1967."Didina" si una dintre povestile acestor "misterioase" locomotive

Spre finele anilor ’70 ai secolului trecut, eram angajat al Depoului de locomotive Cluj. Lucram în echipa de motoriști care se ocupa de întreținerea motoarelor locomotivelor diesel-electrice, de 2100 de cai putere, din seria 060 DA. Pentru un tânăr angajat, activitatea nu era de loc ușoară, cea mai mare „greutate” fiind generată de reticența unui colectiv care cu greu accepta membri noi în sânul său. Proaspeții angajați, priviți ca niște „intruși”, treceau printr-o perioadă „de probă” în care trebuiau să facă față atât problemelor de ordin tehnic datorat lipsei lor de experiență, cât și „glumelor” – de multe ori nesărate – ale “veteranilor”.

Cu toate acestea nu-mi părea rău că fusesem repartizat la Depoul de locomotive, ci dimpotrivă, eram mândru că lucram la „calea ferată”. Acest sentiment era susținut și de părerea generală, unanim recunoscută, potrivit căreia „cefereul e a doua armată”. Și într-adevăr, un colectiv de muncitori atât de „sudat”, de statornic – pentru care sintagma „toți pentru unu și unu pentru toți” era un mod de viață – nu am mai întâlnit nicăieri. Probabil că nu degeaba se împământenise credința potrivit căreia „cine bea apă din tender[ Tender = Vagonet special de cale ferată, cuplat de locomotiva cu aburi, servind la depozitarea și la transportul combustibilului și apei necesare funcționării acesteia], nu mai pleacă niciodată”. Se pare că eu sunt „excepția ce întărește regula”, întrucât am infirmat această opinie. Pe vremea aceea, mă străduiam să-mi desăvârșesc bagajul de cunoștințe teoretice, cu cel al experienței practice, aspirând la statutul de „meseriaș bâtrân”, care duce meseria la rangul de artă. De altfel, potrivit crezului meu poetic,

„Două sclipiri artistul poartă

În suflet, căci numai el știe

Din meseri-a face artă

Și-apoi, din artă, meserie.”

Pentru a atinge un astfel de deziderat, este obligatoriu să ai un model, un „mentor”. Și l-am găsit, în persoana unei inginere de la „Electroputere” Craiova.

Pe lângă deja „clasicele” locomotive diesel-electrice de 2.100 de cai putere, uzina craioveană începuse fabricarea unui model nou, de 4.000 de cai, din seria DD. DA PAGINA!

1880. "VAGONUL 55" - D'ale romanilor

TV2,foto originala Ioan Ciorca

Prin 1965, transportul urban se afla în plin proces de dezvoltare. Întreprinderea Orăşenească de Transport Cluj (IOTC) îşi îmbogăţea parcul, cu autovehicule din producţia indigenă. Autobuzele uzinei Tudor Vladimirescu şi troleibuzele Atelierelor Centrale I.T.B luau, treptat, locul celor vechi, de producţie rusească. Printre copiii, de la numărul 19 al străzii Moţilor, era mare fierbere. Unul dintre puşti anunţase plin de emfază că tatăl său, şofer la IOTC, urma să primească un „vagon nou”, căruia trebuia să‑i facă rodajul.

Văzând nedumerirea de pe chipurile noastre, prichindelul ne epată cu vastele sale cunoştinţe în domeniu, lămurindu-ne, plin de importanţă: „Dacă vreţi să ştiţi, în limbajul tehnic, vagon înseamnă «troleibuz»”. Apoi, plin de importanţă, dată fiind calitatea sa de fiu al şoferului, puştiul trecuse la întocmirea unei liste „verbale” – neştiind încă să scrie –, a potenţialilor călători ai cursei inaugurale.

Pentru ceata de copii, cursa aceea, reprezenta un eveniment remarcabil. Asemeni tuturor prichindeilor, dornici să participe la „rodajul în parcurs” al vagonului cu numărul de inventar 55, mi‑am adus şi eu obolul la „prosperitatea” fiului şoferului, oferindu‑i cel mai preţios bun al meu: un rulment cu care intenţionam să‑mi înlocuiesc roata defectă de la trotinetă.

Ioan CIORCA