26 februarie 2024

2402.Pompierii militari, la datorie pentru salvare de vieți și bunuri!


Acest weekend s-a dovedit a fi unul solicitant pentru pompierii militari, sens în care salvatorii au intervenit prompt în peste 4.800 situații de urgență înregistrate la nivel național.

În acest interval, cea mai mare pondere a misiunilor gestionate o reprezintă cazurile pentru acordarea măsurilor de prim ajutor, în urma cărora echipajele SMURD au asistat medical 3.804 persoane aflate în dificultate.

Concomitent cu misiunile de prim ajutor, salvatorii au intervenit în mai bine de 400 de situații în sprijinul comunităților și bunurilor acestora, în timp ce echipajele de descarcerare au gestionat 19 cazuri pentru extragerea victimelor blocate în autoturisme avariate.

În zilele de vineri, sâmbătă și duminică, eforturile colegilor noștri s-au concentrat și asupra

localizării și lichidării celor 588 de incendii izbucnite la nivel național. Din totalul acestora, un

procent de peste 70% îl reprezintă arderile de vegetație, în urma cărora suprafața de teren

afectată a fost de peste 1.500 ha!

În perioada analizată, pe durata misiunilor desfășurate în sprijinul semenilor, datorită

răspunsului eficient furnizat de către pompierii militari, 45 de persoane aflate în situații critice

au fost salvate.

De asemenea, în ultimele 72 de ore, pentru protecția populației, au fost transmise 8 mesaje de

avertizare prin intermediul sistemului RO-ALERT, cele mai multe dintre acestea vizând

prezența animalelor periculoase în județele Argeș, Brașov, Buzău, Covasna și Harghita.

Având in vedere numărul foarte mare al incendiilor de vegetație înregistrate și al suprafeței de

teren afectate, amintim populației următoarele:

Cetățenii dețin obligația să respecte normele privind protecția mediului care interzic arderea

vegetației uscate.

Nerespectarea prevederilor legale privind interzicerea arderii miriştilor, turbăriilor, litierelor

pădurii, stufului, tufărişurilor sau vegetaţiei ierboase constituie contravenţie şi se sancţionează

cu amendă de la 7.500 lei la 15.000 lei pentru persoane fizice, iar pentru persoanele juridice de

la 50.000 lei la 100.000 lei.

Un regim sancţionator distinct este stabilit pentru arderea miriştilor, stufului, tufărişurilor şi

vegetaţiei ierboase din ariile protejate şi de pe terenurile supuse refacerii ecologice, faptă care

constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la un an sau cu amendă, dacă a

fost de natură să pună în pericol viaţa ori sănătatea umană, animală sau vegetală.


IGSU: Buletin de presă


Bulevardul Dimitrie Pompeiu, nr. 10 A, sector 2, Bucureşti

Telefon: 021 208 6150, Fax: 021 242 0990

Email: informare.publica@mai.gov.ro


Au fost situaţii când, în urma unor astfel de incendii, s-au înregistrat victime omeneşti din cauza

propagării focului sub acţiunea vântului.

Totodată, nu trebuie omis faptul că aceste arderi necontrolate pot constitui cauze ale unor

accidente rutiere, chiar soldate cu victime, ca urmare a scăderii vizibilităţii pe drumurile publice,

generată de acoperirea carosabilului cu cantităţi mari de fum.

Aflați cum să reacționați în caz de nevoie și fiți pregătiți pentru a face față oricărei situații de

urgență! Obțineți mai multe informații cu privire la modul de comportare accesând platforma

națională de pregătire în situații de urgență, disponibilă la adresa https://fiipregatit.ro .

De asemenea, aplicația mobilă DSU poate fi descărcată gratuit din App Store sau Google Play și

oferă informații extrem de utile pentru a fi mereu pregătit.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu