. |
Va rugam sa aveti rabdarea sa o parcurgeti si sa spuneti apoi parerea voastra.
.
Iarna se incapatana sa plece ,iar primavara lui 1962 intarzia sa se instaleze ,era speriata de comisiile cu oamenii de la partid ,care bantuiau satele romanesti.
Dati pagina.
De cateva zile ,nu mai iesem la joaca in ograda ,eu si fratele meu petreceam toata ziulica in casa .In acele zile triste,parca si noaptea dadea schimbul mai devreme.Cu mintea mea de copil sesizasem ceva curios ,aproape pe tot parcursul zilei ,ferestrele erau camuflate cu ''tzoale''....perdelutele brodate din olandina culoare -vernil ,disparuse .Intr-o zi ,inainte de pranz ,mama a intrat speriata in casa ,intorcand brusc cheia in broasca si strigand la noi copii ,sa ne bagam sub masa ca umbla ''Comisia cu Colectivul'' , iar ea ascunzandu- se dupa dulap . Cuvinte ,care nu aveau nici un inteles pentru varsta unui copil. Ghemuiti si speriati sub masa ,cu mama dupa dulap si rugandu-ne sa nu ''deschidem gura '' ,auzeam batai in geamuri si fortari insistente la usa de la intrarea . .La putin timp , s-au auzit multe voci si usa deschizandu-se ....O parte a Comisiei ,era deja in antret apoi au umplut si odaia care era destul de mare .
Mama ,a izbucnit intr-un plans disperat iar de sub masa si noi copii am facut un cor .La un moment dat ,unul din tovarasi ,impresionat de plansetele ce veneau de sub masa ,s-a apropiat si ne-a scos la lumina .Ne-a intrebat daca stim poezii ,nu-mi amintesc daca am recitat ceva ,dar stiu ca am primit o bacnota de 3 Lei ( cine isi mai aminteste ) iar fratele meu ,o bacnota de 1 Leu .Normal ,nu mai retin tot ce s-a vorbit atunci,toate intrebarile puse de tovarasii de la partid ,dar asta stiu sigur , mama le-a spus ca nu semneaza nimic ,si a explicat lipsa tatei ,care este la spital . Intr-adevar ,tata fugise de-acasa , statea ascuns la neamurile de la oras ,crezand ca in acest fel Comisia va trece ,si vom scapa.Au inventariat tot ce se gasea acasa : atelaje agricole ,vaca cu vitel ,caruta ,alambicul.....pana si mobila din doua camere. Curios ,au intrebat si de hamuri.....Murgul nu mai era ,voiau macar hamurile . Pentru pamant ,fiind inscris in Registrul Agricol era nevoie doar de semnatura capului de familie . Dar ,inevitabilul tot s-a produs. Intr-o zi pe inserat ,tata si-a facut aparitia acasa..In odaie era cald si bine,mama lasase fitilul mare la lampa , sa lumineze bine si bucurosi de sosirea tatei cu bomboane ,ne jucam in jurul mesei ,asteptand cina .Ferestrele ,au fost din nou camuflate cu ''tzoale''...totul ,a fost minutios pregatit ,mama a adus mancarea ,toti eram multumiti ,se manca si discuta cand ,usa se deschide larg iar in casa si-au facut aparitia ,"domnul" Nicusor- vecinul care era secretar la Sfatul Popular impreuna cu doi tovarasi din comisie .Se vede ca am fost tinuti sub filaj,banuiau ca tata se va intoarce si ne-au luat prin surprindere..Revad cu ochii mintii acel tabou,acea cina de pomina toti patru in jurul mesei ,si tata de o rara calmitate ,a spus ca semneaza ....a inteles ca nu exista scapare. Mama ,a inceput dinou sa planga ...era ,plansul dezradacinarii si instrainarii de pamant.Cu ochii si mintea de copil am asistat la distrugerea proprietatii si a sufletului. .Erau ultimile zile ,dintr-un lung sir de ani ,a unui proces ce a distrus si anulat propritetatea privata de la sate,un fel de Apocalipsa a lumii taranesti.Un proces care a transformat majoritatea taranilor liberi intr-o lume proletara inghesuita in ''chibriturile'' de la oras. Tata ,a refuzat sa ramana si sa-si lucreze la C.A.P propriul pamant ....a ales sa plece si sa faca o scoala ,o meserie si sa aduca ''lumina'' .....dar,toate acestea intr-o alta povestioara .
- Ileana Cosanzeana -
prima parte a povestii o gasiti AICI DA CLICK
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu