Uite cu asa ceva ne innebunim unii pe altii... |
Azi va prezint scrierea care m-a facut sa cred ca a noastra colega Danaban este urmasa directa a lui Nea Iancu Caragiale, chiar fiind din Banat.
Felul ei de a povesti aceasta intamplare mi-a dat senzatia ca este despre un "Domnu' Goe " feminin, al zilelor noastre, lamurindu-ma ca , exact ca Stefan si Eminescu, nea Iancu nu va muri nicicand, mereu va fi prezent si actual in gena romanului, purtujur coane !
Cititi si spuneti si domniile voastre :
O doamnă trecută uşor de 40 de ani picoteşte într-un compartiment de InterRegio pe ruta Caransebeş-Timişoara, întrebându-se ce-ar mai putea da jos de pe ea pentru a suporta căldura maladivă din tren. La Lugoj, o tânară de 25-30 ani, minionă şi fâşneaţă ca o adolescentă, deschide brusc uşa compartimentului şi, fără să salute, intră şi aruncă geanta pe unul din scaunele libere, apoi işi deşartă conţinutul buzunarelor pe scaunul de lângă cucoană. Trei telefoane mobile, un pachet de batiste şi-un bilet de tren sunt lăsate p-afară. Dă să se deschidă la haină, dar se opreşte la jumătatea mişcării; scrijeleşte energic un numar pe-un touchscreen, pune telefonul la ureche şi continuă să-şi dea jos paltonaşul cu mişcări abile, folosindu-şi umărul stâng pentru a ţine preţioasa sculă lipită de ureche.
- S-o trezit? Alooo! S-o trezit? Cum nu mă auzi, că eu te aud perfect?! S-O TREZIT? Ce naiba, că mai tare d-atât nu pot să urlu! CUM DE NU S-O TREZIT CÂND O AUZIT MAŞINA?... Gata, că mă-nervezi! TE SUN MAI TÂRZIU!
Reuşeşte într-un final să-şi scoată şi a doua mână din paltonaşul cadrilat, îl agaţă într-un cui, se trânteşte pe-un scaun şi apucă alt telefon.
- Auzi, tu ai văzut oraru'? Că eu l-am trimis pe bărbatu-miu, da’ el n-o priceput nimica. ... Aaaa, deci C nu vine de la "curs" şi S de la "seminar"? Da’ de la ce? Aaa, la faculta’ asta-s mai şmecheri decât la ailaltă. Da, fată, nu ştiai? Io-s la a doua. M-am înscris imediat cum am terminat-o pe prima. Ei, tot cu plată şi prima, că n-am eu faţă de locuri fără taxă. Ia stai câta, te pun pe hold, că mă sună ăl’lalt.
Ridică al treilea telefon, se uită la numele apelantului şi răspunde uşor flegmatic :
- O dat Domnu’! Ce-i, o născut Andreea? Mă, să nu mai asculte ce-i spun toţi proştii de doctori. I-am spus eu că naşte-n 9 februarie, las’ să vezi dacă n-o fi aşa. Cum, de unde ştiu? Păi, după ce-am născut, m-am învăţat să calculez. Aş fi putut să-mi calculez şi mie data exactă, dacă aş fi ştiut d-atuncia. Acuma ştiu. Şi, s-or hotărât ce nume îi pun ? Cum? Bogdan? Duamne feri, ce i-o apucat, că n-au influenţe slave în familie. Bogdan, asta-i ceva cu slujitoru’ lu’ Dumnezeu? Bine-bine, că nici eu nu mai pot vorbi. Am pe cineva pe celălalt telefon; o colegă de facultă’ … şi-s în tren, mă duc la Timisoara… Bine, ceau, mai vorbim!
- Aşa, unde-am rămas? Am minute cu nemiluita, nu-ţi face probleme. Da, fată, la mine-i a doua. Imaginează-ţi, m-am şi măritat, am făcut şi-un copil, am apucat să şi predau câteva luni, că dup-aia am intrat în maternitate şi, iată, fac şi-a doua facultate. Şi vreau s-o fac şi p’a treia de la anu’. Cum de ce?! E nasol, fată! Se restructurează posturile în învăţământ. Din 4 câte am fost, va rămane una singură pe şcoală. Nu pot să mă dea afară cât sunt în maternitate, da’ când tre’ să mă întorc, canci loc de muncă! Păi, ce ştiu io, cică-s tot mai puţini copii, clasa a IX-a trece la gimnaziu, materia trebuie “aerisită”… Şi p-asta, a doua, am făcut-o cam degeaba, că s-au redus drastic normele şi la catedra asta. D’aia-i musai să mai fac una, da’ nu mă pot decide. Tu ce-ai zice? Bărbatu-miu? El nu zice nimic, că doară m-o luat “la bine si la rău”. Ce facultă’ crezi că-i mai de succes? Nu ştiu, fată, că d-aia te-ntreb. Mă tot frământ… pân’ la vara tre’ să mă decid. Ei, tot pe bani, cum altfel!? Mă mai ajută şi ai mei... Fac câte trebuie. Până la urmă tot oi găsi şi-un loc de muncă plătit conform studiilor. Auzi, ce faci în seara asta? Nu ieşim şi noi la Revoluţie? Hai, fată, strigăm şi noi p-acolo, ne-ncălzi… Stai, că mă sună bărbată-miu…
- DA ! S-o trezit? I-ai dat să mânce? Cum de nu s-o trezit când o auzit maşina? Futui, iar nu mă auzi?! CUM DE NU S-O TREZIT CÂND O AUZIT MAŞINA? TE SUN DISEARĂ, CÂND IES DE LA CURSURI ! RĂGUŞESC CÂND VORBESC CU TINE ! SCHIMBĂ-ŢI, NAIBILOR, TELEFONU’ ! Ei, n-ai bani…
Se prea poate ca timpanele întinse la maxim ale cucoanei de patruj’ de ani n-au mai rezistat în acel moment şi-au trimis un impuls virulent la creier. Şi-a scos telefonul, un model arhaic, din seria "10 la leu" şi, fără a forma vreun numar, a-nceput a urla:
- ALO, ALOO! N-AUD CE ZICI ! E o gălăgie infernală în trenul ăsta. Nuuu, nu-s revoluţionari şi nici microbişti fanatici, e doar o doamnă profesoară cu vechime de 3 luni în învăţământ, cu două facultăţi şi-un soţ suferind de surditate selectivă. Daa, cu două facultăţi şi-a treia în proiect de viitor apropiat. Studentum perpetuum. Auzi, ce facultate crezi c-ar trebui să mai facă din toamnă? Niciuna? Să se facă manichiuristă? N-o fi mai bine coafeză? CO-A-FE-ZĂ! Nu ştiu dacă are talent la asta, da' se câştigă mai bine decât în învăţământ. Ce-i place ei? Să fie studentă pe banii părinţilor şi ai soţului până iese la pensie. Ei, cum care pensie?! De urmaş…
Fătuca, perplexă, duse uşor un telefon la ureche şoptind ca pe-o mare taină:
- Auzi, te sun eu mai târziu; nu mai pot vorbi acuma … am o nebună în compartiment.
Şi-a aruncat repede telefoanele în geantă, paltonaşul pe-un braţ şi-a coborât val-vârtej în Gara Mică, deşi bărba'su îi plătise o staţie în plus.
- Danaban -
Nu sant vinovati.Adevaratii vinovati santem noi va spune un tata care are o fica identica persona&jului de mai sus cu o singura deosebire ca fie-mea e la prima facultate sii e la stat nu la privat e la facultatea Transilvania sii are 19 ani Eu de 12 ani lucrez in strainatate sii imi vad casa de 2 sau 3 ori pe an.Stiu ve-ti zice ca e vinovata nevasta-mea ca a crescut-o asa dar nu e adevarat toata generatia tinerilor de 20 de ani e identica sau aproape identica cu totii santem vinovati de ce se intampla cu ei .Noi am fost invatati sa luptam sa muncim pt a obtine ceva ei nu noi le-am dat pe tava totul sub deviza LASA SA NU SUFERE CA AM FACUT NOI FOAME SI AM STAT DESTUL IN FRIG SII LA COZI .LASA SA SE BUCURE DE TINERETEA PE CARE NOI NU AM AVUT_O .Da noi amm gresit la 8 ani fica mea avea cd-pleyer portabil eu la 20 de ani mi-am cumparat primul casetofon la 10 ani fica mea avea telefon mobil eu la 24 primii blugi i-am purtat la 18 ani sii i-am cumparat de la Constanta de la vaporeni sii toate aceste exemple a-r putea continua la nesfarsit binenteles nu trebuie sza ai privim cu dispret din contra sincer mi-e mila de ei ce se vor face cand noi nu v-om mai fi ?
RăspundețiȘtergere