Propunerea ministrului Justiției pentru funcția de procuror general al României, Cristina Chiriac, vine cu o poveste care nu poate fi trecută sub tăcere. Află despre ce este vorba: În 2017, ca procuror la DNA Iași, ea a instrumentat un dosar de șantaj în care a descoperit înregistrări video cu abuzuri sexuale comise de fostul episcop de Huși asupra unor elevi de seminar. Dovezi extrem de grave. În loc să trimită probele la parchetul competent, procuroarea le-a păstrat la sertar. Dosarul privind modul în care au fost gestionate acele probe a ajuns ulterior la Secția Specială. Acolo a rămas blocat ani la rând. Pentru asta ar fi trebuit să răspundă penal. În schimb, urmează să conducă toți procurorii din România. Am făcut un video cu toate aceste informații. Cu detalii pe care multe televiziuni le ocolesc. Într-un peisaj media în care trusturile finanțate politic evită subiectele incomode pentru rețelele care au capturat justiția, tăcerea devine complicitate. Dar există o diferență esențială între un subiect care rămâne într-un cerc mic și unul care ajunge la sute de mii de oameni. Dacă rămâne în cercuri restrânse, numirea se face în liniște. Vom primi un comunicat sec de la Cotroceni și vom afla că Cristina Chiriac conduce toți procurorii din România. Fără dezbatere reală. Fără explicații. Dacă video-ul devine vizibil, dacă ajunge la suficientă lume, cam cât are audiență o televiziune de știri, președintele nu va mai putea tăcea. Va fi obligat să se poziționeze public. Distribuie video-ul acum către toți cunoscuții tăi. Cristina Chiriac este una dintre propunerile susținute de rețele care au supraviețuit tuturor guvernelor și tuturor reformelor. Aceleași rețele care au blocat dosare, au protejat oameni influenți și au transformat Secția Specială într-un scut pentru cei incomozi sistemului. Nu e vorba doar despre un nume. E vorba despre direcția în care merge justiția. Despre cine va decide ce dosare avansează și ce dosare rămân îngropate. Indignarea păstrată pentru noi nu schimbă nimic. Informația distribuită schimbă raportul de forțe.Tu ești mai credibil pentru prietenii tăi decât orice reclamă sau campanie plătită. Un share de la tine poate face diferența între o numire trecută în liniște și o decizie luată sub presiune publică. Apasă pe buton, alege aplicația prin care vrei să distribui și trimite video-ul mai departe. Putem duce mesajul la sute de mii, poate chiar un milion de oameni. Iar atunci, decizia nu va mai putea fi luată pe ascuns. Pentru o justiție care nu protejează abuzatori, Cătălina și echipa Declic |


Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu