02 iunie 2014

558. Discutii cu un Maestru (in memoriam Mihail Gramescu)

  "Aha si tanarul acesta, pictorul, nu ar dori sa dea un interviu si sa-l prezentam la "Radio Shalom"?Sunt frumoase tablourile lui pe care le vad aici la tine si ar merita sa-l promovam!"
  "Maestre, daca dumneavoastra credeti ca merita...Sa stiti ca este apreciat de catre cunoscatori, dar prea putin aparut si vazut."
  "Nu-i nimic Nemo, spune-i sa vina la mine si-l promovam, e pacat, este tanar si merita !"
  Multe persoane a ajutat Mihail Gramescu, in general tineri necunoscuti pe care altii nu-i vad si nici nu au de gand sa-i stie, tineri care si-au gasit un om care avea incredere in noua generatie si stia sa vada dincolo de aparente si de obstructii.
  Apropiindu-ma, am vazut cu cat dezinteres si cata dragoste si-i apropia , ii ajuta si-i sustinea, publicandu-i, promovandu-i ,facandu-i cunoscuti.

DA PAGINA !

  Isi batea capul foarte mult pentru tineri si nu stiu de unde mai avea putere de munca si pentru proiectele lor, el avand atatea proprii in derulare, dar am descoperit secretul: ale sale proiecte erau mereu ultimele, se ocupa de ceilalti de parca i-ar fi fost copii, uita de problemele sale si de ceea ce vroia sa mai lase in urma sa, creatie proprie, realizari proprii...

  "Domne, ce a fost in capul dumneavoastra cand ati scris "Cantecul Libelungilor"? Cand ati scos la lumina acea lume stranie, metalica, nascuta din resturile anoste ale unei civilizatii distruse, practic ati inventat alte fiinte si le-ati facut pertinente, posibil reale, chiar intr-un fel ati justificat stiintific aparitia lor! Cum v-a aparut o asemenea idee in minte , caci in S.F.-ul mondial doar J.Rosny Aane a mai "creat" o civilizatie imposibila dar pertinenta, minerala, in "Xipehuzii", ceilalti cativa care au mai atins subiecte apropiate nepunand o baza stiintifica."
  "Ei, asta este o chestie mai ciudata a mea: in acea perioada eram foarte preocupat de biologie si am inceput sa gandesc pe marginea aparitiei vietii si am facut o conexiune cu campurile electromagnetice si pulberea metalica, descoperind ca, in mare, se aseamana cu coeziunea celulara si dezvoltarea organismelor biologice.Iar restul...este poezie!"

  Tare m-a amuzat aceasta analogie, tinand cont de faptul ca adolescent fiind povestirea  ce a devenit repede celebra m-a provocat sa citesc si mai multa literatura de gen romaneasca, placandu-mi la nebunie impletirea stiintificului cu poezia fantasticului.

.
  "Mult ne-am muncit cu almanahul "Anticipatia", mult ne luptam pentru el, cand am intrat in acest joc (al editarii almanahului) eram tanar si mandru ca sunt cooptat de mari scriitori romani si ca realizam asa ceva.Am primit si ghionturi, noi cei care-l lucram, de sus, dar am primit si ajutor si nu ne-am lasat."
  "Da, dar intre cititorii iubitori de gen, Almanahul este si acum pretuit si cautat!"
  "Nu stii cat ma bucura sa vad ca peste ani este apreciata munca mea si a colegilor mei."

   Nu mi s-a mandrit niciodata cu realizarile sale, nu-mi povestea decat daca-l trageam de limba sau il provocam, parca considerand ca trebuia sa le faca si atata, nu sa le arunce in ochii nostri aratandu-ne cat de mult poate.

  Nu s-a lasat.
  Dar nu s-a lasat pentru altii.
  De-ale dansului nu a mai scos in lume.Nu a mai avut cand, pentru ca boala i-a venit de hac.
  Dar nu cred ca-i pare rau ca s-a luptat pentru cei in care a crezut, niciodata.
  De ce?
  Pentru ca i-a adus mai repede sub ochii lumii, pentru ca le-a deschis porti pe care altii, din rautate sau invidie le tin inchise.
  Si-a facut colaboratori de mare incredere si ajutor care l-au sustinut in proiectele sale, sa nu uitam de J.C.C. (Centrul Comunitar Evreiesc) si de Editura Ispirescu si nu doar acestia, care au fost langa el pana in ultimele clipe.
  Nu te-ai lasat degeaba pe dumneata ,nicigand, ai crescut si ai ajutat si astfel ai devenit un mentor, un mentor discret, din umbra, delicat si sagalnic, ce are mereu surasul sau de om bun si iubitor, increzator in cei de langa el.
  Multumesc pentru ca m-ai lasat sa te cunosc, Maestre.

*nemotoujours*
pentru revista "Cervantes"
.


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu