752.HAI-HUI prin lume:LE JOUR “J” + 1 LE BOURGET (6) de Mihai-Athanasie Petrescu

.

  Tribulatiile prietenului nostru iubitor de calatorii si de avioane  continua :

  Nu mă îndrumă nimeni să o iau într-o anumită direcție, așa că ma decid singur să dau o raită prin vecini.
  Cam îmi dau seama ce urmează să vad în “fabrica” fraților Voisin și nu mă înșel: niște încăperi cu o bogată propagandă vizuală, alcătuită din fotografii ale proprietarilor Voisin, ale contemporanilor lor amici și inamici, dar colegi de suferință,

DA PAGINA !

sectia motor

  În aceeași incintă, ca o asemănare cu Muzeul Aviației de la Pipera (la care am încercat, o vreme, să mă gȃndesc pentru o comparație), muzeografii au gȃndit o “sală de cinematograf”, unde vizitatorii să vadă clipuri filmate cu pionierii aviației. Amenajată în stilul arhitectonic al Teatrului “Globe” de pe vremea lui Shakespeare, adica o curte mărginită de un gard înalt, de scȃnduri, unde spectatorii se așează pe bănci de scȃndură și văd un program de cel mult cinci minute.

.

.

un atelier de prelucrare a lemnelor.

 

Nu prevăzusem biroul de proiectare.

Ia uite, ăștia- și-au pus cearceafurile la uscat?

 Deci făceau chiar și avioane în fabrica lor de avioane?! 

În sfȃrșit, obiectele astea seamnănă a avioane.

 

.

Mă întreb care dintre obiectele astea o fi compas și care cap?

.

.

     Ei, pe lȃngă mine s-a strecurat, cu viteza maximă posibilă în semi-întunericul acela, un grup numeros de vizitatori de vȃrsta 2,5 spre 4. La fel de avizi și ei, ca și bătrȃnii romȃni, să apuce une place assise. Proiecția alb/negru se derulează fără pauză, spectatorii își ocupă locurile, își rezervă locuri unii altora, se strigă cu voce tare+, aproape fără să privească ecranul, preocupați doar să nu rămȃnă în picioare. Nu îndrăznesc să mă înscriu în competiție, pentru că unii dintre ei sunt înarmați cu bastoane. Rămȃn lȃngă intrarea în incintă și mă rezem de “gard”, avȃnd ca voisin pe un domn cu servietă și ochelari, cu o privire indiferent aruncată în toate direcțiile (și spre mine, spre mȃndria mea). Pe ecran, Santos-Dumont își pilotează “Demoiselle’, lȃngă gard un domn cu baston îl abordează pe cel cu servietă: “Monsieur, le guide, quand est-ce qu’on voit le Concorde?” “Tout à l’heure, cher monsieur!” “Ah bon?” și posesorul bastonului se duce lȃngă o respectabilă colegă de grupă, care îi ținea loc. In foarte scurt timp, ghidul e din nou interpelat, de data asta de un monsieur ceva mai tȃnȃr: “J’ai l’impression que la France este un adevărat leagăn al aviației mondiale”. Ghidul, cu o privire superioară, confirmă: “Bien sür, doar v-am arătat toți acești pionieri francezi ai aviației!”. De data asta nu mă pot abține (o fi sȃngele iute al teleoltenilor printre care trăiesc) și mă bag în discuție: “Sigur că Franța e leagănul aviației mondiale, dar pionierii care au lucrat aici sunt de toate neamurile, nu doar francezi”. Ghidul, cu privirea lui plictisită, nu are chef să îmi dea replica, dar vizitatorul mă provoacă: “Da-ți-mi un exemplu!” I-am dat mai multe, doar îmi erau la îndemȃnă: Vuia, Santos-Dumont, frații Farman … Ghidul, totuși, nu mă lasă să o iau pe arătură: “Monsieur, vous avez tort, Farman est français!” Nu puteam să mă las, doar nu eu eram “en erreur” și i-am spus că Farmanii (totuși este doi, nu doar unul, cum părea să pretindă savantul îndrumător de vizitatori ai Musée-ului), Maurice și Henry Farman sunt englezi naturalizați. Ghidul mi-a aruncat o privire ucigătoare (noroc că ochelarii i-au atenuat forța letală) și a părăsit incinta.

    Cu tot respectul pentru o instituție atȃt de mare, dacă cei care sunt plătiți să îi învețe pe vizitatori istoria aviației nu o cunosc, ar trebui ca vizitatorii să fie lăsați singuri. Poate citesc explicațiile afișate și nu dobȃndesc cunoștințe eronate …

 *Mihai-Athanasie Petrescu*