi ? ( am auzit c-au ridicat tarifu ` ş-ăsta s-a scumpit , 100 “ oralul “ de la 50!)

Vă plac “ băieţii răi “ , care-şi etalează Mertanul furat “ din partea cealaltă “ , care-ţi dau în cap ziua-n amiaza mare , să-şi facă bani pentru hainele de firmă cu care-şi “ împopoţonează femeile “ ?

Admiraţi tot mai mulţi “ şmecheraşii “ , “ bagabontzii “ , “ băieţaşii de cartier “ , care-şi fac banii în stradă şi care “ trag în plasă “ fete cuminţi care le cred jurămintele ?

Şi mai apoi află că au stat singure nopţile nu pentru “ afacerile lor “,  ci pentru capriciul vreunei “ d-alea bune “ , care a vrut cu orice preţ să stea cu ea “ de vorbă “pînă la dimineaţă ….

Priviţi , romani ,”  curăţenia “ unei ţări “ lipsite “ de corupţie , parfumată cu teribilism şi ostentaţie !!!

Puteţi să-mi raspundeţi “ de ce ? “ de ce am ajuns să acceptăm toate injuriile şi toate nimicniciile “ celor sus-puşi “ ?

De ce tăcem şi trecem mai departe cînd vedem atîta nedreptate şi atîta mizerie sufletească ?

Nu vă e sila de cocioaba asta cu aspiraţii de Palat ?

2005

                                                                                                     Monica Berceanu

     Pân’ aci fu ce-am scris în 2005. E... pe onoarea mea de româncă de nu aşa gândeam atunci (şi-acu’ gândesc la fel, da’ cu „dedesubturi şi diacritice”)! Da’ nu numai că gândeam, da’ îmi doream aşa de mult să plec defintiv din Românica, de numa’numa’!

   De ce? Păi cam din toate motivele pe care le are tot românu’ încă neplecat acolo: că fug câinii cu covrigii-n coadă! 
    .

   Adecă... am salariu mai mare, mă respectă oamenii, am civilizaţie, respect şi diplomaţie. Cică nu voi vedea gunoaie pe stradă, nu voi vedea cerşetori, nu fetiţe pe centură, nu sărmani trăind din tomberoane, etc.

   Şi trăii aşa, cu ideile astea ani buni, mă’ frate (vorba lu’ Nea’ Mărin Miliardaru’), timp în care mă făcui foc şi pară pe Guvern, pe legi, pe situaţii, pe şpăgăraie, pe minciună, pe înşelătorie.

   Pe toate câte vedeam şi credeam că-s numa’ aci.

   Da’ ma revoltam cu sudoare, nu glumă! Scriam ziarelor, îi înjuram pe toţi că nu ne dau şi pace. Că deh, nouă ni se cuvine! Muncim, neică, da’ să şi primim, mă gândeam!

   Mă revoltam că nu înţelegeam de ce profesorii au salarii de mizerie, de ce medicii primesc plocoane, de ce ăia din ţări străine îşi permit concedii de lux şi eu nu, de ce ăia studiază la universităţi de prestigiu şi eu mă chinui prin cămine bucureştene cu reşeu în camera unde dorm, să am unde-mi face un ou când mă întorceam de la facultate.

   Mă revoltam că nu au ai mei bani să îmi dea lunar, mă revoltam că din vina României mă chinui ca Hristos pe cruce să răzbat singură, căci mie nu-mi dă tata, nu-mi pune unchiu’ pilă la firme, să ajung şi eu secretara lu’ nenea X...
.

   Şi pentru toate dădeam vina pe ţară. Pe conducători şi pe legi.

   Şi pe toate câte şi unii dintre voi vă revoltaţi acum, cu siguranţă. Şi alţii mă apostrofaţi în gând: „Şi ce vrei, muiere, acu’ e mai bine?”

   E bine pentru mine.

   Adică pentru sufletu’ meu.

   Nici eu nu dorm pe saltea de aur şi nu mănânc icre negre. Nu fac baie în şampanie (şi credeţi-mă, nici cele ce fac nu fac pentru că au cumparat-o ele, ci vreun nene care stă tot în Românica, da’ a avut cap să facă banii ăia s-o fericească pe ea!)

   Nu port Armani şi VERSACE, nu am geantă Vuitton şi nici telefon d-ăla cu cristale, habar n-am cum îi zice firmei! N-am frate, da’ acu’ am minte! Nu zic că atunci n-aveam deloc, dar era îmbibată în judecăţile de valoare ale românului care merge pe principiul biblic: „CERE ŞI ŢI SE VA DA!”, pe care-l ia mot a mot.

Adecă... dacă cer, de ce trebuie să mai şi muncesc să mi se dea? Românu’ nostru are o problemă: crede în poveştile celor care se întorc de peste mări şi ţări cu miliarde-n buzunare. Şi crede că acolo se fac mult mai uşor.
.

   Până n-ai ajuns acolo, n-ai cum să înţelegi că ceea ce au realizat oamenii ăia acolo au realizat cu sudoare. (nu vorbesc acum de cei ce fură-droguri-prostituţie, că şi ăştia care le fac aici au bani păpălău – să nu-l zis p-ăla cu C în loc de P)

   În ’ăşti 8 ani am văzut, într-adevăr, oameni realizaţi, cu vile şi maşini de mii de... care au muncit acolo pe sute de euro (moamăăăăăăă, ce de bănet, frăţică!)

   Da’ nu prea m-am întrebat atunci CUM i-au făcut. Românca din mine spunea: poi au făcut, nene, că ăia îi plătesc. Nu ca la noi!

   Ce n-am văzut atunci a fost că oamenii ăia stau departe de familii, că femeile fac menaj în regim intern, adică stau non-stop cu familia la care muncesc, pentrcu ca ăia să fie liniştiţi. Că mamele astea care pleacă îşi lasă acasă copii, în grija te miri-cui şi plătesc cu preţul (ne)educaţiei copiilor lor, că se întorc acasă la înmormântarea copiilor şi îşi dau seama atunci că banul le-a ucis odorul, că dorul copiilor este mai amar decât sărăcia din ţară.

                                            (uitaţi-vă aici: http://www.teiubestemama.it/)

    N-am văzut că studenţii îşi permit să meargă la universităţi de renume pentru că plătesc pentru ele, nu le dă nimeni pe gratis tot ce vor. Statul le oferă şi lor strictul necesar, dar dacă vor mai mult, plătesc, ca şi noi.

n-aveam de unde să ştiu p-atunci că munceşti pe rupte în Londra 10 ore pe zi  şi abia îţi permiţi să plăteşti o chirie şi să pleci un week-end pe undeva. Asta în cazuri excepţionale. Am aflat asta când mi-am regăsit colegi plecaţi în toate colţurile lumii, care se chinuie mai rău ca mine. Muuuuuuuuuult mai rău!

   Şi când, nervoasă că România nu îmi asigură studiile de terapeut comportamental, am aflat de la formatori din afară că în Israel-Anglia-Italia aceste cursuri costa... 20 000 euro. şi pentru a le face, oamenii ăia muncesc câte 12 ore pe zi. Renunţau la concedii, ca şi noi, îşi plângeau soarta şi se abţineau de la toate câte ar fi vrut, numa’ să-şi împlinească visele! Şi-am zis atunci: doamne, păi nu e chiar aşa uşor!

   N-aveam de unde să ştiu că munceşti în construcţii, dar nu stai acasă, lângă nevastă, că nu îşi dă nimeni nici acolo somon afumat şi nu te duce nimeni cu Ferrari la muncă.
.

   N-aveam de unde să ştiu că prostituţia e de fapt ALEGERE, ci nu OBLIGAŢIE (afară de sărmanele care sunt obligate, furate-sechestrate, etc). Am aflat târziu că de fapt fetele noastre pleacă acolo nu pentru că nu au cu ce să se întreţină aici, ci pentru că ALEG calea cea mai simplă de a câştiga bani.

   Şi-am aflat-o în cel mai crud mod: un individ cu bani, cu copii morţi şi nevastă pe care o lăsa acasă plângând, în timp ce el pleca la „una mică” înconjurat de câte-o piţipoancă, mi-a propus cu seriozitatea bunului samaritean: „Monica, decât să te chinui în Bucureşti cu copiii tăi autişti, mai bine vino cu mine în Italia, îţi găsesc eu repede de muncă, ai grijă de un bătrânel, vedem noi. Eşti frumoasă, deşteaptă...”

   Eram în anul I, abia aveam ce mânca şi-atunci am realizat prima dată diferenţa între ALEGERE şi FORŢARE. Căci una din fetele de lângă mine a spus mândră: „Merg eu, mă’, las-o p-asta, nu vezi că visează să câştige cinstit?”

   N-am uitat niciodată faţa acelei fete. Căci peste 1 an am primit vestea morţii. Infestată cu HIV, a ajuns în România. Dar în pământ.

.

   N-am înţeles atunci că mega-show-urile sunt privite de NOI, şi d-asta le fac ăia, că dacă poporului îi dai pâine şi circ.... deh, parcă se îmbogăţeste.

n-am înţeles că e vina noastră că alegem să privim circurile Columbenilor, despărţirile Prigoanilor J, că ne hlizim la Magda Ciumac şi uite-aşa îl îmbogăţim pe Diaconescu şi apoi îl înjurăm că are avion personal!

   N-aveam de unde să ştiu că părinţii mei sunt săraci nu din vina României, ci datorită unor alegeri greşite sau a unor şanse care au trecut pe lângă ei şi cărora le-au dat cu piciorul. Şi pentru asta nu erau de condamnat, ci doar de înţeles.

   Pe atunci nu înţelegeam că rostul în viaţă ni-l facem fiecare. Şi că nu România este datoare să scoată din noi miliardari.

   Am blamat România pentru că nu-şi mai aminteşte de campionii lumii, că le dă pensii de rahat, fără să mă gândesc că banii vin din reuşite, din dilome şi din RISCURI pe care fiecare şi le asumă.

   Am condamnat România pentru că nu are legislaţie pentru autism. N-am înţeles că fiecare ţară a luptat să o obţină, n-a venit ţara să le-o dea de pomană!

.

Şi la-ntrebarea asta:

« Puteţi să-mi raspundeţi “ de ce ? “ de ce am ajuns să acceptăm toate injuriile şi toate nimicniciile “ celor sus-puşi “ ?

De ce tăcem şi trecem mai departe cînd vedem atîta nedreptate şi atîta mizerie sufletească ?

Nu vă e sila de cocioaba asta cu aspiraţii de Palat ? »

.

   Răspund azi cu mândria românului mândru de naţia lui. Şi vă îndemn să răspundeţi şi voi, de-oţi înţelege !

.

   Acceptăm injuriile, nedreptăţile şi mizeriile din ignoranţă, din obişnuinţa de a ni se da gratis, de a primi de pomană când suntem apţi de muncă şi suntem înzestraţi cu minte, pe care trebuie doar să ne-o punem la contribuţie şi unde nu ştim, să căutăm răspunsuri la oameni mai informaţi decât noi !

mi-e silă şi azi de cocioaba asta cu aspiraţie de Palat, dar mi-e silă pentru că ne plângem singuri de milă şi stăm cu mâna întinsă în faţa bogătaşului, când am putea deveni unul din ei.

   Ţine de aceeaşi putere a ALEGERII de care vă vorbeam mai sus.

   Ţine de decizia fiecăruia de a transforma cocioaba în palat !

.

   Totul începe cu TINE !

   Ps : de fusăi  prea critică ori prea pe româneşte A DRACULUI, să-mi fie cu iertare, dar numai pentru greşelile de ortografie ! pentru restul, vă spun drept : obişnuiţi-vă cu mine, alta n-am de unde !  n-are ţara putere să plătească schimbare de creier !

Şi eu când oi avea, sigur nu dau pentru asta!

A, şi nici pe silicoane, dacă mă întreabă careva!

5 APRILIE 2013

                                               scris si asumat de M.I.C.A. (Monica Berceanu adeca )