745.INDUSTRIA ROMÂNEASCĂ DE APĂRARE DUPĂ ÎNFIINŢAREA ORGANIZAŢIEI TRATATULUI DE LA VARŞOVIA (1955 – 1968) -partea a II-a

Ceausescu si Tito

   Continuam fascinanta poveste a dezvoltarii industriei romane civile in paralel cu cea militara aducand noi informatii deosebit de interesante cu privire la colaborarea dintre Romania si CAER in contextul in care nu se renunta la partenerii occidentali si la importul complementar de tehnica si tehnologii de la acestia, chiar daca presiunile din partea URSS cresteau ,tensionand si mai mult relatiile politico-economice intre aceasta si Romania.

  In acelasi timp apare in sfarsit si povestea cercetarii militare nucleare in tara noastra, dar vom afla si faptul ca in graba asimilarii multor produse, a fabricarii lor, cantitatea de rebuturi era enorma, iar birocratia si dificultatile de colaborare in cadrul CAER a facut ca multe dintre produsele militare sub licenta sovietica sa fie realizate deja uzate moral.
  La aceasta parte veti suporta si cateva interventii personale, comentarii pe marginea ideilor prezentate.

                                                                                    (nemotoujours)

 Citam:

" Dezvoltarea în mod accelerat a industriei româneşti a cuprins şi sectoarele sale militare. Astfel, începând din anul 1965, în România au fost iniţiate cercetări în vederea stabilirii efectelor exploziilor nucleare în diferite medii de acţiune, s-a studiat modul de utilizare a fenomenului de termoluminiscenţă în dozimetria radiaţiilor şi s- a trecut la fabricarea completului de protecţie antichimică nr. 2 (model 1965), destinat militarilor care acţionau mult timp în teren contaminat, celor care lucrau cu substanţe toxice de luptă, precum şi personalului care efectua decontamin ările radioactive, biologice şi chimice. Concomitent, au fost concepute ş i realizate o serie de produse speciale esenţiale pentru dotarea armatei române: pistoale- mitralieră, puşti-mitralieră şi mitraliere cal. 7,62 mm (modelele 1963, 1964, respectiv 1966), puşti semiautomate cal. 7,62 mm (cu lunetă), mitraliere cal. 14,5 mm şi 12,7 mm, aruncătoare de grenade reactive antitanc..."

DA PAGINA!

SR114 cu BM13

   În altă ordine de idei, în cursul aceleiaşi şedinţe a XIV-a a Comisiei permanente C.A.E.R. pentru industria de apărare, generalul-locotenent Constantin Şandru a solicitat din nou sprijinul părţii sovietice pentru punerea la dispoziţie a documentaţiei necesare fabricării grenadei PG-9 (pentru tunurile fără recul) şi a loviturii reactive BM-21 (pentru complexele de aruncătoare de proiectile reactive montate pe şasiul autocamioanelor ZIS-151).Ambele tipuri de muniţie au fost ulterior realizate în serie mare atât în România, cât şi în alte state membre ale Organizaţiei Tratatului de la Varşovia.

   După ce a devenit prim-secretar al C.C. al P.M.R. (în martie 1965) şi, apoi, secretar general al partidului, Nicolae Ceauşescu a continuat linia politică generală impusă de Gheorghe Gheorghiu-Dej ş i a încercat să aducă anumite îmbunătăţiri în economia românească. Acestea au fost prezentate pentru prima dată în cadrul şedinţei Biroului Politic al C.C. al P.M.R. desfăşurate în ziua de 22 aprilie 1965.Cu acel prilej,Gheorghe Gaston Marin, preşedintele Comitetului de Stat al Planificării, a precizat: „Prin dezvoltarea complexului economic de la noi din ultimii 10 ani, noi depindem în materie de producţie de importuri esenţiale. Siderurgia, ca să poat ă funcţiona cum trebuie, are nevoie de importuri de 2 miliarde [de] dolari; cu toate că producem oţel şi prevedem să producem şi mai mult, importurile de oţel cresc [...] În afară de oţeluri şi materie primă, importăm subansambluri şi materiale de producţie de peste 2 miliarde lei valută, datorită unor ansambluri, subansambluri speciale legate de licenţe şi toate astea numai pe [valută] Vest. Importăm utilaje şi materiale de 2 miliarde lei valută şi dăm sarcina ca să producem mărfuri pentru export tot în valoare de 2 miliarde valută

   În afară de toate acestea, noi importăm linii complexe pe [valută] Vest, importăm materie primă pentru industria uşoară. Balanţa de plăţi are nişte premize foarte grele, care, dacă nu se realizează, prejudiciază atât realizarea planului de investiţii, cât şi realizarea venitului naţional.

   Iată că, chiar în chimie, pe care o dezvoltăm per sol, totuşi suntem deficitari în economie. Totul este pe [valută] Vest: importurile de utilaje pentru chimie, importurile de materie primă, materiale pentru chimie. Socotelile în chimie numai în anii 1969 – 1970 se vor echilibra. Ea, care acum este consumatoare de devize, se va echilibra spre sfârşitul cincinalului. În viitor se va întâmpla şi faptul că petrolul [românesc] va dispare de la export, ajungem la situaţia de a importa 2300000 de tone ţ iţei, în afară de ţiţei mai dispare şi lemnul, care era o resursă de valută. În acelaşi timp, creşte rolul construcţiei de maşini, care va ajunge să dea 25-26% din totalul exportului ţării noastre”

Ghe.Maurer si Golda Meir 1972,Israel

   În cursul discuţiilor care au avut loc după prezentarea proiectului respectiv, Nicolae Ceauşescu şi-a exprimat acordul în legătură cu opiniile exprimate de Gheorghe Gaston Marin şi cu propunerea lui Alexandru Bârlădeanu – de a anunţ a în cadrul lucrărilor Congresului al IX-lea al P.C.R. (august 1965) „un ritm de creştere a producţiei de 11,5%, însă planul pe care îl dăm ministerelor nu poate fi sub 12%”. La rândul său, Ion Gheorghe Maurer, preşedinte al Consiliului de Miniştri, a declarat: „Sunt de acord că noi trebuie să privim cu foarte mult realism posibilităţile noastre de dezvoltare. Nu vreau să spun că în stabilirea intensităţii dezvoltării industriei noastre am făcut prea mult loc dorinţelor, dar mi se pare mult mai potrivit să ne orientă m către o scădere atât a ritmului de creştere a producţ iei, cât şi al investiţiilor. Nu ştiu dacă o să fie 250 -260 miliarde [lei], poate că e bine ca acest lucru să rezulte din calcule, însă sunt câteva ramuri faţă de care noi trebuie să avem o mare atenţie şi am impresia că aceste ramuri sunt, în afară de produsele pentru export, unde trebuie să fim foarte atenţi şi trebuie să creă m capacităţi de a exporta, sunt agricultura şi transporturile. Agricultura e numărul unu, iar faţă de transporturi trebuie să avem mare grijă pentru că 

AG 7

dacă în agricultură nu reuşim să facem un efort care să asigure o creştere în sensul în care am prevăzut, această [ramură a economiei] va crea mari dificultăţi în toată dezvoltarea economiei noastre naţionale.

NOTA (nemotoujours):Maurer a fost singurul diplomat al acelei perioade, diplomar roman comunist, deosebit de apreciat in afara tarii si ocolit de catre sovietici datorita atitudinii sale putin ofensive si mai ales a stilului de scoala veche, burgheza, distanta si sigura.
  In schimb era foarte agreat de catre capitalisti, fapt pentru care Ghe.Ghe.Dej si ulterior Ceausescu l-au folosit intens in relatiile Vest.Se pare ca deschiderea Romaniei catre Occident este realizata in mare parte de catre acest om care poate fi comparat cu Titulescu la un moment dat, tinand cont mai ales ca a creat balanta intre Israel -Romania si Palestina, Golda Meir de exemplu consultandu-se de mai multe ori cu acesta inclusiv in problema palestiniana.-incheiere nota.

   A doua problemă este cea legată de transporturi. Datorită faptului că ne găsim în faţa unui sector al economiei care are multe lucruri vechi, multe ră măşiţe, ş i o înăbuşire a transporturilor poate să însemneze la fel, ca şi nerealizarea unei anumite îmbunătăţiri în agricultură, consecinţe colosal de grele pentru economie (subl.n.)”

   Direcţiile de dezvoltare economică indicate de preşedintele Consiliului de Miniştri drept prioritare pentru România se regăsesc în proiectul capitolului „Fondul de acumulare şi investiţ iile”, din cadrul planului de dezvoltare a economiei naţionale pe
 perioada 1966-1970, întocmit în formă finală la 19 aprilie 1965, după ce a fost dezbătut în Consiliul

EA 060,licenta ASEA Suedia,1965 Electroputere Craiova

Economic. De exemplu, pentru perioada 1966-1970 a fost prevăzută dotarea Căilor Ferate Române cu 630 de locomotive Diesel- electrice, 1100 vagoane de călători şi 23250 vagoane de marfă cu patru osii, precum şi electrificarea a 430 km de linie de cale ferată. De asemenea, a fost aprobată dezvoltarea Uzinei „Electroputere” din Craiova, pentru a se asigura producerea de motoare electrice (3000 de bucăţi pe an), aparataj de înaltă tensiune, precum şi pentru realizarea a 360 de locomotive Diesel-electrice tip 060 DA şi a 89 de locomotive electrice tip CoCo, seria 040-EA (de 5100 kW).La sfârşitul anului 1969, ritmul anual de fabricaţie de la Uzina „Electroputere” trebuia să atingă nivelul maxim de 150 de locomotive Diesel-electrice şi electrice.

   În acelaşi timp, autorităţile de la Bucureşti au preconizat dezvoltarea Uzinei de Construcţii de Maşini de la Reşiţa, a Uzinei „23 August” din Bucureşti precum şi a fabricii de vagoane de la Arad.Ulterior, la Drobeta Turnu-Severin şi Caracal au fost construite noi fabrici, pentru realizarea de vagoane de marfă, iar la Balş (în judeţul Olt) a fost dezvoltată Întreprinderea de Osii şi Boghiuri.

NOTA nemotoujours:
in paralel cu aceste obiective -modernizarea si inzestrarea transporturilor nationale - se incepe si exportul de locomotive,camioane, vagoane si autobuze, lucru care la un moment dat incetineste indeplinirea scopului primar de innoire si dezvoltare nationala, in schimb ajuta in mod deosebit la decontarile in CAER si aduce valuta in compensatie cu cea cheltuita pentru tehnologizari si achizitii externe.Solutia echilibrarii necesarului intern cu necesarul exportului este marirea capacitatilor existenta si dezvoltarea de noi capacitati de productie.- incheiere nota

   Dezvoltarea în mod accelerat a industriei româneşti a cuprins şi sectoarele sale militare. Astfel, începând din anul 1965, în România au fost iniţiate cercetări în vederea stabilirii efectelor exploziilor nucleare în diferite medii de acţiune, s-a studiat modul de utilizare a fenomenului de termoluminiscenţă în dozimetria radiaţiilor şi s- a trecut la fabricarea completului de protecţ ie antichimică nr. 2 (model 1965), destinat militarilor care acţionau mult timp în teren contaminat, celor care lucrau cu substanţe toxice de luptă, precum

Dezvoltare BM 21 pe sasiu DAC 665

şi personalului care efectua decontamin ările radioactive, biologice şi chimice. Concomitent, au fost concepute şi realizate o serie de produse speciale esenţiale pentru dotarea armatei române: pistoale- mitralieră, puşti-mitralieră şi mitraliere cal. 7,62 mm (modelele 1963, 1964, respectiv 1966), puşti semiautomate cal. 7,62 mm (cu lunetă), mitraliere cal. 14,5 mm şi 12,7 mm, aruncătoare de grenade reactive antitanc AG-7 şi AG-9, indicatoare de radioactivitate AD-32, aparatură de vedere pe timp de noapte PGN-1 (de tip pasiv), aparate pentru plantarea automată a semnelor de marcare a câmpului infectat cu substanţe toxice de luptă şi radiologice, cărbuni activi de tipul N-8, cartuşe filtrante CF 3, autospeciale pentru degazare şi transvazare A.D.T.-1, A.D.T.- 2 M şi A.D.T.-3 M (montate pe şasiul unui autocamion SR-114), aparate unificate de cercetare de radiaţie, detectoare de substanţe toxice de luptă (semiautomate), măşti contra gazelor (modelele 1974 şi 1985),röentgenometre de bord pentru cercetarea aeriană 

SR 114 PC

radiologică, bacteriologică şi chimică, complete dozimetrice luminiscente, casete dozimetrice, o soluţie unică de degazare, detectoare de substanţe toxice de luptă (model 1979), avertizoare automate de substanţe toxice neuroparalitice ASTN-2ş.a. Totodată, în cursul celei de-a 27- şedinţe a Comisiei permanente CAER pentru industria de apărare (noiembrie 1973), reprezentanţii României au solicitat celorlalţi parteneri din cadrul Organizaţiei Tratatului de la Varşovia să fie acordată statului român specializarea în fabricaţia de avioane de şcoală şi antrenament, avioane utilitare cu o încărcătură utilă maximă de 4 tone, echipament pentru iluminarea pistelor de aerodrom, proiectile de aviaţie nedirijate, complexe antitanc cu proiectile reactive dirijate, maşini de luptă BM-21 pentru trageri 

IAR 823

cu proiectile reactive nedirijate 9 M 22 cal. 122 mm (montate pe şasiu de autocamion SR-114, apoi pe şasiu de DAC-665), aruncătoare de grenade reactive AG-9 montate pe afet, staţii radio UUS (pentru tancuri T-55 şi TAB-uri 71), aparatură de alarmare centralizată a unităţilor şi marilor unităţi, aparatură de alarmare prin radio a personalului militar din garnizoane, nave maritime de demagnetizare a minelor şi complete de mascare a tehnicii de luptă.

   După Plenara C.C. al P.C.R. din aprilie 1968, industria româneasc ă de apărare s-a dezvoltat exponenţial, aceasta fiind una dintre direcţiile principale de acţiune ale lui Nicolae Ceauşescu.Pe de-o parte, ideea respectivă a avut în sine o componentă pozitivă deoarece, în acel fel, liderul Partidului Comunist Român a încercat să reducă substanţial importurile româneşti de materiale militare din statele membre ale Organizaţiei Tratatului de la Varşovia. Pe de altă parte, în cadrul analizei nu trebuie să pierdem din vedere faptul că industria românească era încă insuficient dezvoltată pentru a susţine fabricarea de armament, tehnică de luptă şi alte produse speciale la un nivel competitiv pe plan mondial.

PG9V

NOTA nemotoujours:
Ceausescu a preluat deosebit de agresiv fraiele dezvoltarii industriale, mai ales a industriei militare, trasand obiective mai mult decat ambitioase, vrand sa desprinda cat mai mult Romania de dependenta militara sovietica, de aceea a tatonat diplomatic nu doar Iugoslavia-adevarata si singura dizidenta declarata a pactului de la Varsovia, dar si Franta, Anglia, SUA, Germania, cu care dezvolta si mai puternic relatiile economice incepute de predecesor.Destul de repede realizeaza ca ceea ce i se refuza de catre vestici poate obtine prin filiera Tito , asa ca ,spre disperarea Moscovei intareste relatia cu Iugoslavia sub toate formele, peste capul CAER.- incheiere nota

  În opinia noastră, arsenalul armatei române a suferit în privinţa calităţii produselor livrate de uzinele româneşti, comparativ cu cele provenind din alte state membre ale Organizaţiei Tratatului de la Varşovia (în special din URSS), şi în mod evident acest lucru a generat cheltuieli suplimentare pentru întreţinerea şi repararea tehnicii şi materialele achiziţionate din ţară, în vederea menţinerii capacităţii operative a unităţilor române la cote optime.

  Analizând modul cum a evoluat industria românească de apărare după înfiinţarea Organizaţiei Tratatului de la Varşovia, putem avansa ipoteza că România a economisit anumite fonduri valutare prin restrângerea importurilor sale militare, dar a cheltuit mult mai mult pentru dezvoltarea industriei de apărare, iar produsele speciale realizate în perioada 1955 – 1968 au fost de cele mai multe ori uzate moral.

NOTE de completare(deosebit de interesante):

-A.N.I.C., fond C.C. al P.C.R. – Cancelarie, dosar 152/1966, f. 8; 10; 16. În preambulul documentului încheiat în anul 1963 şi intitulat „Principiile specializării şi cooperării internaţionale în producţia de tehnică militară în ţările membre ale Comisiei permanente C.A.E.R. pentru industria de apărare” s-a precizat: „Prezentele principii ale specializării internaţionale şi

Chivu Stoica

cooperării producţiei de tehnică militară în ţările membre ale Comisiei permanente C.A.E.R. pentru industria de apărare au fost elaborate în conformitate cu «Principiile fundamentale ale diviziunii internaţionale socialiste a muncii», adoptate la Consfătuirea reprezentanţilor partidelor comuniste şi muncitoreşti ale ţărilor membre ale C.A.E.R. (iunie 1962) şi sunt menite să contribuie la asigurarea la timp a armatelor ţărilor [Organizaţiei] Tratatului de la Varşovia cu tehnică militară”.

-Punctul de vedere al delegaţiei române a fost aprobat în cadrul şedinţei Prezidiului Permanent al C.C. al P.C.R., desfăşurată în ziua de 25 noiembrie 1966. La reuniunea respectivă au participat: Nicolae Ceauşescu, Ion Gheorghe Maurer, Emil Bodnăraş, Paul Niculescu-Mizil, Ilie Verdeţ. Totodată, au fost invitaţi să participe la şedinţă Maxim Berghianu, preşedintele Comitetului de Stat al Planificării, şi generalii Ion Gheorghe, prim-adjunct al ministrului Forţelor Armate şi şef al Marelui Stat Major, şi Constantin Şandru

 

-După o lună de zile de la decesul lui Gheorghe Gheorghiu-Dej, membrii Biroului Politic al C.C. al P.M.R. s-au întrunit într-Ao şedinţă pentru a aproba proiectul capitolului „Fondul de acumulare şi investiţiile” din cadrul planului de dezvoltare a 

Mitraliera 12,7 mm

economiei naţionale pe perioada 1966-1970. În cursul discuţiilor care au avut loc, Chivu Stoica a declarat: „În material în ce priveşte proporţia dintre fondul de acumulare şi fondul de consum este dată aşa o situaţie: În planul pe anii 1951-1955 a

socialismului (subl.n.)”. Nicolae Ceauşescu, România pe drumul desăvârşirii construcţiei socialiste, vol. 3, Editura Politică, Bucureşti, 1969, p. 177; 183-184.

-A fost prevăzut la acumulări 20,4 [%], iar la fondul de consum a fost 79,6 [%]; în anii 1956-1960 fondul de acumulare a avut 17,1 [%], iar fondul de consum 82,9, în anii 1961-1965 fondul de acumulare a fost de 25,0 [%], iar la fondul de consum a fost 75,0[%], în anii 1966-1970 la fondul de acumulare se prevede 28,5 [%], iar la fondul de consum 71,5 [%]. Legat de acest lucru pun o întrebare[:] – Oare nu este prea întinsă coarda [?] Se spune aici că nivelul salariilor creşte cu 20% în cinci ani, aceasta este o preocupare dacă nu este prea întins?”.

-Primul care a răspuns la întrebările formulate de Chivu 

YAK 17 UTI  

Stoica a fost Alexandru Bârlădeanu, care a declarat: „Noi am studiat bine problemele şi în material se vede că proporţia dintre fondul de acumulare şi fondul de consum este foarte strânsă, volumul fondului de acumulare este extrem de mare. Cu toate acestea am pus aceste cifre reţinând rezerva de 12 miliarde [de lei] spre sfârşitul cincinalului şi pe baza aceasta am putut stabili un echilibru, însă trebuie să vă spun părerea noastră că este suficientă nu o izbitură, ci o lovitură mai puternică ca acest lucru să fie răsturnat.

  Mai intervine şi un alt element, care a apărut în ultimul moment. Noi am socotit toate utilajele din import la preţul de 3,30 lei valută, acesta era cursul de revenire la leu în anul 1963. După calculele din ultimul timp, acest curs va fi mult mai mare şi atunci utilajele (corect: preţurile la utilaje – n.n.) vor trebui recalculate, ceea ce poate aduce o sporire financiară care să schimbe proporţia fondului de acumulare.

YAK 23 FLORA

-De aceea, părerea noastră este ca, menţinând cifrele aşa cum sunt, să fie dată sarcina să examinăm pe varianta în care, având 280 miliarde [lei] ca propor ţie de acumulare, să căutăm să reducem volumul de investiţii şi să facem o rezervă mai mare decât 12 miliarde [lei], astfel ca la începutul anului 1968, în funcţie de cum va merge planul şi în special agricultura, să vedem ce facem din această rezervă în anii 1969 – 1970, pentru a da [fonduri suplimentare] la investiţii [...] Noi avem destul de mult, vreo 10 miliarde lei investiţii pe care le facem în acest cincinal, dar care vor deveni eficiente în cincinalul viitor. Avem investiţii pentru hidrocentrala de la Por ţile de Fier, pentru Portul Constanţa, pentru Combinatul de la Galaţi, de asemenea mai avem şi unele combinate chimice care se construiesc (de exemplu, cel de lângă Craiova – n.n.), deci cheltuim în acest cincinal sume mari, dar tot în el nu căpătăm nimic. Din această sumă se pot reţine ceva şi se pot revizui pe unele sectoare volumul investiţiilor, ca să ducem o politică prudentă în ce priveşte proporţia dintre fondul de acumulare şi fondul de consum, mai ales că este şi pericolul ca balanţa de plăţi externe, balanţa de plăţi externe trozneşte. Noi căutăm să o echilibrăm, dar nu poate fi echilibrată fără eforturi”. Ibidem, dosar 58/1965, f. 12; 18-19.

MIG 15 bis

^- În ciuda tuturor vicisitudinilor Războiului Rece, colaborarea dintre reprezentanţii Băncii de Stat a R. P. Române şi cei ai Băncii Reglementelor Internaţionale de la Basel (Banque des Reglements Internationaux) a fost menţinută după anul 1945. De exemplu, Banca de Stat a României a fost autorizată, prin Hotărârea Consiliului de Miniştri nr. 13 din 15 ianuarie 1965, să vândă în străinătate, din rezerva sa, 32 de tone de aur (20 de tone în lingouri şi 12 tone în monede) şi 15 tone de argint. Se estima faptul că statul român putea obţine pe cantităţile respective aproximativ 40 de milioane de dolari SUA (circa 240 milioane lei valută), sumă cu care urmau să fie achitate două instalaţii achiziţionate din SUA.

-În cursul anului 1965, conducerea Băncii de Stat a României a vândut pe piaţa internaţională, prin intermediul a două bănci din Elveţia – Banque des Reglements Internationaux (din Basel) şi Union de Banques Suisses (din Zürich) – 10 tone de aur şi 15 tone de argint, obţinând suma de 11,95 milioane dolari (circa 71,7 milioane lei valută). Totodată, au fost transportate în Elveţia 22 de tone de aur (10 tone în lingouri şi 12 tone în monede), cu scopul de a fi vândute, şi a fost realizat un aranjament special cu Banque des Reglements Internationaux, pentru înlocuirea întregii cantităţii de aur în monede (1784000 bucăţi) cu o cantitate egală de aur în lingouri. Prima pe care a obţinut-o Banca de Stat a României din vânzarea treptată, de către elveţieni, a 758488 monede a fost valorificată de autorităţile de la Bucureşti (2,05 milioane dolari sau 12,3 milioane lei valută).

-La finalul operaţiunilor respective, Banca de Stat a României avea 3 tone de aur (în lingouri) depozitate la Union de Banques Suisses, cu care statul român a gajat pentru obţinerea unui credit financiar în valoare de 3,48 milioane dolari (circa 20,9 milioane lei valută), precum şi 19 tone de aur (în lingouri) într-un depozit liber, la Banque des Reglements Internationaux.

Aparataj realizat la Electroputere Craiova

-Prin Hotărârea Consiliului de Miniştri nr. 1803 din 18 decembrie 1965, Banca de Stat a României a fost autorizată să valorifice toate cantităţile de aur menţionate anterior şi, în plus, 12 tone de aur şi 107 tone de argint din tezaurul său aflat la Bucureşti.

-Până la sfârşitul lunii ianuarie 1966, autorităţile române au utilizat doar 11,316 milioane dolari (67,9 milioane lei valută) pentru achitarea unor avansuri şi a altor obligaţii ce reveneau din contractele privind importurile de instalaţii. În conturile de depozit au rămas 6,16 milioane dolari (37 milioane lei valută), banii respectivi provenind din suma ob ţinută în anul 1965 după vânzarea a 13 tone de aur şi 15 tone de argint, precum şi din prima acordată pentru 758488 monede tranzacţionate de elveţieni, conform aranjamentului special realizat cu Banca de Stat a României. Totodată, la Banque des Reglements Internationaux au rămas pentru a fi valorificate 1025512 monede de aur, România având drepturi doar asupra primei de cumpărare a monedelor.

-Conform Planului de comerţ exterior şi al balanţei de plăţi externe pe anii 1966-1970, Banca de Stat a României a preconizat valorificarea următoarelor cantităţi de aur şi argint (aproximative) din rezervele sale, în perioada 1966-1970: 13,6 tone de aur şi 119 tone de argint (1966); 7,9 tone de aur şi 61 tone de argint (1967); 7,5 tone de aur şi 61,5 tone de argint (1968). Ibidem, dosar 21/1966, f. 2-3; 339-341; Petre Opriş, Pretenţiile României Socialiste faţă de fosta Comisie Europeană a Dunării (iunie 1973), în „Dosarele Istoriei”, anul XI, nr. 6 (118)/2006, p. 33-34.

A.N.I.C., fond C.C. al P.C.R. – Cancelarie, dosar 58/1965, f. 20-21.

„Eu am vorbit şi cu [Gheorghe] Gaston [Marin], mi se pare că suma prevăzută la investiţii [pentru cincinalul 1966 – 1970] constituie un efort foarte mare, acest lucru va fi pus şi în faţa Congresului şi în Directive[le Congresului] – a declarat Nicolae Ceauşescu la reuniunea din 22 aprilie 1965. M-am gândit să ne limităm [investiţiile] la 250–260 miliarde [lei], lucru care ar corespunde, însă trebuie să vedem şi problema producţiei [...] Urmează ca pentru calculul nostru să rămână aceasta ca efort maxim, iar pe parcurs vom vedea, în 1966–1968, care va fi situaţia. Avem posibilităţi, să vedem, dar să nu ne propunem efortul acesta, care e, în orice caz, fără o rezervă. Se poate întâmpla să fie o dereglare fie în agricultură, o secetă, fie în alt domeniu şi nu vom putea merge mai departe. De aceea cred că trebuie să ne gândim să mergem în jur de 250–260 miliarde [lei]. Propun să nu punem o cifră fixă în Directive[le Congresului], iar în legătură cu producţia nu este neapărat nevoie să punem o cifră care să nu corespundă posibilităţilor noastre”. Ibidem, f. 22.

-Alexandru Bârlădeanu a motivat propunerea sa, declarând: „Acesta (planul repartizat ministerelor – n.n.) trebuie să fie 12%, pentru că dacă planul real pe care îl vom pune ca sarcină îl vom schimba [în anii următori], venitul naţional va fi altul şi nu vom putea realiza 260 miliarde, totul coboară în jos, şi balanţa de plăţi externe, totul se dezechilibrează. Deci ca sarcină publică poate fi 11,5%, dar ca sarcină de plan în ministere nu poate fi sub 12%. Aceasta înseamnă că investiţiile trebuie reorientate sub semnul eficienţei, ca să nu scadă venitul naţional”. Ibidem, f. 23.

Locomotiva diesel hidraulica "23 August",seria LDH

-În „Proiectul planului de dezvoltare a economiei naţionale în perioada 1966 – 1970. Fondul de acumulare şi investiţiile” s-a precizat: „În scopul creşterii capacităţii de transport şi a reducerii cheltuielilor de exploatare se prevede dotarea cu 630 locomotive Diesel şi electrificarea a 430 km linii [şi] se va ajunge ca în 1970 cca. 70% din totalul traficului să se efectueze cu tracţiune Diesel şi 9% cu tracţiune electrică, ponderea tracţiunii cu aburi scăzând de la 60% în 1965 la 21% în 1970. Prin această acţiune se va realiza pe întreaga perioadă 1966 – 1970 o economie de aproape 5 mil[ioane] tone combustibil convenţional. Pentru o bună utilizare a puterii de remorcare a locomotivelor Diesel şi electrice prin mărirea tonajului trenurilor, parcul de vagoane se va înzestra cu 23250 vagoane de marfă/4 osii de mare capacitate şi 1100 vagoane [de] călători/4 osii cu un confort sporit. Ponderea vagoanelor de marfă de mare capacitate în parcul total va creşte de la 16% în 1965 la 43% în 1970 (subl.n.)”. Ibidem, f. 79.

În cadrul „Listei principalelor titluri şi acţiuni pe perioada 1966 – 1970”, anexată la proiectul menţionat anterior, s-a propus, printre altele, electrificarea liniei duble de cale ferată dintre Bucureşti şi Braşov, pe o porţiune de 140 km, până în anul 1968 (pentru acel proiect s-a preconizat cheltuirea a 605 milioane lei, din care 230 de milioane în perioada 1966 – 1970) şi a liniei de cale ferată Craiova – Caransebeş – Câlnic, pe o porţiune de 265 km, până în anul 1970 (o investiţie de

milioane lei). De asemenea, în aprilie 1965 a fost prevăzută o investiţie de 150 milioane lei – din care 110 milioane lei se cheltuiau în perioada 1967–1970 – în scopul construirii şi punerii în funcţiune a unei secţii noi pentru reparat locomotive Diesel-electrice. În cadrul acelei secţii urmau să se realizeze anual reparaţii capitale la 110 locomotive. Ibidem, f. 118; 143-

Investiţia totală se cifra la 950 milioane lei, din care 450 milioane lei pentru perioada 1966-1970. Ibidem, f. 116.

-În anul 1966 urmau să se realizeze la Craiova 5500 tone de aparataj de înaltă tensiune, iar cantitatea respectivă creştea în perioada 1966-1970, pentru a atinge, în final, nivelul de 15000 tone pe an. Ibidem.

-În perioada 1960-1994 au fost realizate la Uzina „Electroputere” din Craiova peste 1400 de locomotive Diesel-electrice tip 060 DA şi aproape 1000 de locomotive electrice tip CoCo, seria 060–EA. Căile Ferate Române, op.cit., p. 183-184.

La Uzina de Construcţii de Maşini de la Reşiţa urmau să fie fabricate anual 170 de motoare pentru locomotivele Diesel-electrice realizate la Craiova. A.N.I.C., fond C.C. al P.C.R. – Cancelarie, dosar 58/1965, f. 119.

-În cazul Uzinei „23 August”, investiţiile preconizate au fost de 650 milioane lei – 440 milioane lei în perioada 1966-1970 şi 210 milioane lei în perioada 1971-1975. Ritmul maxim de producţie de la Uzina „23 August” a fost stabilit la 80 de locomotive Diesel-hidraulice (tip BB, seria 040-DHC, de 1250 CP) anual şi 400 de motoare Diesel (de 350 şi 700 CP). Până la sfârşitul anului 1970, la uzina respectivă trebuiau realizate 170 de locomotive de 1250 CP, 50 de locomotive de 700 CP şi 90 de locomotive de 450 CP (pentru cale ferată normală şi îngustă), toate acestea fiind Diesel-hidraulice. Ibidem, f. 119; 144; Căile Ferate Române, op.cit., p. 187.

Combinatul chimic Craiova

-În proiectul capitolului „Fondul de acumulare şi investiţiile”, din cadrul planului de dezvoltare a economiei naţionale pe perioada 1966-1970, s-a preconizat fabricarea a 23250 de vagoane de marfă cu patru osii şi a 1150 vagoane de călători pe patru osii (inclusiv pentru poştă şi bagaje) în perioada 1966-1970, investiţia totală fiind de 7406 milioane lei (din care 5943 milioane pentru realizarea vagoanelor de marfă). A.N.I.C., fond C.C. al P.C.R. – Cancelarie, dosar 58/1965, f. 144.

-Primele mitraliere antiaeriene cal. 14,5 mm, precum şi aruncătoarele de grenade antitanc AG-7 şi AG-9 au fost produse în România după încheierea Protocolului nr. 19/1969 al Comisiei permanente CAER pentru industria de apărare, iar mitralierele antiaeriene cal. 12,7 mm (pentru dotarea tancurilor T-55, TR-580, TR-800 şi P-125) au fost realizate pentru prima dată în uzinele româneşti după încheierea Protocolului nr. 26/1973 al aceleiaşi comisii. Idem, dosar 159/1973, f. 148.

-Începând din anii ’50 au fost importate din URSS aparate dozimetrice (DP-1 B, DP-2, DP-5 A, DP-12, DP-21 B, DP-22 şi autospeciale pentru degazarea terenului, armamentului, tehnicii de luptă şi echipamentului. Autospecialele erau montate pe şasiul unor autocamioane ZIL, ZIS-150 sau GAZ-63 (ARS-12, ADT-12, ADA-750, ADM-48, ADAT-48, ADAC-3, AGV-3). Totodată, s-au cumpărat din URSS măşti contra gazelor (model 1952), complete de protecţie antichimică nr. 1 şi 2, aparate de fumizare AF-450, grenade şi lumânări fumigene, autospeciale DDA-53 şi ADD-53 pentru tratarea medicală a personalului contaminat radioactiv şi cu substanţe toxice de luptă. Nicolae Popescu, Mihail Grigorescu, op.cit., p. 278; 323-325; 338.

-Aparatura de vedere pe timp de noapte PGN-1 a fost realizată în România după încheierea Protocolului nr. 5/1971 al grupei temporare de lucru şi a Protocoalelor nr. 22/1971 şi 23/1971 ale Comisiei permanente CAER pentru industria de apărare. A.N.I.C., fond C.C. al P.C.R. – Cancelarie, dosar 159/1973, f. 148.

-Totodată, în anii 1970-1975 au fost concepute şi puse în aplicare manuale şi regulamente noi: „Substanţe toxice de luptă”, „Manual de protecţie a trupelor împotriva armelor de nimicire în masă (volumele I, II şi III)”, „Manual de întrebuinţare a armei chimice în luptă şi operaţie”, „C-12, Substanţe chimice de luptă”, „C-1, Regulamentul de luptă al trupelor chimice, partea I (echipaj, grupă, pluton”, „C-1, Regulamentul de luptă al trupelor chimice, partea II (companie, batalion)”, „C-8, Instrucţiuni pentru cunoaşterea şi folosirea mijloacelor de protecţie individuală”, „C-7, Instrucţiuni pentru cercetarea de radiaţie şi chimică” şi altele. Acestea au înlocuit lucrările realizate în România în anii ’50 – „Memoratorul tactico-tehnic pentru apărarea antichimică” (1951), „Degazarea” (1952), „Instrucţiuni de cercetare chimică” (1953),

-„Întrebuinţarea perdelelor de fum de către subunităţile de infanterie” (1953), „Instrucţiuni pentru protecţia antichimică a trupelor” (1954), „Manualul de protecţie antichimică (volumul I)” (1956) etc. Noile manuale şi regulamente au fost utilizate atât de către militarii din subunităţile de cercetare chimică şi de radiaţii, cât şi de personalul din celelalte arme şi categorii de forţe armate, în limitele de competenţă impuse de specialitatea pe care o deţineau. Nicolae Popescu, Mihail Grigorescu, op.cit., p. 239-247; 292; 294-296.

H5C(IL 28)

-Uzina de Reparare a Avioanelor – Bacău a fost înfiinţată la 17 aprilie 1953 cu scopul efectuării reviziilor generale la avioanele IAK-17 UTI, IAK-23 şi MIG-15. În anii care au urmat, la uzina respectivă au fost reparate şi aparate MIG-17, Il-28(H-5) şi Il-28 U (HJ-5). Odată cu introducerea în dotarea Forţelor Aeriene Române a primelor avioane de vânătoare supersonice, uzina din Bacău a fost dezvoltată în vederea efectuării de reparaţii curente şi generale atât la aparatele MIG-19, MIG-21 (F-13, PF, U, PFM, R, M, MF, US, UM), MIG-23, L-29 „Delfin” şi L-39 „Albatros”, cât şi la motoarele R-11 F-300 (Produsul 37 F), R-13-300 (Produsul 95), M-701 C-500, VK-1 şi WJ-5. Pentru detalii, vezi http://www.aerostar.ro.

-Unul dintre obiectivele Plenarei C.C. al P.C.R. desfăşurate la Sala Palatului din Bucureşti, în perioada 22 – 25 aprilie 1968, a fost acela de a se afirma în mod public, în premieră, dorinţa lui Nicolae Ceauşescu de a intensifica fabricarea în România a unor categorii de armament şi de tehnică de luptă pentru înzestrarea armatei române. Liderul P.C.R. considera că poporul român înregistrase până în acel moment succese în industrializarea ţării şi, în consecinţă, a propus adoptarea unei atitudini noi în relaţiile de colaborare cu statele membre ale Organizaţiei Tratatului de la Varşovia care furnizau armatei române cea mai mare parte a armamentului şi tehnicii de luptă.

-În ziua imediat următoare încheierii Plenarei C.C. al P.C.R., Nicolae Ceauşescu a rostit o cuvântare la Adunarea activului de partid al municipiului Bucureşti. Cu acel prilej, liderul partidului a declarat: „Plenara Comitetului Central al partidului a dezbătut timp de patru zile probleme de o mare însemnătate, care vor exercita o puternică influenţă pozitivă asupra dezvoltării societăţii noastre socialiste. Hotărârile plenarei au trezit un puternic ecou şi au fost primite cu deosebită satisfacţie de toţi membrii de partid, de întregul popor. Aceste hotărâri demonstrează încă o dată principialitatea şi consecvenţa cu care Comitetul Central al partidului înfăptuieşte neabătut linia politică şi Directivele trasate de Congresul al IX-lea pentru perfecţionarea conducerii activităţii economico-sociale, dezvoltarea continuă a democraţiei de partid şi a democraţiei socialiste în ţara noastră [...] Plenara Comitetului Central, analizând starea pregătirii de luptă şi politice a forţelor armate ale ţării, a constatat cu deplină satisfacţie că armata noastră se găseşte la un bun nivel de instruire şi că este oricând gata să-şi îndeplinească cu cinste misiunea sacră încredinţată de partid şi guvern, ca apărătoare a pământului patriei, a cauzei păcii. 
 

Statul nostru a făcut şi face mari eforturi financiare şi materiale pentru înzestrarea forţelor noastre armate cu tehnică modernă de luptă. Este de înţeles că, atâta vreme cât există imperialismul şi, ca urmare, se menţine pericolul de agresiune şi război, inclusiv pericolul unui război mondial, este necesar să facem totul pentru a asigura întărirea continuă a forţelor noastre armate, a capacităţii lor de luptă pentru apărarea patriei. După cum aţi putut afla, plenara Comitetului Central a hotărât să fie luate noi măsuri pentru a asigura forţelor noastre armate tehnica de luptă necesară şi modernă. În acest sens, au fost stabilite măsuri pentru a produce la noi în ţară o parte mai mare a mijloacelor de apărare, importând în special acea tehnică de luptă a cărei producţie în ţară nu se justifică economic sau nu se poate realiza la un nivel satisfăcător.
 

-Urmărind cu consecvenţă să asigure armata noastră cu tot ce-i este necesar pentru a-şi putea îndeplini în orice moment misiunea, Comitetul Central şi-a exprimat şi îşi exprimă încrederea deplină că militarii forţelor noastre armate vor depune eforturi neobosite spre a-şi ridica în continuare nivelul pregătirii de luptă şi politice, spre a învăţa să folosească în orice condiţii de luptă armamentul din dotare, a fi oricând gata să-şi îndeplinească datoria faţă de patrie, faţă de cauza

 

-Dacă trecem cu vederea peste aspectul propagandistic al cuvântării, putem afirma că Nicolae Ceauşescu nu a adoptat în pripă o hotărâre extrem de importantă pentru România. Decizia respectivă a fost rezultatul unei analize desfăşurate pe parcursul mai multor ani (1965-1967), după consultarea specialiştilor români şi analizarea unor informaţii oferite în mod oficial de reprezentanţii Iugoslaviei. De exemplu, la 25 martie 1965, generalul de armată Leontin Sălăjan s-a întâlnit la Bucureşti cu generalul de armată Ivan Gosnjak – secretar de Stat pentru Apărarea Naţională a Republicii Socialiste Federative Iugoslavia şi membru al delegaţiei iugoslave care a participat la funeraliile lui Gheorghe Gheorghiu-Dej.

Stanga Ivan Gosnjak in timpul razboiului

Cu acel prilej, ministrul român al Forţelor Armate a dorit să afle cum se realiza înzestrarea armatei iugoslave. Partenerul său de discuţie a răspuns la întrebarea respectivă, declarând, printre altele, faptul că „în prezent industria iugoslavă produce tehnică militară necesară, cu excepţia tancurilor, avioanelor şi rachetelor pe care le importă din URSS, deoarece organizarea unei producţii proprii a acestora ar necesita cheltuieli foarte mari”. Totodată, generalul iugoslav „a subliniat că tehnica pe care o primesc din URSS, o plătesc în cliring şi că nu i-a solicitat credite [Moscovei] deoarece nu vor să depindă de sovietici”. De asemenea, Ivan Gosnjak a declarat că „pentru cunoaşterea şi achiziţionarea de tehnică militară, pe baza unor înţelegeri, au efectuat schimburi de delegaţii de specialişti militari cu Ministerele Apărării ale R.S. Cehoslovace şi R.P. Polone şi că asemenea schimburi de delegaţii ar fi utile şi cu Ministerul Forţelor Armate ale Republicii Populare Române”.

-Generalul de armată Leontin Sălăjan a fost de acord cu propunerea exprimată de secretarul de stat iugoslav şi i-a spus că „este bine ca anumite categorii de tehnică militară să fie achiziţionate şi din alte ţări, monopolul unei singure ţări în producţia de armament nefiind indicat şi că acesta contribuie la îmbunătăţirea calităţii şi lărgirea posibilităţilor de achiziţionare”. A.N.I.C., fond C.C. al P.C.R. – Cancelarie, dosar 194/1965, f. 11-13.

NOTA nemotoujours:
 Parerea mea este ca ecste replici au declansat viitoarea colaborare (si) industrial- militara dintre cele doua tari.
 Iugoslavia isi permitea sa duca aceasta politica economica in CAER (de achitare in cliring) datorita unor motive deosebite:
1-nu a avut de platit datorii de razboi niciunui stat ci de incasat ,
2-avea suport financiar deosebit din partea occidentului cu garantii engleze si americane si avantaje economice de exceptie:preturi de dumping la orice import vest, imprumuturi bancare preferentiale garantate de catre vestici,ajutoare diverse.
3-achitand in cliring, pe langa faptul ca si sovieticii ii favorizau pt.a contra avantajele oferite de catre vestici, aveau si discounturi marite.
 Aceasta lectie Ceausescu a invatat-o si a aplicat-o ulterior sub alta forma, in care i-a facut pe sovietici ca nevoiti sa accepte continuu ca plata marfuri si produse industriale din Romania, indatorandu-ne singuri fortat, astfel incat Moscova sa nu aiba alta solutie decat barter in conditiile noastre, in schimb exportul pe relatia Asia, Africa ,Europa si Americi sa fie facut prin bursele de marfuri externe la produse foarte cautate (ingrasaminte chimice de exemplu).cu acreditive si sume clare (marfa-bani),plus foarte putin barter in tari favorizate de catre statul roman si achizitiile de tehnologii moderne sau urgente din vest sa se faca in cliring prin negocieri intense,pentru urgentarea tranzactiilor (fabrica de pulberi Fagaras este cel mai clar exemplu).Despre sistemul aplicat de catre statul comunist este foarte mult de explicat si nu este locul aici.-incheiere nota

- Pentru detalii privind starea în care se afla şi performanţele modeste ale industriei româneşti de apărare la începutul anilor ’70 (rebuturi în proporţie de 86% la căştile de oţel realizate în ţară, întârzieri majore în proiectele privind construirea avionului IAR-93 şi a elicopterului IAR-330 H „Puma” ş.a.), vezi discuţiile purtate în cadrul şedinţei Prezidiului Permanent al C.C. al P.C.R. desf ăşurată în ziua de 5 noiembrie 1973. Idem, dosar 159/1973, f. 10-20; Petre Opriş, Industria românească de apărare în anii 1965-1989, în curs de publicare.

 SFARSIT

*lt-col dr. Petre Opris*
. foto:internet
.

  reeditare si note personale:nemotoujours