Se afișează postările cu eticheta cfr. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta cfr. Afișați toate postările

06 decembrie 2020

1967."Didina" si una dintre povestile acestor "misterioase" locomotive



Spre finele anilor ’70 ai secolului trecut, eram angajat al Depoului de locomotive Cluj. Lucram în echipa de motoriști care se ocupa de întreținerea motoarelor locomotivelor diesel-electrice, de 2100 de cai putere, din seria 060 DA. Pentru un tânăr angajat, activitatea nu era de loc ușoară, cea mai mare „greutate” fiind generată de reticența unui colectiv care cu greu accepta membri noi în sânul său. Proaspeții angajați, priviți ca niște „intruși”, treceau printr-o perioadă „de probă” în care trebuiau să facă față atât problemelor de ordin tehnic datorat lipsei lor de experiență, cât și „glumelor” – de multe ori nesărate – ale “veteranilor”.
Cu toate acestea nu-mi părea rău că fusesem repartizat la Depoul de locomotive, ci dimpotrivă, eram mândru că lucram la „calea ferată”. Acest sentiment era susținut și de părerea generală, unanim recunoscută, potrivit căreia „cefereul e a doua armată”. Și într-adevăr, un colectiv de muncitori atât de „sudat”, de statornic – pentru care sintagma „toți pentru unu și unu pentru toți” era un mod de viață – nu am mai întâlnit nicăieri. Probabil că nu degeaba se împământenise credința potrivit căreia „cine bea apă din tender[ Tender = Vagonet special de cale ferată, cuplat de locomotiva cu aburi, servind la depozitarea și la transportul combustibilului și apei necesare funcționării acesteia], nu mai pleacă niciodată”. Se pare că eu sunt „excepția ce întărește regula”, întrucât am infirmat această opinie. Pe vremea aceea, mă străduiam să-mi desăvârșesc bagajul de cunoștințe teoretice, cu cel al experienței practice, aspirând la statutul de „meseriaș bâtrân”, care duce meseria la rangul de artă. De altfel, potrivit crezului meu poetic,
„Două sclipiri artistul poartă
În suflet, căci numai el știe
Din meseri-a face artă
Și-apoi, din artă, meserie.”
Pentru a atinge un astfel de deziderat, este obligatoriu să ai un model, un „mentor”. Și l-am găsit, în persoana unei inginere de la „Electroputere” Craiova.
Pe lângă deja „clasicele” locomotive diesel-electrice de 2.100 de cai putere, uzina craioveană începuse fabricarea unui model nou, de 4.000 de cai, din seria DD. DA PAGINA!

13 septembrie 2017

1235. "Feroviare" - pentru nebunii care iubesc mirosul de terasament cu sina, asezonat cu parfum de locomotiva!

   Doar foto si atata.

   Mi-am zis sa fac un mic album cu ceva de colo si de dincolo, pentru noi astia care ne "dixtram" numarand vagoane si traverse, comparand gari si halte, bucurosi de un "fluier elvetian"...

   Poze si atata, cu de toate. Putine, dar...stati pe-aproape!
   Nu le mai aranjez, voi nu aveti nevoie,este?
   Foto: nemotoujours-"Suntem Romania!"
   Enjoy!
  (DA PAGINA!)

16 octombrie 2016

1102.Intre Muzeu si "Fier vechi"-partea1


prima piesa  
 Nu am mai fost de ceva timp pe acolo, dar cred ca inca sunt nemiscate aceste piese, mai ales ca"magneteii" nu prea au tupeu prin acea zona, iar oamenii locului sunt atat de la locul lor ca poti lasa -inca-toate usile descuiate peste tot fara frica .

  Necazul este ca aceste drezine-vagonete cu motor- nu au fost fabricate in numar mare si chiar se pot numara pe degetele de la o mana cate mai sunt pe sine in diferite stari. Eu fiind norocos de felul meu am gasit doua in aceeasi zona, una peste drum de cealalta, a doua fiind intr-o stare incredibil de buna fata de surata ei.

  Dati pagina ca sa le vedeti mai bine.

28 iulie 2014

604.C.F.R. calatori a inceput sa comunice cu noi: proiectul "Train Delivery " chiar a prins viata !

"Ia bre repede ca pleaca trinu !"
    Cel mai amuzant eveniment bucurestean al uichendului !

  Simpaticul proiect numit mai sus este de fapt o manifestare urbana de tipul "Delivery", "livrare directa", mai bine zis comunicare fata-in fatza cu beneficiarul, acesta avand parte de cultura, imagine, mesaj divers, informatie, o livrare fara intermediar, fara media sau magazin, in strada sau...PE PERONUL 14 in Gara de nord, asa cum a fost de aceasta data.
   Fenomenul de "Street Delivery" este cunoscut deja in Bucuresti si in unele orase romanesti si uite ca s-a ajuns cu ajutorul C.F.R-ului plus ajutorul celor de la "Rezistenta urbana " la "livrarea" din vagoane sau IN vagoane, ori direct "pi piron " , "Peronul 14 " ajungand astfel sa fie forum, targ si loc de relaxare!
  Hai sa vedeti traznaia si cat de amuzant a fost totul !

  DA PAGINA !

16 aprilie 2013

O47. C.F.R.călători câştigă meciul : managerul grec cedează şi pleacă in Patrida sa dragă.- bârfă pe marginea demisiei.



DL.Manager (Director )privat Dimitris Sophocleous - nedumerit sau...lamurit?

C.F.R. : cale libera, domnule manager privat !














   Dar si o paralela cu TAROMUL ca prea se potriveste!
    Şi uite -aşa mult visatul şi doritul manageriat străin-mai bine spus externalizat, de fapt asta se vroia şi aşa este normal, nu străin că vezi-doamne doar unii din afara ţării pot candida la aceste funcţii- deci uite aşa, încă odată facu praştie sistemul organizatorico-capitalisto-dâmboviţean şi de data asta cu brio, adică surle si trâmbiţe pe ambele maluri ale U.E.

  Cititi mai jos si minunati-va :