10 octombrie 2018

1331:Va invitam la Comemorarea eroilor din Primul Război Mondial la Predeal, pe Vârful Clăbucetul Taurului Predeal/Gârbova/Azuga


 


"Suntem Romania!" va participa cu doi membri si doi simpatizanti!
 Eroii căzuți în luptele de la Predeal, din Primul Război Mondial, vor fi comemorați pe Vârful Clăbucetul Taurului, din Predeal, în data de, 13 octombrie, sâmbătă, ora 12.00, cu inaugurarea traseului tematic ”Drumul tunului”.
Evenimentul este organizat în colaborare de către Primăriile orașelor Predeal și Azuga, Batalionul 21 Vânători de Munte "General Leonard Mociulschi" din Predeal, Cabana Gârbova, Organizația Națională Cercetașii României, cu sprijinul Salvamont, ISU Brașov, Jandarmeriei Montane.
Pe Vârful Clăbucetul Taurului, aflat pe linia frontului Predeal – Azuga (Munții Bucegi –
Munții Baiului), se păstrează încă urmele tranșeelor și adăposturilor armatei române din anul 1916. Printr-un proiect al Cercetașilor României – Centrul Local Baden-Powell, București, au fost amplasate panouri indicatoare spre zona tranșeelor pe traseele turistice marcate dinspre Predeal și Azuga și a fost semnalizat traseul tematic ”Drumul tunului” (traseu turistic – punct albastru), pe care a fost urcat armamentul ostașilor români în octombrie 1916, dinspre Azuga.
Așadar, sâmbătă, 13 octombrie, publicul larg este așteptat alături de grupul de cercetași ce va parcurge, în mod simbolic, traseul ”Drumul tunului”, din Azuga până în Vârful Clăbucetul Taurului (aflat la 1520m altitudine), acolo unde, începând cu ora 12.00, se va desfășura evenimentul comemorativ.
Activitatea va include un ceremonial militar și religios, cu citirea listei eroilor identificați și înhumați în cimitirele din zonă (pusă la dispoziție de Oficiul Național pentru Cultul Eroilor), precum și instalarea stâlpului cu panoul informativ din vârf, pe care va fi arborat și steagul României.
La finalul evenimentului, toți participanții sunt invitați la masa tradițională oferită gratuit de Cabana Gârbova.
Ca repere istorice, Bătălia de pe Valea Prahovei, numită și Bătălia de la Predeal, s-a desfășurat între 9-25 octombrie 1916, fiind una dintre cele mai grele confruntări ale armatei române din Primul Război Mondial, soldate cu grave pierderi de vieți umane, în zonele Predeal/Susai, Azuga/ Clăbucetul Taurului, Clăbucetul Azugii și Clăbucetul Baiului, Bușteni/ Valea Cerbului, Diham.

La eveniment vor participa peste 150 de tineri din cadrul Organizației Naționale Cercetașii României, centrele locale Baden-Powell, Lupii Ageri, Roșu și Bucureștii Noi, toate din București.
DA PAGINA!

În anii Primului Război Mondial, tinerii din Asociația Cercetașii Românei au avut o importantă implicare contribuind în comunitățile lor cu abilitățile în materie de prim-ajutor, transmisiuni, supraviețuire etc. Ca exemplu, Ecaterina Teodoroiu, al cărei nume îl poartă Parcul central din Azuga, și-a început activitatea alături de armata română ca cercetaș - infirmier.


Proiectul ”Drumul tunului - marcarea tematică a traseului turistic Azuga - Vârful Clăbucetul Taurului – zona tranșeelor din Primul Război Mondial (masivul Gârbova din Munții Baiului), în anul Centenarului Marii Uniri” face parte din programul ”Implicat în comunitate”, desfășurat de Organizația Națională Cercetașii României (ONCR) și finanțat prin programul de granturi Împreună cu Lidl pentru un viitor mai bun”. Proiectul s-a derulat de către Centrul Local Baden-Powell, București, cu strânsa colaborare a Cabanei
Gârbova, Primăriilor/ Centrelor Naționale de Informare Turistică din Azuga și Predeal, Salvamont și Asociației Montane Carpați.

Date contact
Din partea Primăriei Predeal - Centrul National de Informare și Promovare Turistică Predeal:
Marius-Catalin Câmpeanu, Director, tel: 0720734995, info@predeal.ro
                                 
Din partea Primăriei Azuga - Centrul National de Informare și Promovare Turistică Azuga:
Ligia Constantinescu, tel: 0723245592, cnipt.azuga@hotmail.com

Din partea Batalionului 21 Vânători de Munte "General Leonard Mociulschi" din Predeal:
Răzvan Oros: 0723981541

Din partea Organizației Naționale Cercetașii României - Centrul Local Baden-Powell, București:
Diana Joița, lider, responsabil Imagine și Comunicare, CL Baden-Powell, tel: 0722/719950
Silviu Grecu, responsabil proiect ”Drumul tunului…”, tel: 0784/005974

Detalii ONCR
Organizaţia Naţională „Cercetaşii României” (www.scout.ro) este cea mai veche mișcare educațională de tineret din România, cu aproximativ 5000 de membri activi în peste 80 de comunități locale. Cercetășia este un model educațional, de formare continuă, având ca scop dezvoltarea de indivizi responsabili și implicați în comunitățile din care fac parte.
Date de contact: contact@scout.ro, www.scout.ro