6 mai 2014

519. Constiinta imaginii de sine - suntem un popor "mic" ?

.
   Istoria se inregistreaza nu numai prin notarea evenimentelor de catre istorici sau prin urmele lasate de strabuni pe pamant, ci se inregistreaza in memoria colectiva a natiunilor. La acest nivel al memoriei, evenimentele si alegerile popoarelor se inregistreaza ca un fel de invataturi, ca o experienta colectiva si vor influenta alegerile facute de popoare, vor influenta emotivitatea si viitorul popoarelor. Deasemeni, memoria colectiva poate fi influentata de propaganda sau de alte mijloace externe ce pot modifica adevarul, influentand, astfel si constiinta de sine ca popor.
   Ceea ce stim despre strabunii nostri este ca acestia sunt dacii si romanii. In mintea noastra, dacii erau un popor mic dar viteaz, care s-a luptat cu Imperiul Roman pana la moarte, dar au pierdut razboiul si au fost asimilati, pana la urma, de catre marea cultura latina. Aceasta imagine de sine, ca popor, a avut impact asupra viitorului de atunci al dacilor (adica asupra trecutului nostru, cei din ziua de azi), influentand atitudinea adoptata fata de ei insisi, fata de celelalte popoare si fata de evenimente. Implicit, aceasta atitudine adoptata de stramosii nostri a influentat deciziile luate de ei si mersul evenimentelor a ceea ce este, acum, istorie. Si aceeasi atitudine ne influenteaza noua, azi, prezentul. Trecutul nu-l putem modifica, dar putem modifica felul in care percepem trecutul, iar modificarea perceptiei asupra trecutului poate influenta imaginea despre noi insine, influentand atitudinea si comportamentul nostru, deci putem prezentul si viitorul nostru.

DA PAGINA !


   Daca stam si ne gandim, lucrurile nu au stat chiar asa. Cunoastem despre razboaiele daco-romane si despre daci doar ceea ce au spus altii, iar printre acesti „altii” sunt si invingatorii dacilor. Nu inseamna ca istoricii straini au mintit, dar au interpretat evenimentele dupa modul lor de a gandi, nu dupa modul dacilor de a gandi. Dar putem analiza din alta perspectiva evenimentele de atunci, iar rezultatul acestei analize ar putea duce la schimbarea imaginii noastre despre daci si despre noi insine.
   Pornind de la marimea poporului dac, stim ca erau un popor mic, care s-a pus cu cine nu trebuia: Imperiul Roman si s-au angajat intr-o lupta inegala, sortita dinainte esecului. Lucrurile nu stau chiar asa. Dacii faceau parte din marea familie a tracilor, iar constiinta apartenentei la un popor depindea, pe vremea aceea, de alti factori decat in ziua de azi. Ar fi corect sa analizam acest lucru din punctul de vedere al celor din antichitate, apoi sa-l transpunem in punctul de vedere al zilei de azi, pentru a-l intelege si noi. Pe vremea antichitatii, pentru un popor nu era atat de importanta originea, ci conducatorii care reusisera sa unifice triburile sau anumite teritorii. Burebista fusese cel care marise suprafata Daciei prin unificarea triburilor (supunerea sefilor de trib) si prin cuceriri, atat la sud, cat si la vest, est si nord. Aceea era, in constiinta imaginii despre tara si poporul lor (a dacilor), Dacia Mare.    Dupa moartea lui Burebista, Dacia s-a impartit in 4, apoi in 5 tari. Aceste tari erau, evident, mai mici decat Dacia Mare a lui Burebista. O parte dintre aceste tari au fost ulterior reunificate, dar nu toate, rezultand o Dacie mica, mai mica chiar si decat granitele Romaniei de azi. Dacii care s-au luptat cu romanii au avut ca termen de referinta a puterii militare Dacia Mare, creandu-se, astfel, in mintea lor, imaginea unei tari mici. Si acum, dar mai ales pe vremea aceea, puterea unui popor depindea in mare masura de puterea armatei, deci de marimea poporului. Constiinta unei Dacii mici inseamna constiinta unui popor mic, deci cu putere mica. Aceasta constiinta de popor mic, care s-a luptat cu un imperiu puternic, a ramas chiar si in ziua de azi. Azi spunem despre noi si istoria noastra ca „suntem un popor mic, aflat la granitele a trei imperii”, sau „o picatura latina intr-o mare slava”. Adica... suntem mici si slabi, iar daca suntem mici si slabi, trebuie sa ne comportam ca un popor mic si slab. De aceea, de exemplu, in 1940 am cedat teritorii rusilor si ungurilor, iar mai inainte am cedat Turciei si altor tari independenta, caci aveam constiinta ca suntem slabi si ca trebuie sa jucam dupa cum ne canta cei tari. Conform gandurilor noastre si imaginii de sine pe care o avem, am pierdut multe teritorii de-a lungul istoriei si ne-am transformat, treptat, intr-o tara mica.
Ca sa schimbam soarta potrivnica, ar trebui sa curatam constiinta colectiva de apasarea imaginii unui popor mic si slab.

 Un alt aspect ce a influentat constiinta de neam a fost infrangerea militara suferita de daci. Aceasta infrangere ne-a influentat, deasemeni, constiinta de sine, transformand imaginea despre noi insine intr-o imagine a unui popor infrant. Am trait cu infrangerea in memoria colectiva 2000 de ani, iar aceasta imagine din constiinta colectiva, despre noi insine, ne-a apasat, scazandu-ne increderea in noi insine, in valoarea si puterea noastra. Insa si aceasta infrangere este discutabila, caci nu a fost infrangerea suferita de un popor mic in lupta inegala cu un imperiu. A fost infrangerea suferita de o parte a poporului, partea stapanita de Decebal, nu a fost o infrangere a intregului popor dac. Decebal stapanea doar o parte a Daciei Mari, restul triburilor dace nu au participat la lupta impotriva romanilor.
 Noi traim cu impresia ca Traian a cucerit partial Dacia pentru ca s-a multumit cu cucerirea zonelor ce contineau resurse de aur, dar poate ca Traian n-a cucerit intreaga Dacie pentru ca nu a participat la razboi intreaga Dacie. Armata lui Burebista (de pe vremea Daciei Mari) era uriasa, ajungand pana la 200.000 oameni, pe cand armata care s-a confruntat cu Imperiul Roman nu se ridica nici macar la jumatate, poate pe la un sfert. Pe de alta parte, victoria militara a romanilor a fost una dificila, armata romana suferind pierderi in vieti omenesti cum nu mai suferise niciodata pana atunci. Cucerirea Sarmisegetuzei a fost foarte dificila, deoarece era o cetate foarte bine intarita, avand niste fortificatii specifice dacilor, pe care romanii le-au numit „mure dacice” si pe care le-au cucerit una dupa alta. Dacii au luptat pana la capat, provocand pierderi foarte mari armatei romane, deci armata romana trebuie sa fi fost epuizata dupa aceasta victorie. Epuizata atat din cauza pierderilor, cat si din cauza luptelor indelungate, de aceea nu mai avea interesul de a continua un razboi. Decebal a fugit catre alte zone ale Daciei, care nu participasera la lupta, pentru a convinge sefii de trib de acolo sa atace armata romana. Daca ar fi reusit sa stranga suficient de repede o alta armata, poate ca armata romana aflata in mijlocul teritoriului inamic ar fi pierit in intregime.
Tradarea de catre Bicilis a dus la moartea lui Decebal si astfel, la incetarea rezistentei. Ai pierdut razboiul numai cand accepti infrangerea, iar dacii au acceptat-o. Rezistenta dacilor a fost ca a unui stejar ce s-a frant dintrodata. Astfel, constiinta colectiva a dacilor a fost influentata de aceasta recunoastere a infrangerii. De atunci ne consideram un popor invins. Un popor invins este un popor care este lipsit de constiinta puterii sale, a valorii sale.   Un popor care actioneaza ca un popor invins, un popor care va pierde orice batalie inca dinaintea inceperii ei, deoarece nu crede in victorie, iar necrezand in victorie, nici macar nu cauti sa obtii victoria. Te duci la lupta pentru ca asa trebuie sa faci, sau n-ai incotro, dar nu te duci la lupta ca sa invingi, ci ca sa supravietuiesti. Sa reusesti sa indepartezi pericolul, nu sa invingi.


   Asa ne-am comportat noi, romanii, veacuri la rand. Asa ne comportam noi, romanii, in prezent: ca un popor invins. O persoana, la fel ca un popor, este infranta abia atunci cand accepta faptul ca este infranta. A fi invins nu e totuna cu a fi infrant. Toate popoarele lumii au avut parte de infrangeri militare Chiar si Imperiul Roman a avut parte de infrangeri, ba chiar si de infrangeri rusinose, insa ei n-au acceptat niciodata ideea ca sunt un popor infrant. Au actionat ca un popor ce a pierdut o batalie, doua batalii, trei batalii, dar care vor castiga, pana la urma, razboiul. Dacii, insa, au fost atat de puternic loviti de aceasta victorie a armatei romane, incat li s-a daramat intreaga incredere in fortele si valoarea lor. Dacii au crezut ca zeii i-au parasit, iar daca zeii sunt impotriva lor, nu au nici o sansa sa castige, pentru ca zeii hotarasc soarta oamenilor si a popoarelor. Iar daca zeii au hotarat ca dacii vor pierde, atunci dacii au acceptat supunerea fata de romani, modificandu-si atitudinea fata de ei insisi. Datorita acestei mentalitati si acum ne consideram o natiune mica si slaba, lasandu-ne dominati de alte natiuni, pe care le consideram ca fiind mari si puternice.


* Decenu *

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu