21 ianuarie 2020

1863.Examen fara voie (D'ale lui Mos Teaca)

Nu se amestecau cu românii...era un fel de bar cu muzică live...baterie, chitară electrică, rece, orgă, instrumente de suflat...blonzi, cu breton, sau cu cărare pe mijloc, păr peste urechi...ele pistruiate, plinuțe, îmbrăcate decent...
"- Sașii ! ", a exclamat cineva din grupul meu...
Cu timpul, am înțeles exact ce era cu nemții din țara noastră...cum e cu sașii, cu șvabii, cu zipțerii...tot de' acolo, din Mediaș, era și Michael Crețu, cel ce făcea furori prin discotecile vremii cu Sandra lui...parcă au fost și căsătoriți...
Dintr-o discotecă veneam...agățasem o țărăncuță dintr-un sat transilvănean și o dusesem la autogară...un autobuz nefiresc de pătrat, mi-a luat-o pentru totdeauna...apoi, mai mult în fugă, înapoi la cazarmă...
Școala militară de maiștri militari de aviație...spre această faimoasă instituție de învățământ m-a îndrumat mama să merg...fiecare mamă își vede puiul deștept și priceput...ea nu observase săraca, faptul că eu am două mâini stângi...
Cazarma era pusă la punct...statul comunist ne-a cazat înăuntrul ei pe toți aplicanții...gratis...ne-a dat și să mâncam...gratis...civili și militari în termen, dornici să rămână în armată...pe noi, pe civili, comandanții ne lăsau să ieșim în oraș până pe la 8 sau 9 seara...militarii în termen nu aveau voie...îi puneau la munci...erau de pe la toate armele...artileriști infanteriști, parașutiști, marinari...
Îmi amintesc cum soldați tineri, în uniforme marinărești, spălau vesela în acel codru verde care era cazarma...
O prietenă din tinerețe a mamei mele, locuitoare a Mediașului, m-a găsit și mi-a adus o tavă cu plăcintă cu mere la unitate...ce grijulii sunt mamele !
Aveam 18 ani și mă voia bine...am dezamăgit-o ! fizică și matematică am dat la admitere...bâtă...am făcut un punctaj care începea cu 6 virgulă...mai bine...eu la mentenanța avioanelor MIG și a elicopterelor de atac...eu, cel care cu greu găsesc direcția în care se strânge șurubu...eu, cel cu două mâini stângi...m-am dus bou și m-am întors vacă...
Mi-am strâns hainele și cu inima prea puțin strânsă am pornit spre poarta unității, direcția gară...platoul măturat, aleile curate, bordurile vopsite, pomii dați cu var, pavilioanele dormitoare,cu geamurile șterse, construite probabil de austro-ungari, toate le-am lăsat în urmă...la punctul de acces era o oglindă în care elevii maiștri se priveau și își potriveau cravata la plecarea în permisie...un tânăr slăbănog mă privea mirat din oglindă...eu maistru ??? n' avea să fie !
De la un telefon public din gară am sunat-o pe mama, cu o monedă de 3 lei...
"- Hai acasă ! ", mi-a zis cu vocea stinsă...
Am scris cam mult, dar voiam să zic altceva...în urmă cu vreo 10 ani, greșind drumul înapoi spre casă, m-am pomenit cu mașina în poarta unității...vorba vine poarta...era un loc viran...mizerie, gardurile la pământ, fostele dormitoare cu geamurile sparte și scânduri bătute de' a curmezișul...gunoaie, câini vagabonzi și mulți țigani cu copii mici, mutați pe' acolo...
Școala fusese desființată de noile autorități...s-a dus dracu' tot !
Nimic nu e veșnic...

foto si scris: 
Tureac Ciprian-Dragos Chippy . Nota: scoala s-a mutat la Bobocu-Buzau.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu