02 decembrie 2020

1964. Ca tot vorbeam de rachete: companiile partenere Kongsberg și Raytheon Missiles & Defense au semnat un contract de 410 milioane de euro cu Ungaria pentru Sistemul Național Avansat de Rachete Sol-Aer, cunoscut și ca NASAMS.


Ungaria devine cea de-a 6-a națiune NATO și cea de-a 12 țară din lume care achiziționează NASAMS, o soluție de rază medie cu înaltă adaptabilitate pentru o varietate de cerințe de apărare aeriană. 


Selectarea NASAMS și intrarea sa în familia extinsă a utilizatorilor NASAMS îi permite Ungariei să beneficieze de linia de producție activă – asigurând o livrare rapidă și un preț competitiv pentru forțele armate maghiare. Programul asigură o cooperare pe termen lung între industriile din Ungaria și Norvegia.
DA PAGINA!

 „Prin achiziționarea NASAMS, Ungaria va beneficia de cel mai modern și mai capabil sistem de apărare aeriană de rază medie din lume. Modularitatea și arhitectura deschisă a NASAMS permite o

introducere continuă de noi tehnologii, garantând că sistemul va putea să fie adaptat la noi amenințări și misiune pe durata vieții sale. Contractul este o continuare a succesului cooperării noastre cu Raytheon Missiles & Defense pe piața de apărare antiaeriană,” a declarat Eirik Lie, Președintele Kongsberg Defence & Aerospace AS.

„Ungaria se alătură SUA și altor patru națiuni NATO în a se baza pe capabilitățile dovedite ale NASAMS pentru nevoile sale de apărare aeriană de raza medie,” a declarat Tom Laliberty, vice președinte pentru Război Terestru și Apărare Aeriană la firma Raytheon Missiles & Defense. „Modernizând capabilitățile de apărare ale Ungariei nu numai că îmbunătățește comonalitatea în NATO, dar și maximizează capacitatea Ungariei de a identifica rapid, de a urmări și distruge aparate inamice actuale sau aflate în dezvoltare, vehicule aeriene fără pilot și amenințări emergente în materie de rachete de croazieră.”

Soluția de apărare aeriană este compusă din rachetele AMRAAM și AMRAAM-ER și radarul Sentinel TM,  produse de Raytheon Missiles & Defense si Centrul de Conducere a Focului și lansatoarele produse de Kongsberg. NASAMS oferă protectorilor spațiului aerian eficiența dovedită a rachetei


AMRAAM, aflată în inventarul a 39 de țări.
Sentinel este un radar dovedit de apărare aeriană aflat în dotarea a 18 țări și care a evoluat pentru a se adresa și amenințărilor aduse de vehicule aeriene fără pilot.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu