Mi-a pus mâna la ochi tata când s-a despuiat târfa din "100 de carabine"...și tot el a plâns la "O floare și doi grădinari"...eu m-am tăvălit pe jos de râs la "City, city, bang, bang"...mi-a tremurat sufletul de plăcere la filmele lui Disney, dar și de emoție când vreo cenzură generoasă mai uita câte o țâță în "Septembrie", sau "Mușcă și fugi!"..."- Pensionarii cu fața la perete!", striga o voce de țărănoi beat de pe ultimele rânduri, atunci când vreo duduie din celuloid lăsa să-i cadă breteaua de la sutien...aceeași voce urla și când, femeia de serviciu descuia ușile de evacuare stânga-dreapta, după ce în prealabil trăgea cu un zgomot specific făcut de inele, draperiile groase...striga după alt cretin care, plictisit și ieșit mai devreme, lăsa să intre lumina soarelui în acea lume magică...
De mii de ori am tras de mânerele din inox ale ușilor principale de acces...casa de bilete era în stânga, dar uneori, suplimentar, se mai deschidea o casă în dreapta...era aglomerație pe vremuri la cinematograful 23 August...2 lei și 50 de bani plăteam pe un bilet, sau, cel mai scump, o hârtie de 5 lei, cu bărcile din Constanța pe una din fețe, atunci când filmul era în două serii...asta dacă mă duceam de la 6 seara, sau de la 8, când am mai crescut...la matineu, de la 9 dimineața, intram cu 1 leu, 1 leu 50, sau cu 2 lei, depinde de rândul pe care doream să stau...treceai de femeia care rupea biletele și-ți făcea accesul în holul unde erau fotografii cu actori celebrii, dar și un chioșc cu dulciuri și răcoritoare...toaletele erau simetrice cu casele de bilete, stânga dame, dreapta bărbați...
La început de lună primeai gratis o broșură în care erau prezentate filmele și ordinea de intrare pe săptămâni în toate cinematografele din județul Prahova...cu trenul mergeam după filmele iubite sau pierdute, până la Sinaia, ori Azuga...
Mi-e dor de lumea aia, atât de dor, încât tare mult mi-aș dori ca noi, câmpinenii, să ne alegem cândva un lider care, departe de interese meschine, să ne repare și nouă cinematograful din mijlocul orașului...pentru noi și copiii noștri...și pentru cei nenăscuți încă... poate că i-am mulțumi și nu prin plecăciuni, ci printr-o statuie din bronz ridicată peste ani prin subscripție publică...i-am zice "merci" pentru că l-a consolidat serios, pentru că l-a echipat cu tehnologie de ultimă oră, cu sonorizare Bose și ecran concav...și pentru că fotoliile sunt primitoare, că e cald, e curat și pentru că personalul zâmbește...
Lunea ar rula drame, marțea câte un western vechi, miercuri comedii, joi filme noi, vineri europene, sâmbătă un câștigător al Globului de aur, iar duminica poate vreun Oscar...ne-am îmbrăca frumos și ne-am da întâlnire în acel loc din centrul urbei, am asculta poate vreun regizor tânăr care-și prezintă creația, sau chiar vreun monstru sacru care filmează în România pentru că e mai ieftin...
Privit din față, azi cinematograful 23 August pare un hambar săsesc abandonat...ochiurile de geam de la studioul de proiecție sunt sparte, tencuiala e căzută pe ambele părți până la cărămidă, ieșirea din dreapta e vopsită în roșu, precum casele țigănești ce mărginesc satele, iar deasupra celei din stânga a crescut o capelă...
Până și Aurel Vlaicu a plecat de acolo...de urâtu' locului s-a dus...
P.S. Fotografie cu cinematograful viu, realizată de preainspiratul meu concitadin, Mircea Scorțeanu. Probabil prin 1975, după cum sunt îmbrăcate personajele. Statuia aviatorului o observăm în dreapta fotografiei. Azi nu mai e acolo.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu