. |
Muzeul Civilizaţiei Dacice şi Romane Deva, cu sprijinul Consiliului Judeţean Hunedoara, organizează, în data de 7 mai 2014, simpozionul ştiinţific intitulat „Mişcarea memorandistă. 120 de ani”.
Evenimentul, care va debuta la ora 10.00 în Palatul Magna Curia, este
organizat cu ocazia împlinirii a 120 de ani de la începutul Procesului
Memorandumului la Cluj, în 7 mai 1894. Dintre lucrările prezentate în
cadrul simpozionului amintim titluri precum „Solidaritatea hunedorenilor
cu acuzaţii din Procesul Memorandumului 1894” (dr. Ioachim Lazăr),
„Mişcarea memorandistă reflectată în coloanele ziarului Hunyad”
(dr. Adela Herban) sau „Reprezentante ale reuniunilor de femei implicate
în mişcarea memorandistă: Emilia şi Felicia Raţiu” (dr. Cristina
Ploscă).
Redactarea „Memorandumului” a fost
hotărâtă la începutul anului 1892, iar documentul, cuprinzând
revendicările românilor din monarhia austro-ungară, a fost înaintat
împăratului Franz Josef la Viena în luna iunie a aceluiaşi an. Acesta a
trimis însă „Memorandumul” guvernului maghiar, la Budapesta. Petiţia,
semnată de liderii românilor din Transilvania, era în acelaşi timp şi o
critică sistematică a politicii guvernului maghiar, prezentând
consecinţele instaurării dualismului austro-ungar, în februarie 1867.
Iniţial, guvernul de la Budapesta nu a luat nici o măsură împotriva
memorandiştilor, însă pe data de 7 mai 1894 a deschis o acţiune
juridică, încheiată câteva săptămâni mai târziu prin condamnarea la
închisoare a 14 fruntaşi memorandişti.
Biroul Relaţii cu Publicul
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu