 |
| . |
 |
| . |
În anii ’80, parizerul a devenit un simbol al crizei alimentare din România socialistă. Pentru a face față raționalizării și a reduce costurile, rețetele au fost modificate radical. Se foloseau cantități mari de soia, amidon, oase măcinate, zgârciuri și un aditiv controversat numit fosfoliant, în loc de carne de calitate. Deși parizerul din „Epoca de Aur” este uneori idealizat ca fiind natural, realitatea din spatele obloanelor era mult mai sumbră:
Substituția cărnii: Rețetele oficiale permiteau înlocuirea cărnii musculare cu subproduse (piele, organe, flaxuri) și înlocuitori vegetali (proteine din soia), ceea ce schimba complet textura și valoarea nutritivă.
Fosfoliantul (cazul aditivului radioactiv): În 1982, autoritățile comuniste au introdus un aditiv numit „fosfoliant”. Conform unor investigații și dezvăluiri ulterioare, acesta conținea elemente radioactive (provenite de la combinatul de la Făgăraș), folosite pentru a reține apa în mezeluri și a le crește greutatea artificial, punând în pericol sănătatea populației.
Calitatea scăzută: În ultimii ani ai regimului, din cauza penuriei severe și a normelor de producție, parizerul conținea adesea cartilaje și resturi măcinate fin, fiind „falsificat” la nivel de compoziție față de standardele normale.
