691. Singular și colectiv by Decenu (Sunt romanii fericiti? Si cum?)

foto:nemotoujours

  Luați singular, romanii de rând sunt fericiți. Poate sunt mai fericiți decât cei din alte popoare, caci ei își vad de treburile lor: muncesc la câmp pentru a avea produse agricole „de la mama de-acasă”, muncesc la oraș pentru salar, sa aibă bani pentru îmbrăcăminte și întreținerea de la bloc, își pun zarzavaturi și tot felul de conserve pentru iarna, se întâlnesc la o bere, o țuică sau un pahar de vin (unii săptămânal, alții zilnic), beau cate „una mica” acasă, liniștiți… la modul general, romanul este un om destul de fericit și duce o viata destul de pașnică și lliniștită, chiar dacă muncește mult și e plătit puțin. Își vede de viata lui, asa cum e ea și se bucura de micile satisfacții la care are acces.

DA PAGINA

foto:nemotoujours

  Romanii participa, în număr mare, la adunări publice destul de rar, pentru ca nu sunt prea multe evenimente care sa adune oamenii. Se aduna, de exemplu, la mitinguri de protest, sau la mitinguri în care au cate ceva de cerut. La asemenea adunări exista întotdeauna organizatori care se folosesc, pentru a strânge oamenii laolaltă, de principiile oamenilor. Mai mult sau mai puțin., oamenii sunt manipulați.

  Dar mai exista și alte adunări pe care am putea sa le numim spontane, chiar dacă nu sunt spontane. Este vorba despre pelerinajele de la mormintele marilor duhovnici romani.

foto:internet

Atmosfera acestor aglomerări umane e diferita de atmosfera creata cu alte ocazii. Intre participanți exista o anume înțelegere și acceptare reciproca, o solidaritate nerostita și chiar inconștienta. Poți schimba o vorba cu oricine de acolo cu multă ușurința, direct, fără introducere, de parca v-ați cunoaște deja, parca ați trai pe aceeași strada, iar dacă schimbi doua vorbe parca descoperi ca sunteți prieteni buni. Faceți parte din același grup, chiar dacă va desparte vârsta, ocupația, categoria sociala. 

.
 .
.

foto:nemotoujours

  Oamenii care merg la mănăstirile renumite sunt oameni care au anumite probleme și doresc sa
găsească rezolvarea acolo, asta este ceea ce ii face să
fie solidari intre ei. Întotdeauna tristețea și suferința apropie oamenii, asa cum fericirea ii face sa fie egoiști. Toți prefera sa împartă nefericirea cu alții, însă fericirea nu o împart cu nimeni.

  Dar nu e numai motivul acesta. La mormintele marilor duhovnici, energia locului, amintirea personalității lor sau poate chiar prezenta spirituala a maeștrilor ii face pe oameni să se coalizeze într-un grup, sa simtă ca fac parte dintr-un popor. Prezenta lor spirituala nu e de neglijat: de exemplu, când am fost la mormântul lui Iustin Parvu, chiar dacă ma dusesem doar sa casc gura, ca turist, m-au cuprins brusc tot felul de gânduri referitoare la soarta poporului roman și îmi venea sa plâng, chiar dacă nu sunt plângăcios din fire. Acești mari duhovnici au fost niște oameni care și-au închinat viața semenilor lor,folosind pentru asta învățăturile creștine.

foto:internet

Ei au avut un rol important în călăuzirea spirituala a romanilor și au fost un exemplu și un suport moral și spiritual pentru tot poporul. Ei sunt cei care au supraviețuit pușcăriilor și prigoanei comuniste, ei sunt cei care au avut tăria de caracter (ajutați de credința) de a rezista fără să-și renege crezul și principiile. Ei sunt niște eroi ai neamului romanesc și nu poți să-i privești altfel. Ei au devenit niște eroi, trecând prin niște inceîncercări care i-au ajutat sa facă o alegere: sa treacă dincolo. Poate ca dacă n-ar fi fost pușcăriile comuniste, ar fi rămas niște anonimi, trăind o viata anonima.

foto:nemotoujours

  Mai mult de atât, maeștrii spirituali ai României au fost oameni din popor, oameni care au înțeles ca nimeni alții acest popor și problemele sale specifice. De aceea, poate, romanii care se aduna la mormintele lor trec dincolo de problemele personale și suferă împreună, pentru problemele comune pe care le au toți împreună, ca popor. Omul care, acasă la el, este mulțumit și incantat pentru ca a reușit să-și pună zarzavaturile pe iarna, când merg în pelerinaj la mormintele duhovnicilor poporului roman, se simt romani și simt ca fac parte din poporul roman. Făcând parte din poporul roman, trăiesc problemele colective ale întregului popor. Iar dacă acasă la el duce o viata plăcuta și liniștită, iar în colectivitatea poporului se simte nefericit, înseamnă ca este o problema cu întreg

foto:nemotoujours

poporul roman. O problema veche și nerezolvata care a generat o suferința lunga, care a luat mai multe forme|: pierderi teritoriale, pierderi economice, imagine proasta în străinătate, războaie grele cu multe victime, foamete, bejeneria, asuprire.

  Când romanul se gândește ca e roman și ca aparține poporului roman, devine nefericit. Simte ca ceva e în neregula cu poporul asta roman, ca parca un blestem îl urmărește de sute de ani și nu poate scăpa de el. Simte ca mereu i-a mers anapoda, ca întotdeauna s-a întâmplat ceva independent de voința poporului. Ca întotdeauna a pierdut, ca întotdeauna alte popoare au profitat de munca sau sacrificiul sau. Ca întotdeauna a avut parte numai de lichele adunate la conducerea tarii.  Indiferent de motive, romanii au avut întotdeauna de suferit, atât de la conducătorii lor, cât și de la străini.

*Decenu*