14 iulie 2014

590.Acum 370 de ani la Hârlău. Un misionar papal în vizită la comunitățile catolice.

Msn. BandiniIn lucrarea apărută în 1928, “Istoria Românilor în călătorii.Volumul 1: Până la jumătatea secolului al XVII-lea”, Nicolae Iorga ne prezintă călătoria unui episcop catolic în țările române în anii 1644-1650.
Este vorba de Marco Bandini. Episcopul  s-a născut în anul 1593, în orașul Skopje (Macedonia), într-o familie de origine bosniacă. Numele său de familie era cel de Bandulovic. A urmat studii de teologie la Roma și a intrat în Ordinul Franciscanilor Minoriți Observanți. La Roma și-a italienizat numele în cel de Marco Bandini.
A fost trimis de Sfântul Scaun pentru a îndeplini misiuni bisericești la Carașova, Belgrad și Caransebeș. La data de 16 decembrie 1643, papa Urban al VIII-lea l-a numit pe Marco Bandini ca arhiepiscop de Marcianopole, fiind hirotonit întru arhierie la Mănăstirea din Kiprovac la 21 august 1644. Papa l-a trimis apoi ca administrator sau vicar apostolic al credincioșilor catolici din Moldova. A plecat spre Țara Moldovei la 3 septembrie 1644, însoțit de secretarul său, Petru Parcevici, sosind la Iași la 21 octombrie 1644.
Și-a îndeplinit misiunea apostolică timp de 6 ani în Moldova, îndeosebi la Bacău (1644-1650), timp în care a redactat numeroase scrisori către superiorii din Roma, informându-i cu privire la situația Bisericii Catolice din Moldova și primind indicații cu privire la modul de soluționare a diferitelor probleme.
DA PAGINA !



În raportul pe care îl termină de redactat la Bacău, la 2 martie 1648, Bandini descrie constatările făcute în cele 40 de localităţi pe care le vizitează. Spre final redă lista localităţilor vizitate, cu familiile existente în fiecare dintre ele, preoţii şi dascălii: 1.020 de familii (mai exact 1.051), zece preoţi şi treisprezece dascăli. Erau atunci în Moldova 5.937 de catolici. Bandini, care îi consideră pe catolicii din Moldova fie unguri, fie saşi, menţionează în câteva din satele catolice şi existenţa unor români catolici. În plus între familiile prezentate 300 au nume româneşti.
In România scrierile lui Marco Bandini sunt cunoscute cu numele de Codex Bandinus. Memoriu asupra scrierii lui Bandinus, de la 1646, urmat de text şi însoţit de acte şi documente, Bucureşti, Litografia Carol Göbl, 1895.
In 2006 Codex Bandinus s-a retipărit  în volumul Codex. Vizitarea generală a tuturor Bisericilor Catolice de rit roman din Provincia Moldova 1646-1648 Marco Bandini, Ed. “Presa Bună”, 2006
Despre Hârlău, Bandini scrie doar câteva rânduri, reproduse mai sus: El a găsit o mică comunitate catolică, biserica catolică din piatră era ruinată, clopotul dispărut. Din informațiile pe care le deținea, la Hârlău a fost o comunitate mare de catolici, unguri,  care aveau peste 500 de case și care dețineau vii, producând un foarte căutat vin. De asemenea spune despre cele două biserici domnești, și de încă două biserici din lemn. De asemenea palatul în stil italian a domnului Radu Vodă Mihnea mai era încă funcțional cu toate anexele și zidurile.
De la Hârlău a mers la Cotnari unde toți marii demnitarii ai Moldovei aveau vii, inclusiv mitropolitul. Aici mai erau încă ctitoriile lui Despot Vodă, biserica catolică, clădirea Schola Latina (școlii latine), și o importantă comunitate catolică.

*col(r) Miron Dumitru*

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu