26 iunie 2013

130.Ciorba Marinei Militare Romane este exceptionala, dar nu numai ea,- PARTEA I

  12.iunie 2013
"281"
        Am avut minunata ocazie zilele acestea sa traiesc unul dintre visele mele: sa ies in larg pe o nava militara si sa locuiesc trei zile si doua nopti cu oamenii ce o comanda, o deservesc si o intretin.
        Si asta fiind si cu bunul meu prieten Iulian Iamandi, Resboinicul de frunte, de la Resboiu.ro.
        Stiu ce inseamna largul marii si m-am mai bucurat de vraja lui, dar acum m-am simtit ca in romanele citite in adolescenta, mancand cu lupii de mare, ascultandu-le povestile, intamplarile, vazandu-i la munca si fiindu-le coleg de glume, idei, chiar de militarie.



- nemotoujours - 

  Dati pagina de vreti sa stiti mai multe


          ATENTIE ! DATI CLICK PE FOTOGRAFII.


          Uniforma militara aduce mai mult decat respect reciproc – si ma mandresc de faptul ca am putut sa-l arat fata de ei asa cum l-am simtit din plin venind si din partea lor – chiar daca sunt mai duri decat credeam si in acelasi timp mai intelegatori unul cu celalalt si cu mine, cel care odata de mult a avut si el uniforma, chiar daca diferita de a lor si care se vede ca nu am uitat mirosul cazarmii si al bucatariei cazone, integrandu-ma ciudat de repede intr-o structura ce o credeam la un moment dat uitata. Dar asta si datorita felului in care m-am simtit acceptat si integrat, chiar si de catre soldatii tineri, practic incepatori in ale meseriei de militar.
          Trei zile si doua nopti am simtit sub picioare metalul plin de istorie al navei de logistica “Constanta”, nava cu povesti multe, mai ales de cand a inceput sa umble prin lume dupa 1989, ajungand pe acolo pe unde in anii comunismului doar bricul “Mircea” a facut-o.

Superbul “Mircea”, nava visurilor multor lupi de mare

           Date tehnice cu privire la ea vor fi mai jos, asa ca nu va precipitati, pentru moment va arat doar placutza de fabricatie in care este marcat anul 1980, dar din cate am inteles a intrat in serviciu in 1981.

Putini vad asa ceva: marca vasului.

         Omul care a trait efectiv pe ea de atunci si-i cunoaste si ultimul surub  am avut onoarea sa ne  intampine la urcare si sa ne conduca la cabina in care eu si Iulian,colegul Resboinic (Resboiu.ro) aveam sa ne lasam bagajele si sa dormim aproape de loc, somnul fiind pentru noi o optiune de care am incercat sa uitam in aceasta perioada, ca fiind dusmanul cel mai de evitat.
         De la urcare m-a abordat:” Dumneavoastra sunteti Dinamovist, nu-i asa?”
         Aveam o sapca rosie cu alb pe care scrie” Cricket” si i-am raspuns: “Nu d-le Maistru ,sa traiti! Ii urasc, sunt Petrolist convins si mandru de asta, asa cum sunt rezervist cu onoare si mandru ca sunt aici!”
         Am vazut cum i se salta mustata vanjoasa chiar de-i alba si surade binevoitor:
        “Sunteti bineveniti la noi si speram sa va simtiti bine!”
.
         In ziua aceea am aflat ca voi trai si voi fi intr-un fel supravegheat de cel care este o mica legenda in viata marinei militare, cel care cu mana de fier dar si cu multa intelegere si mult drag se achita de o sarcina mai importanta decat considerati: seful de echipaj, Maistru Militar Principal Zaharia, unul dintre “bunicii” Armatei Romane si al Marinei Militare, un adevarat marinar militar de cariera, parca iesit din romane.
         Ulterior ne-a facut onoarea sa stea cu noi la povesti adevarate si chiar sa ne spuna glume ori… sa ne faca glume. Nu stiu de unde poate sa scoata atatea poante originale intr-o simpla discutie, astfel incat sa te bufneasca rasul in plina informare serioasa.
.
         Sunt asa multe de spus despre dansul incat nu-mi aduc aminte acum, dar promit ca imediat cum  imi vor reveni in memorie, o voi face.
         Adevarul este ca in aceste zile am trait atat de intens, am vazut si am aflat asa de multe si au fost atatea senzatii incat pur si simplu cand am coborat parca eram nauc.
         Incepand cu seful de echipaj , am descoperit oameni deosebit de bine pregatiti si pasionati de munca lor si aici vreau sa-i enumar si pe mecanici impreuna cu maistrul principal electromecanic, un om maruntel si plin de zvac, care ne-a povestit cum a ajuns el marinar fiind trimis de mama sa sa se inscrie la liceul C.F.R. si pe drum razgandindu-se si ajungand la Liceul Marinei, ori pe bucatarii de exceptie ai navei- de care ulterior am auzit ca sunt considerati unii dintre cei mai buni ai Marinei Militare ( de aia am zis de ciorba – maaama ce mancare cazona am avut!!!), ori pe una dintre “ doamnele” din Marina Militara – nava avand marele noroc de a fi deservita de trei dintre aceste frumoase reprezentante ale sexului – cica! - slab (noi nu am cunoscut decat doua din nefericire), doamna la care ma refer fiind o domnisoara sergent- major infirmiera indragostita iremediabil de mare si marina! De fapt acum ar trebui din politete sa o trec si pe d-ra Aspirant responsabila cu senzorii si armamentul navei, inca o frumusete dura – am vazut-o in actiune si feriti-va !
1
2






















 Cele doua frumoase marinarese,  redutabile “arme” ale Marinei Militare.

       Fraza fiind cam lunga incep alta, ca sa nu uitati ideea.
       Practic am avut satisfactia sa traiesc intr-un ceas bine uns si reglat, un mecanism uman de exceptie, unde seful de echipaj este liantul intre functii, indatoriri si varste, fiind tot timpul absolut peste tot – incredibil! De omul acesta nu scapam de dimineata pana noaptea tarziu, il intalneam peste tot de parca se clonase !!!
       Un mecanism care stia tot timpul ce trebuie facut si care era condus ierarhic doar cu comenzi scurte, spartane, fara completari inutile, indiferent ca acestea veneau de pe puntea de comanda ori din imediata apropiere.
       Am realizat astfel cat de bine sunt rodati intre ei si uniti, chiar daca erau imprastiati pe lungimea, inaltimea si adancimea unui vas care numai remorcher nu este.
       Nu am terminat cu a-i descrie, dar apropo de marimea vasului: nu este unul dintre cele mai mari, dar nu este nici mic, in aceste zile ajungand sa ma usture efectiv talpile de cat am umblat in bocanci si chiar in pantofi sport, facand n kilometri prin si pe el, ratacindu-ma de n ori si cel mai amuzant, pierzandu-mi colegul Resboinic constant, mai ales datorita faptului ca semnalul de telefon era sublim si inexistent.  

1
2
3



















Vedere din prova si apoi din pupa (hangar si heliport): cam asa-i de lunga , lata si inalta.

        Poate ar fi trebuit sa incep cu alte persoane importante cu care am avut marea onoare sa fiu in aceste zile pe “Constanta”, dar am luat-o si eu cat - de – cat cronologic si nu cred ca s-ar supara ca abia acum le aduc in discutie, dar fiind adevarate legende ale acestei arme sper ca vor intelege cat de fericit sunt ca am avut ocazia sa-i cunosc, sa ma prezint si sa vorbesc cu domniile lor, mai ales ca au fost deosebit de amabili sa o faca.
        Este vorba de dl.Contraamiral de flotila Sorin Learschi  , dl.Comandor Cornel Eugen Cojocaru, Comandantul fregatei “Marasesti” si, desigur, Comandantul  navei “Constanta”,dl.Rusu Marian si secundul sau dl.Cpt.Gabriel Lungu.
        Una peste alta, daca nu am crezut vreodata ca voi iesi in larg atata timp cu o nava militara si sunt foarte mandru de asta, va dati seama ca a sta  sub insemnele de pe catarg ale Amiralitatii nici in visele mele cele mai frumoase nu am sperat ca se va intampla.
.
        Cunoscand aceste persoane deosebite, am realizat de ce Marina Militara Romana, cu toate problemele momentului si rigorile lui, care se manifesta desigur si in alte armate, nu numai in Armata Romana, reuseste sa indeplineasca cu brio misiuni complexe inclusiv N.A.T.O., facandu-si partenerii din afara tarii sa o respecte si sa continue colaborarea cu Romania.
        Atata timp cat cei de la comanda sunt astfel, adica hotarati, profesionisti, dedicati muncii lor si reusesc sa intretina in jur o atmosfera flexibila de colaborare si participare, vom avea siguranta succesului si pe timp de pace si pe timp de razboi.
        Nu am vazut pe nimeni speriat de faptul ca dl.Contraamiral era pe puntea de comanda, heliport ori in burta navei, nimeni nu parea stresat de acest lucru, in schimb respectul si mandria ca este prezent se simteau din plin.
.
Dl. Comandor Cojocaru (dreapta) si Comandantul navei 281,dl.Rusu, coordonand manevrele de intrare in port si acostare
        Daca am avut satisfactia sa vorbesc cu mecanicii motoristi despre alta legenda a Marinei Militare – motoarele navale fabricate la Restita sub licenta ALCO, care in afara de fumul impresionant mi-au spus ca sunt deosebit de fiabile si practice, chiar daca la proiectarea navei nu s-a tinut cont ca in anumite situatii ar fi subdimensionate si chiar daca au o varsta apreciabila -  o alta satisfactie ca tehnicist am avut-o cunoscandu-l pe dl.Cpt.Cdr.Gheorghiescu, seful comunicatiilor si informaticii in Flotila 56, un inrait al electronicii, dedicat aparatelor mai vechi sau ultramoderne, stapan clar a ceea ce butoneaza, incantandu-ma sa gasesc un asemenea pasionat al undelor, cu care am avut discutii ce m-au uns pe suflet cu privire la tranzistori, bobine de inalta frecventa si cipuri, descoperind astfel ca nu am uitat una din meseriile ce mi le-am trecut in portofoliu. Desigur, avand si marea amabilitate de a spune bancuri si povesti marinaresti.
.
        (Asta nu inseamna ca nu am gadilat cu interes si turelele si jumelatele navei, incantandu-ma un parfum uitat – credeam eu: al uleiului de arma !)
.
Dl.Cpt.Comandor deschizand sala de internet-café de pe puntea de comanda.Am retinut: modem gsm, o rigla de lemn, una de plastic si mult scoci ! Cica altfel nu merge neam! (doar Iulian e foarte nedumerit)
         Cu dansul am avut satisfactia sa “ghicesc “distanta navei la ancora  in larg fata de baza si un alt reper ce mi-l alesem la tarm- sa nu credeti ca vreunul era vizibil - datorita distantei - citind giroscoapele de punte si dandu-mi cu presupusul, dovedind ca am apreciat cu un plus-minus mic realitatea ! Multumesc mult pentru asta, d-le Capitan Comandor.!
.
         Placerea de a fi in mars cu o asemenea nava nu se compara cu nimic !
         Sa o simti vibrand si rupand valurile, sa asculti comenzile de la bord, sa dormi intr-o cuseta prea eleganta pentru ceea ce ma multumea pe mine – in careul maistrilor – sa iau masa cu marinarii militari si sa le ascult  glumele din timpul ei, sa mananc din nou feluri cazone ( iar zic: buuune rau !), sa ma culc cu soarele apunand intr-un bord si sa ma trezesc cu el rasarind tot acolo – cat de dezorientat am fost, nici nu credeti ! – sa ma bata briza din larg sau trecand peste nava – a doua mirosind si a metal, a ulei de arma sau…a mancare de la bucatarie !
         Sau sa ajung sa nu fac nimic fara sa cer permisiunea d-lui Comandant si mai ales a Sefului de echipaj – fata de care involuntar ne-am subordonat la un moment dat, mai ales eu care nu ascult de nimeni si de nimic si mai ales sa mai dau si raportul, a insemnat o experienta ciudata, pe care de multisor  nu am mai trait-o, eu rebelul permanent si independent. Experienta pe care acum multi ani o aveam datorita regulamentelor si indatoririi.
         Practic forma de disciplina de la bord mi-a transmis asta si din cate am vazut si colegului Iulian Iamandi.
         Nu este rau, este o dovada a atmosferei benefice care porneste de sus, de la puntea de comanda si se transmite pana la niste civili nedisciplinati.
         Bravo domnilor Lupi de mare ! Fara sa vreti, v-ati impus in fata civililor rebeli!
         Toata stima!

Ne-am relaxat. Cap compas : ACASA !
         Trist a fost cand ne-am intors la dana 0, cand nu vroiam sa simt terra ferma sub picioare.
         Iulian m-a intrebat: ”Nu vrei sa vezi cum e sa stai pe pamant sigur?”
         M-am uitat la el nostalgic si i-am raspuns: ” Nu, ca nu se clatina, nu are haz!”
.
         Daca nu pot sa spun multe din solticariile d-lui Maistru principal Zaharia, adica poante marinaresti si barbatesti grozave pur si simplu, chiar istorice, deorece au fost asa firesti si scoase pe moment incat mai am nevoie de timp sa mi le amintesc, va zic macar povestea clopotului de pe puntea superioara, traita de dansul: cica in anii trecuti, ai Tovarasului, nava facand parte dintr-o mica expeditie in Marea Neagra unde se descoperise o epava din al doilea razboi mondial,scafandrii au gasit si acest clopot, al navei germane, pe care l-au daruit navei”Constanta”.
         Eu stiu ca in traditia marinareasca un clopot de nava se transmite, ori daca este gasit se pune pe alta nava pentru “ a i se da glas”, astfel continuandu-si viata.
         Dl. Maistru Zaharia mi-a spus ca are un sunet cu totul deosebit si este unic printre ceea ce a auzit.
         Nu am avut ocazia, dar sper ca voi mai avea parte de a calca pe “Constanta” si atunci glasul sau sigur ma va incanta.

"Bijuteria " navei
Aici este locul sau
    














         Oricum, intre dansii am aflat ca traditiile marinaresti de mii de ani se pastreaza si fac din aceasta arma veche aproape de cand lumea, cea mai mare colectie de istorie vie. Tot respectul pentru pastrarea lor, tinind cont ca Marina Militara a oricarei tari tine ferm cu dintii de traditii, batand astfel orice marina civila, comerciala.
.
          Si sa va zic ce mi-a mai facut seful de echipaj, nu de alta, dar am muscat-o ca un tilicar :
          Stand la povesti cu domnia sa si cu subordonatii, la un moment dat imi spune:
          “ Domnule , ma tot intrebi de povesti marinaresti.  Sa stii ca cele mai bune le stie domnisoara infirmiera, asa ca mai bine ai intreba-o!”
          “Ei, na!Chiar asa?”
          “Da, este innebunita dupa mare si povesti, stie o gramada!”
       Va dati seama ca imediat cum am intalnit-o pe punte am si atacat-o:
          “Domnisoara sergent-major, am auzit ca sunteti o colectie de povesti marinaresti, nu-mi spuneti si mie cateva?”
        Nu va inchipuiti cum s-a uitat la mine cu ochii sai superbi domnisoara marinareasa!  Efectiv am realizat ca sunt pe puntea gresita.
           “Dar cine v-a spus asta?”
        Timorat deja, am ingaimat:
            “Pai…baietii care erau la pupa si…”
         Ma privi fix :
            “Si…?”parca stiind cine.
            “Pai dl. Maistru Zaharia !”
         Nu vreti sa stiti ce privire avea.
         Singur si fara ordin am concluzionat:
             “Am luat-o, nu-i asa? M-a cam botezat!”
             “Pai dumneavoastra ce credeti???”
         Eh, nu am avut de ce sa ma supar, e ca un fel de mic botez, interesant fiind  ca ulterior am descoperit ca intr-adevar, susnumita domnisoara este dedicata marii, navelor si stie muuulte si are enorm de povestit,  dl. Maistru  oricum negresind cand m-a indreptat acolo. Chiar daca a glumit cu mine. Si a fost un mic botez pentru care zau ca-i multumesc.

Incantat de cunostinta !
         Mai adaug faptul ca plecand, in masina, am realizat ca mirosim a fier, ulei de arma, mancare cazona (zau, chiar ca buuuna!) , a nava militara , motoare – uneori aveam senzatia ca intreaga nava-i un motor –a armata si… totul cu un iz de briza marina.
         Hai ca azi ma opresc, nu de alta dar sigur v-am zapacit.
.
         Una peste alta, concluziile sunt clare:  sa nu credeti cumva ca incantat si entuziasmat am scris. Chestia frumoasa este ca , trecand peste vechimea navei si problemele inerente- cum am scris mai sus – ale vremurilor de criza de orice fel in care traim, ciorba este excelenta, ca la mama acasa iar nava functioneaza bine, isi face treaba minunat si totul datorita asa cum am scris si in alte articole,  oamenilor capabili, profesionisti si dedicati uniformei si tarii in care traiesc.
        Asta nu inseamna ca acestia singuri vor suplini toate neajunsurile situatiei in care suntem nu numai noi ca tzara, dar efectiv avem pe cine sa ne bazam in cazuri nefericite si doamnelor si domnilor civili, simpli cetateni care de multe ori nici nu vreti sa tineti cont de rigorile si problemele unei armate, merita sa-i sustinem si sa-i admiram pentru ca sunt acolo unde sunt ca sa ne apere pe noi, copiii nostri, casele noastre si traditiile noastre, acesti oameni care inca de pe puntea de comanda si pana la ultimul soldat isi iau indatoririle in serios, nu se plang si fac tot ce pot pentru ca sa dormim linistiti.
       Admirati-i si iubiti-i, pentru ca merita.
       Voi mai povesti, dar va invit sa vedeti si fotografii de acolo.
       Multe multumiri celor care ne-au sustinut si ne-au ajutat sa ajungem aici si nu in ultimul rand celor pe care am avut marea onoare de a-i cunoaste ,ne-au suportat si ne-au acceptat sa traim langa ei, tuturor pana la ultimul soldat.
       Si le urez asa cum ne-au urat coborand dintre ei si de pe nava pe care au numit-o: “femeia noastra iubita”, spunandu-ne ca este mai pretentioasa decat orice femeie:  “ VANT DIN PUPA !”

O parte din echipajul navei "Constanta" (281), dl.Maistru Militar Principal Zaharia fiind al treilea din primul rand
         Mai jos aveti ceva fotografii care speram sa va incante si nu uitati sa dati click pe ele.
         Desigur, va urma si…un mic film.
         Stati pe aici!

Date tehnice minime ale navei logistice 281, "Constanta":
-nava este construita pe corp de nava comerciala.
-initial a fost proiectata ca nava-baza pentru submarinul “Delfinul”, nu stiu cat a functionat astfel.
-i-a fost schimbata destinatia in escortor,
-schimbare de destinatie: nava scoala,
-actual nava logistica.
Motoare:
-auxiliare 3 bucati,
-principale 2 bucati Alco de cate 16 cilindri fabricate la Resita, cu reductoare navale Resita/Renk S.A.
-lungime: 108 m
-capacitate de cazare in conditii de cabine si cazarma: echipaj + 200 de persoane.
-viteza de croaziera: 16 noduri/h
-viteza maxima: 18 noduri/h

Armament:
-se vede in fotografii, doar n-o sa va dau totul pe tava !

A scris mandru de ce i s-a intamplat
– nemotoujours -
12.iunie.2013

Cabina noastra, cu patru paturi de fapt
Hubloul de de-asupra masutei liliputane - grozav de "vaporesc"
unul dintre holurile careului maistrilor.
La masa, in careul maistrilor - mmmmmmmm !!!
Comanda
Tot ea
Faimoasele ALCO de Resita-1
2
3
Din comanda motoarelor
tot de acolo
Vedere din sala motoarelor.
De pe ultima punte
Prova ,vazuta de pe puntea de comanda

Unul dintre motoarele auxiliare
De aici se trage
Vant sau...fum, nu conteaza, ca-i din pupa
Aici a apus soarele
Si tot aici a rasarit !!! Sa nu te zapacesti?
Si de aici se trage
uite cine ne astepta la cheu: nea "Stefan"ultramodernul sfatuindu-se cu mandrul "Marasesti"
"Marasestiul",F111, parca bombanindu-ne
Intersectare :un micut SRS,"Stefan" si prova "Marasestiului"
Trei generatii, total diferite: bricul "Mircea"-istorie cu vele, in spate una dintre celebrele nave de croaziera din clasa "Costa" si pupa cu heliportul fregatei 221, "Regele Ferdinand"
fregata "Regele Ferdinand" asteptandu-ne la o parola
Domnia-sa da tonul pe nava ( doar are sifleea, nu?)

asa arata sifleea cu snurul sau
Batranul bric, in toata splendoarea sa, supravegheat de ucigatorul "Rege Ferdinand"
12.iunie 2013  
Acestea fiind spuse si aratate, sa stiti ca mai sunt lucruri de povestit si de vazut din acest subiect si mai ales filmuletul, dar va rog sa mai verificati din cand - in - cand ce-i pe aici, ca eu cam uit sa va anunt...
ATENTIE !
in mod normal aici trebuia sa fie link-ul catre articolul corespondent al lui Iulian Iamandi (Resboiu.ro), pentru ca hotarasem sa le publicam in tandem cu linkuri de la unul la altul, considerand ca v-ar face placere sa cititi doua pareri diferite, dar se pare ca el ar vrea sa tina acest subiect pentru un numar de revista , asa ca i-am dat drumul si sper ca v-a placut.
Soseste in curand si filmul !

Urmariti momentul !
.

4 comentarii:

  1. Cu drag oricand.......Nava are o schela...pe care trebuie doar sa urci.....

    RăspundețiȘtergere
  2. Acest comentariu a fost eliminat de autor.

    RăspundețiȘtergere
  3. Foarte frumos si ...Ariana ,iti doresc sa ajungi in varful schelei !

    RăspundețiȘtergere