4 martie 2015

781.Domnița Ruxandra Lupu – un destin tragic




   După nunta surorii sale, Maria, cu prințul Ianuș Radziwill, la cererea expresă a sultanului, domnul o trimite pe Ruxanda la Constantinopol pe 12 iulie 1645.
 
  La Istanbul, Ruxandra a fost trimisă „zălog”, după cerinţa Porţii fiind lăsată pe seama sultanei Kiosem, femeie cultivată, ce conducea din umbră treburile padişahului.

   Se va întoarce în august 1649,după ce Vasile Lupu îl convinge pe sultan de totala sa supunere.

In fotografie: Un tablou de Ivan Hryshchuk – Ruxandra  Lupu, (fiica domnitorului Vasile Lupu și soția lui Timuș Hmelnițki). 

DA PAGINA!

 
    Domnița Ruxandra este fiica domnului Moldovei Vasile Lupu (1634–1653) şi a Doamnei Tudosca. Ea s-a născut pe la 1632 la Iași. Ca fiică de domn a primit o educaţie aleasă, instruită la un colegiu mănăstiresc din Cracovia – cunoştea limbile greacă, latină, polonă, turcă şi rusă. La vîrsta de 9 ani a fost logodită cu dragomanul Veneţiei la Constantinopol, logodnă care însă nu s-a încununat printr-o căsătorie.

   Vestită în tot răsăritul pentru frumuseţea ei, Ruxandra, a avut mulți pretendenți. Mari nobili poloni, înrudiţi cu familia Movileştilor, au cerut-o de soţie: primul a fost contele Potocki, fiul al doilea al generalului Coroanei Polone, apoi Dumitru Wisznowiecki, foarte bogat, cu stăpîniri numeroase în Ucraina locuită de cazaci şi în Volînia, ultimul venit special la Iaşi, anonim, ca om de rînd, s-o vadă. Vasile  Lupu -Vodă a vrut însă să o mărite cu Sigismund, fiul al doilea al lui Gheorghe Rakocsy I, principele Transilvaniei, urmărind astfel, prin căsătorie, apropierea de Ardeal. Spre sfîrşitul anului 1646 domnul a încheiat tratative cu principele Transilvaniei, Gheorghe Rákóczy I, în vederea căsătoriei Domniţei Ruxandra cu fiul acestuia, Sigismund. Evenimentul mult aşteptat nu s-a produs însă deoarece domnul nu a fost de acord să-l trimită pe Ştefăniţă în locul domniţei, ostatică în Imperiul Otoman.

   Revenită la Iaşi, Ruxandra se confruntă cu o altă problemă. O cere în căsătorie cu Timuș, fiul lui Bogdan Hmielniţki, hatmanul cazacilor, fost om de casă al contelui Potocki. Prin anul 1650, sosi veste de peţit, pe care Vasile Lupu Vodă cu viclenie, o respinse spunînd că nu i-ar da turcii voie. Ca răspuns, peţitorul îşi trimise în acelaşi an aliaţii tătari în Moldova, apoi veni şi el cu cazacii. Oamenii fură robiţi, satele arse, Iaşul jefuit, Hârlăul ars,  mănăstirile pîrjolite. N-au scăpat nici Trei Ierarhi, nici Dragomirna. Bogdan Hmelnițki i-a trimis vorbă lui Vasile Lupu precum că: “Va veni feciorul meu să-şi ia mireasa însoţit de o sută de mii de nuntaşi”. Atunci domnul Moldovei a priceput că şi turcii sînt de partea cazacilor. Numai făgăduiala, pe care nu o va îndeplini curînd, că-i va da pe Ruxandra, i-a făcut pe nuntaşi să se întoarcă la casele lor. Vasile Lupu a încercat să tergiverseze lucrurile, însă încăpăţînat, cazacul trimise din nou cerere de peţit cu vorbele: „Să-i dea fata că de nu, îi va tăia în atîtea bucăţi de nu le va mai putea lipi nimeni la loc”.
Neprimind ajutor nici de la turci, nici de la polonezi, părintele a fost nevoit să accepte căsătoria. Însoţit de vreo 3.000 de nuntaşi, un car de druşte şi 40 de care cu sare, pe la vreo 26 august 1652, Timuş a sosit la Iaşi.

   Domnitorul a încercat să amîne nunta, în ultimul moment sperînd chiar să-l oprească pe mire, cu ajutorul generalului polonez Martin Kalinovschi, rugat să-i taie calea, pentru a-i salva fiica, „singura bucurie a bătrîneţelor sale”, dar generalul a fost învins de cazaci lîngă Vilniţa şi alungat (mai 1652).
În acest timp Timuş, fiul lui Bogdan, pentru care o cerea pe Ruxandra, cu 12.000 de cazaci şi sultanul tătar Nureddin cu 5 000 de tătari se pregăteau să intre în Moldova.
Tînărul mire veni la Soroca şi Sculeni în vara anului 1652. Mirele – despre care Adersbach spune: „un flăcău tînăr, stricat de vărsat, nu tocmai mic, destul de voinic şi grosolan” – a primt de soţie pe frumoasa Ruxandra, fiica mezină a lui Vasile Lupu.

   La un an de la nuntă, Ruxanda a primit trupul soţului decedat, la 22 octombrie 1653, cînd tocmai născuse doi gemeni. A rămas apoi sub aripa soacrei şi a lui Iurie, fratele lui Timuş.
Tîrziu, după ce a murit şi Iurie, prin 1666, Ruxandra a închinat averea la Sfîntul Munte, Mănăstirii Vatoped, şi părăsind apoi Ucraina s-a întors acasă. Domniţa Ruxandra s-a aşezat pe moşia Deleni, din ţinutul Hârlău, pînă în anul 1673. A trăit în anonimat. În 1683 se găsea la Iaşi, iar în toamna anului 1686 se refugiase din faţa polonilor, conduşi de regele Jan Sobieski, în Cetatea Neamţ.
Năvălind în Moldova trupelele lui Ioan Sobieski, pe la 1686, bătrîna doamnă Ruxanda, retrasă la Cetatea Neamţului din calea lor, a fost găsită de o ceată dintre năvălitori, chinuită şi apoi decapitată pentru a i se lua galbenii ce se presupunea că-i avea.

  La originea tragediei a fost bănuit vecinul de moşie Vasile Crupenschi (care avea moșia la Feredeni și căruia, mai tîrziu, Vasile Cantacuzino, nepotul ei de drept, i-a cerut averea Ruxandrei. Vezi și https://harlau625.wordpress.com/2013/07/07/feredeni-satul-si-biserica/ Medelnicerul Crupenschi cu joimirii (mercenari) moldoveni trecuse de partea lui Sobieski şi ajutase pîlcul de năvălitori ca să totureze și apoi să o ucidă tăindu-i capul cu toporul, pe bătrîna doamnă la Cetatea Neamţului.
  Chipul ei a fost pictat în tablourile votive din biserica Mănăstirii Trei Ierarhi din Iaşi şi de la Mănăstirea Golia, alături de ceilalţi membri ai familiei. Frumuseţea ei îi adusese numai necazuri şi ei şi tatălui, domnului Vasile Lupu.

Domnița Ruxandra (II)

  Viața de roman a doamnei Ruxandra Lupu, fiica nefericită a domnului Vasile Lupu, m-a impresionat. Am citit mai demult o poveste romanțată în cartea lui Nicolae Gane „Trecute vieți de domne și domnițe” editura Socces 1933, București, p.273 și următoarele, apoi diferite scrieri istorice, ce fac referire la aceste evenimente.
  Acum  un an scriam  povestea domniței Ruxandra (am găsit în unele lucrări și numele de  Ruxanda)
  Iată că acum câteva zile, am găsit în revista Ioan Neculce, fascicula 5 din 1925, p. 1-39, un articol semnat de Sever Zotta: Mănăstirea Golia. Când prezintă istoria mănăstirii în secolul XVII, autorul ne-a lăsat și împrejurările în care mănăstirea a primit danii date prin testament de doamna Ruxandra.
  După tragica moarte a bătrânei doamne Ruxandra la mănăstirea Neamț, de mâna unor cazaci mercenari, lefegii ai regelui Ioan Sebiețki al Poloniei, în alte surse de mâna unor joimiri (mercenari moldoveni), ce au invadat Moldova (1687), la 1 mai 1689, Grigori Proin mitropolit Laodichias, egumen al mănăstirii Golia, vine cu un sobor  de călugări, cu o plângere la  Vasile Cantacuzino, fost paharnic, pentru bucate și pâine, rămase de la doamna Ruxandra, și pentru moșia Preutești.

  Doamna Ruxandra prin diată (testament), lasă ca după moarte, moșia Preutești pe Jijia, să fie dată  danie mănăstirii, ca o reparație materială pentru daunele suferite de mănăstirea Golia în război, “stricăciuni făcute de oștile leșești”. 

  Vasile Cantacuzino fost voievod (1684-1685),  face dreptate mănăstirii, și-i dă bucatele Doamnei, scăzând cheltuielile făcute pentru scoaterea lor din mâna lui Krupenschi vistiernicul, stăpânul de la Feredeni, care se pare că era acuzat că “a lucrat cu craiul leșesc”.
  Mănăstirea Golia avea să aștepte un an până ce Vasile Cantacuzino voievod, a revenit în Moldovei după ce un an a fost dus în Țara Românească, să facă dreptate.
  Intre timp mănăstirea Golia a trecut sub ascultarea preasfințitului părinte Iacov, ce a fost Arhiepiscopul Țaringradului, și a toată lumea Patriarh. La acea dată mănăstirea Golia era închinată.
  Pentru a se face cercetarea acestei pricini, sunt trimiși Velicico Costin hatman și Iordache Ruset, mare vistiernic, “ca să ia samă singur sfinția sa, împreună cu boierii Domniei mele și cu egumenul de la Trei – Ierarhi, câtă pâne a rămas să mai dea Cantacuzino”.

  Cantacuzino, care era rudă a doamnei Ruxandra, a mai plătit și alte datorii rămase de la răposata, iar la schimb pentru satul Preotești, a dat satul Lăzorenii sub stâncă, la apa Jijiei în ținutul Iașului.
  Se pare că  acest conflict dintre egumenii mănăstirii Golia și Trei Ierarhi nu s-a stins. Din timpul domniei lui Constantin Cantemir, s-a păstrat o carte de judecată,  care este o confirmare a cărții Patriarhului Iacov. Aici sunt în rezumat prezentate împrejurările morții doamnei Ruxandra, mătușa lui Vasile Cantacuzino. Cauza este judecată de Divanul Domnesc, iar hotărârea dată întărește actele de danie anterioare ale mănăstirilor.
  Cercetarile mai recente au stabilit că Vasile Cantacuzino din neamul Cantacuzinilor de la Deleni, era de fapt nepot de văr al Ruxandrei. Bunica lui, soția lui Iordachi Cantacuzino – vistiernic, fiind sora mamei Ruxandrei, amândouă fiice ale lui Constantin Bucioc, mare vornic, care a avut un sfârșit tragic fiind ucis prin tragere în țeapă de Skender Pașa la 1620.
Golia- fototeca ortodoxiei
Fotografia din  Fototeca ortodoxiei Românești – biserica mănăstirii Golia din Iași.


*col.(r) Miron Dumitru*

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu