4 septembrie 2014

641.În așteptarea Antenei 3. O tragedie românească răbufnește (articol preluat)




Yahoo News/Andreea Dogar - Comandantul Bezman flutură un tricolor în mijlocul gălățenilor veniți să protesteze la București
 Hilar,trist,caraghios, tragic...Nici nu stiu cum sa definesc aceasta situatie, aceste proteste, aceste manifestari abracadabrante, fara cap si coada.
 Acesta este poate cel mai bun articol pe care l-am citit in ultimii ani,indiferent de subiect.
  Este un articol preluat, scris din mijlocul multimii bulversate, pacalite si mai ales autopacalite, venite sa protesteze exact ca in povestea din vechime: s-au dus nustiu-unde sa faca nustiu-ce !
  Comentariile mele sunt inutile, hai sa cititi:
  
 E duminică după-amiaza, iar în centrul îmbâcsit de praf al Bucureștiului e nădușeală mare. La fântâna din Piața Universității se pregătește un protest împotriva traseismului politic, dar deocamdată singurii care au venit sunt jandarmii și televiziunile. Ochii îmi fug rapid din piața cenușie tocmai vizavi, în parcul din fața Teatrului Național: de la distanță ai zice că un zugrav a alunecat și și-a împrăștiat pe jos câteva cutii bune de vopsea. Mă opresc la protestul împestrițat: treptele, gazonul, tufișurile și monumentele din marmură sunt acoperite de steaguri tricolore în roșu, galben și albastru. Mai mulți bolovani adunați din împrejurimi presează drapelele așternute pe jos ca să nu le zboare vântul. Din loc în loc stau câteva coli A4 imprimate cu mesaje de susținere - „Mulțumim Antena 3” - și de dragoste: „Voiculescu, te iubim. Ori învingem ori murim!!!”, „Becali, te iubim. Ori învingem ori murim!!”.

DA PAGINA !

 
Doi protestatari rotesc prin aer niște steaguri. Unul dintre ei ocupă locul central, la monumentul lui Cristian Pațurcă de lângă borna democrației și a libertății de la kilometrul 0. E îmbrăcat sobru, în pantaloni de stofă și cămașă albastră cu epoleți aurii. O pereche de ochelari fumurii îi întunecă și mai mult figura negricioasă. Domnul Emil Bezman e din Galați și îmi spune că a venit la capitală alături de zeci de locuitori din județ, pe cheltuială proprie, ca să susțină libertatea presei: „Suntem un grup de 30 de protestatari... ăăă... manifestanți. Că nu facem niciun protest. Sub sloganul “România noastră””.

Aflu că au venit cu o zi înainte, sâmbătă, și că au dormit pe la rude: „Ne-am descurcat. Dacă eram plătiți dormeam la hotel, nu la rude. E deplasare făcută pe cont propriu, nu partide, nu plătiți. Nu reprezentăm partidele și nu suntem de vânzare”. Bezman mi-i arată pe tovarășii săi gălățeni așezați pe bănci prin părculeț: nu sunt mai mult de 10, dar liderul lor insistă că sunt 30 în total, doar că unii dintre ei au plecat să se mai plimbe prin București: „Am venit cu o mașină mică și una cu 20 de locuri. Am ajuns pe 30.08 ora 20.00”.

Bezman vorbește răspicat și de multe ori transmite succesiuni de cuvinte fără verb, de parcă ar vorbi în telegrame: „Prezență non-stop în Piața Universității până în seara asta la ora 24. Nemulțumirile sunt generale, rămând un ultim bastion al democrației, o presă limitată”. Mă întreb dacă nu cumva tonul sacadat e o deformație profesională. Bezman e comandant de navă în Galați și mai are 15 ani până la pensie: „Eu lucrez în ture: 15 zile sunt pe vapor, 15 zile sunt în localitate”.

D-asta are timp să se implice în acțiuni civice. Omul și-a pus în cap să înființeze un sindicat, o organizație civică la nivel național: „Organizație civică, apolitică cu denumirea “Organizația tuturor vârstelor – Democrație, Dreptate, Demnitate”. Un sindicat al poporului”. Scopul concret rămâne destul de nebulos: „Am văzut că nu mai aveam mișcare sindicală pentru că nu mai sunt locuri de muncă. Să nu mai întâmpinăm probleme la proteste. O înscriem la tribunal ca un sindicat al poporului”.

Dar idealurile sunt mărețe: „Pledăm pentru o Românie unitară, indivizibilă, o Românie curată, fără gaze de șist, o Românie care își recuperează parțial bunurile înstrăinate în mod fraudulos, gen Petrom sau petrolul României, iar rezervele naturale și climatul mediului înconjurător, deci referitor la așa..., să fie indestructibil. Ne simțim într-un regim care ne-a târât ... și așa...care ne-a umilit...și așa... și care pare că duce spre pieirea națiunii române și a teritoriului românesc. Vom face ca prezența noastră la kilometrul zero al României să fie bilunară spre cinstirea eroilor neamului românesc, sub sintagma “România, trezește-te! România, unește-te! România, salvează-te! România, cu toții la vot””.

În zodia democrației: protest pentru susținerea lui Becali. Foto: Andreea DogarÎn zodia democrației: protest pentru susținerea lui Becali. Foto: Andreea Dogar

Din 5 în 5 minute comandantul are grijă să-mi amintească de absența oricărui interes politic. „Nu avem ceva partinic, nu avem ceva de partid, da? E mai mult un protest simbolistic, în care vorbim prin mesaje, mesajele sunt OK, vorbim printr-o Piață a Universității tricoloră. Afișajul e din surse proprii. Avem tricouri tricolore, șepci tricolore. Materialele sunt ale mele. Eu am băgat 20 de milioane în materiale singur”, îmi spune în micile pauze pe care le face în timp ce dă peste cap un PET plin cu apă. Așezate la umbră sub un copac, lăngă băncuțe, stau toate cele 4 bidoane ce conțin rezerva de apă a protestatarilor: două de 2 litri și două de 5.

Liderul mai are un motiv de fală: „Eu nu beau bere, nu consum alcool și nu mănânc mici. Sunt comandant de navă care nu consumă alcool. Vreau să arăt României că mai există comandanți de navă care nu consumă alcool”.


Rezervele de apă ale gălățenilor. Foto: Andreea DogarRezervele de apă ale gălățenilor. Foto: Andreea Dogar

„Mă vedeți la TV. Sunt pe primul plan în clipul lui Badea”

“Antena 3 vine?”, întreabă un trecător. „Da', că ne dă pe Intact”, răspunde ferm comandantul și-și continuă șirul gândurilor: „Am fost liderul protestului local Galați. Pe 10 august, când a fost plimbarea libertății. Mă vedeți la TV, sunt pe primul plan. În clipul lui Badea, în 10 orașe alea, când dă Galați, sunt în prima linie, când zice Badea „pe mine cine mă salvează?”. Eu sunt gradat. D-aia merg gradat ca să fiu identificabil”.

Vorbește grav, ca și cum înțelege pe deplin importanța luptei la care este chemat: „Am venit pentru problemele națiunii române, nu pentru problemele personale. Galați, București, Timișoara și mâine în toată țara. Orice mare incendiu pleacă de la o scânteie. Deci un sindicat al poporului! La un țignal să iasă oamenii în stradă. Am constatat că fără societate civică nu se face nimic. Că mai inventează ceva pe zi ce trece, mai chimizează ceva. Sunt regime „criminale”, anti-populare, anti-România”.

Între timp s-a încins și protestul împotriva traseismului. Unul din tinerii gălățeni se apropie de lider și-i spune că ar vrea să meargă peste drum să-și arate sprijinul. Primește rapid acceptul: „Du-te, dă un salut de la Galați: societate civică pe cale de apariție, ca un sindicat al poporului”.


Foto: Andreea DogarFoto: Andreea Dogar

Un bătrânel atras de manifestația colorată se oprește sub coroana unui copac și-l flatează pe domnul Bezman: „Domne', dacă toată lumea ar gândi ca dumneata ar fi bine”. Comandantul simte că are vânt în pânze și supralicitează: „Acum am luat taurul de coarne, o să mă cunoașteți. Vrem să ne înfrățim cu Bucureștiul”. Dă din mâini, se învârtește în toate direcțiile și arată ba spre stânga, ba spre dreapta: „Vreau o Piață a Universității tricoloră. Mai bag 20 și ceva de steaguri și o duc până colo. Încă 20 până la Intercontinental, încă 20 până la Scala”.

Pe lângă noi trec două domnișoare suple, în rochițe vaporoase de vară, vorbind într-o limbă ce sună a rusă. Cea blondă se oprește, se uită cu interes la zecile de steaguri expuse pe scări și-l întreabă pe comandant: „How much?”. „Nu, nu...”, încearcă liderul să îi explice că nu sunt de vânzare.

În jur s-au strâns mai mulți manifestanți, iar discuțiile alunecă ușor pe panta politică. „Hoții, hoții domne'!”, se aude dintr-o parte. „Să iasă, că nu-i ger afară, ăia au stat la -40 de grade”, își amintește liderul de protestele din 2012. Bătrânelul bucureștean are propria teorie despre ițele politicii: „Blatul, adevăratul blat, a fost între Ponta și Băsescu, nu cu Antonescu. Cearta lor e mai mult formală. Fiindcă nenorocitul ăsta de Ponta și-a dat arama pe față”.

Îl întreb dacă este primul protest la care participă și-mi răspunde enigmatic: „Nu, sunt de 2 ani jumate aici, duduie. Pentru că am și fler. Adevărata mea meserie nu e de jurist, e de detectiv”. Altul zice și el că e la datorie în piață din 12 ianuarie 2012, „de când cu Arafat”.

În căutarea dreptății la OTV și Antena 3

Lângă mine vine Ionel Ciobanu, unul dintre cei mai în vârstă membri ai grupului de la Galați. Are 71 de ani și locuiește în satul Bucești din comuna Ivești, județul Galați. Spune că „e chinuit de puterea locală”, „deposedat de moștenirea părintească” și „plimbat prin justiție de 20 de ani, de la Revoluție”. A venit la capitală ca la proces, trăgând speranță că Antena 3 îi va face dreptate și-l va scoate din necaz: „Am toate actele la mașină. Am și certificatul de căsătorie adus”. Comandantul confirmă: „Are un portbagaj de acte”.

Vrea neapărat să mi le arate și mie și se duce să le ia de la mașină. Se întoarce după vreo 15 minute cu un dosar gros cât o Biblie, înțesat de hârtii. Se așază pe bancă și începe să scoată foi, fotografii, documente, unele orginale, altele copii zerox, unele scrise la calculator, altele de mână, cu rânduri întregi subliniate cu o cariocă roz. Vrea să-i fotografiez cât mai multe dintre ele. Omul se luptă pentru un petic de pământ și spune că procesele se judecă de un amar de vreme. Necazul său cel mare, spune el, e că vecinii i-au furat grădina, i-au dărâmat gardul de la casă și i-au tăiat via cu topoarele. Citează pasaje din documente, dă numele exacte ale tuturor celor implicați, își amintește cu precizie suprafețele tarlalelor.

Îmi arată niște coli scrise mărunt cu pixul, cu un titlu mare deasupra: „Memoriu către Antena 3”: „Îi așteptăm să vină aici. Așa zice, că vin. A zis unu' „mai aveți răbdare să se mai adune lume””. De fapt, d-asta a și plecat de-acasă: „Așa am zis, să mergem acolo la ei, la Antena 3”. Vorbește ce vorbește și ajunge iarăși la acte. Vrea să îi fotografiez încă un document: „Încă una și gata. Ștampila ați prins-o? Uite asta. Aicia sunt eu, Ciobanu Ion”.

Își amintește că nu e prima oară când și-a părăsit satul și a luat drumul capitalei în căutarea dreptății: „Am venit la domnul Diaconescu când era cu emisiunea lui. Așa un memoriu i-am dat și dânsului. Când era el... OTV nu era închis, înainte, cu 2-3 ani în urmă”.

Acum a reluat acest drum sisific în variantă românească, având un dosar plin cu acte în loc de bolovan: „Să-mi dea domne' grădina înapoi. Dacă îi mai cântă la Antenă, poate dă Dumnezeu”.

Îl întreb dacă a auzit despre acuzațiile de șantaj pe care procurorii i le aduc lui Dan Diaconescu: „Asta e treaba lor”. Îmi spune că nu e nici cu Diaconescu, nici cu Voiculescu. Becali, în schimb, îi este mai drag: „Hai că a făcut treabă pe la biserici, când a venit apa. Am văzut la TV când a dat”.


Domnul Ciobanu speră că Antena 3 îi va face dreptate. Foto: Andreea DogarDomnul Ciobanu speră că Antena 3 îi va face dreptate. Foto: Andreea Dogar

Gheorghe Pelin e un pic mai bătrân decât domnul Ciobanu: are 75 de ani, dar e mai vioi și pare mai în putere. A venit de la Galați ca să apere libertatea presei în general, nu neapărat postul TV Antena 3. Crede cu tărie că televiziunea Intact riscă să fie ștearsă de pe fața pământului: „Postul să nu-l distrugă, să-l preia statul și să-l dea poporului. Cel care l-a făcut a avut greșelile lui, l-au sancționat legile țării, dar ei să fie lăsați în pace. Pentru că postul e făcut, întregul personal care îl deservește e făcut din efortul întregii țări. Toți cei care lucreză în mass-media să fie liberi să-și practice profesia”.

Îl întreb și pe el de Becali: „Pentru Gigi Becali ar fi bine ca legile țării să fie regândite că el nu a fost un om rău. El a făcut, dar a fost și pentru cei din jur. Cât a putut și el, ca om, că doar nu e supranatural”.

„Gigi Becali a făcut ce-a făcut dar a dat bani și la necăjiți, a ajutat multă lume”, îl aprobă Ciobanu, iar Pelin completează: „N-a fost Hagi Tudose, a fost Gigi Becali. Gigi Becali, el ieșea când era o sărbătoare din asta, de Revelion, și dădea la săraci: „Ia și tu, ia și tu!””.

„Mergem la Badea la măsuță”

În timp ce vorbim, protestul din fața teatrului ia amploare. O femeie apare de nicăieri și urlă „mafia portocalie să intre la pușcărie”. „Și Băsescu șeful lor”, se scandează de pe banca galățenilor.

Comandantul e pe val deoarece doi reporteri tocmai îi iau un interviu: „Mulțumim lui Diaconescu, mulțumim lui Voiculescu, mulțumim patroanelor – fiicelor lui Voiculescu. E informație media garantată. Așa cum a fost furat OTV-ul, mâine-poimâine ne trezim că s-a furat și Antena 3. Regimul Băsescu dansează și parlamentul valsează. Se atentează și la resursele noastre. Sunt niște exploatări criminale care vor scoate România de pe harta turistică, de pe harta lumii, va fi un teritoriu contaminat părăsit. România trezește-te, România unește-te! Li-ber-ta-te! Cred că am fost consistent, da?”.

Stă între crucea lui Pațurcă și borna democrației. În aceste momente de avânt simte că nimic nu îl poate opri: „Vreau să arăt României că un comandant va schimba soarta României. Și eu voi fi acela”. Brusc, se apleacă spre mine, răsucindu-se pe monumentul revoluționarului printr-o mișcare de felină. Îmi șoptește complice la ureche: „PP-DD este creația mea națională cap-coadă. Și cum am făcut-o p-asta politică, am s-o fac și p-asta civică. Mă duce capul”.

Îi spun că, din ce știam eu, Dan Diaconescu a făcut partidul: „Eu l-am zgândărât pe Dan Diaconescu. Dacă mă enervează îl dau jos. Dar el e oltean ambițios, a spus că vrea să intre în istorie”.

„Dar aici suntem societate civilă în piață”, adaugă el repede. Îmi povestește cum l-a întâlnit pe domnul Dan: „L-am văzut la Tele7 ABC și apoi am vrut să îl cunosc personal. L-am simțit că e pe temperamentul meu. Eu sunt săgetător. El tot săgetător. E născut pe 9 decembrie 1967”.


Blindați cu șepci și steaguri tricolore. Foto: Andreea DogarBlindați cu șepci și steaguri tricolore. Foto: Andreea Dogar

Domnul Ciobanu mă găsește iarăși în piață și îmi mai arată două acte: „Astea două să le filmați și să le aveți”. Nu poate să-mi dea originalele deoarece trage speranță că le va lăsa la Antena 3, ca să se ocupe ei de caz: „Altele nu mai am”. Un drum de la Galați la București nu e puțin lucru pentru el: cu bani de benzină l-a ajutat o rudă din Bucești: „Ne-a dat un milion bani de benzină. Că el e bătrân, nu mai poate să meargă. Merge, da' în bețe, ghebos, așa. Are 80 și ceva de ani”.

Îl întreb pe liderul gălățenilor dacă vor intra în emisiunea lui Mircea Badea. „N-avem pretenția asta. Mergem la Badea la măsuță. Dac-o fi ...”, răspunde omul respectuos. Vrea doar să țină aproape și să își așeze steagurile pe unde-o putea: „Găsim un loc cât mai aproape de masa lui de emisiune și punem toate astea acolo”.

Florin Ivan are 29 de ani și e unul dintre gălățenii tineri. E îmbrăcat elegant, la cămașă albă: „La 5 vine un protest autorizat aici contra lui Băsescu. E probabilitate să ne alăturăm. Și noi suntem contra lui Băsescu. Noi suntem contra tuturor”.

Vor sta în fața teatrului până pe seară, apoi se vor sui în mașini și vor porni spre Galați: „Până luni trebuie să fim acasă. Fiecare avem servicii, obligații”.

Dar prietenul lui, Adrian Miciu, nu are serviciu. Are 27 de ani, e pasionat de mașini și de meserie este tinichigiu vopsitor auto: “E greu să-ți găsești loc de muncă. Eu de doi ani de zile mă chinui. Vrea experiență. Dar noi n-am avut posibilitatea să avem experiență. Am făcut școală ajutătoare: Școala Simion Mehedinți comasată. Și când arăți diploma să te angajeze chiar și ca muncitor necalificat, nu te angajează. Zicea „Lăsați CV-ul că vă sunăm noi”. Sau aveau obiceiul să te țină în probă fără bani. Mi-a zis „Da, te plătesc” și când m-am dus să le cer banii: „Pe 6 zile să-ți dau bani?”. Da' banii de pe zilele alea contează. Nici nu mi-au zis că m-au dat afară”.


Până seara, portavocea a rămas fără baterii. Foto: Andreea DogarPână seara, portavocea a rămas fără baterii. Foto: Andreea Dogar

Singura vină a lui Becali: „A făcut prea mult bine”

„Rușine!”, se aude dintr-o dată din stânga mea. „Rușine! Să ții partea la un hoț!”, îi țipă în față comandantului un tip în pantaloni scurți care tocmai ce a văzut foile A4 cu mesajele de iubire pentru Voiculescu și Becali.

Lucrurile se liniștesc rapid: revoltatul pleacă bombănind, iar lucrurile reintră în normal pe esplanada Teatrului Național. Domnul Ciobanu mă pune iarăși să-i filmez o hârtie.

Elena Căprișoară, din comuna Ivești, îmi spune că nu e nimic în țara asta de care să fim mulțumiți. A ajuns la 58 de ani și e nevoită să își vadă copiii numai 14 zile pe an: „Să ne aducă copiii din afară. Am copii în afară și le plâng dorul. Să le dea la tineret locuri de muncă. Să lase televiziunile și ziarele să vorbească fără frică. Noi la fel, să avem liber la exprimare, nu să tăcem de frică. Asta este domnișoară, am copiii în afară: stau câte două săptămâni în țară și mi se rupe sufletul. Eu sunt singură, soțul a murit acum 2 ani”.

Ca domnul Pelin, și doamna Căprișoară se teme pentru Antena 3: „Antena trebuie să fie liberă.
Nu mă interesează că e a lui Voiculescu. Voiculescu a făcut-o, s-o tragă. El ca persoană să poarte consecințele, iar reporterii să fie liberi în continuare”.

Doar Becali își păstrează imaginea nepătată: „Omul ăsta a făcut prea mult bine. Merită să fie liber. Lui Năstase putea să-i mai dea încă 20 de ani. Lui Becali de ce? Pentru un teren? El a făcut mult bine și merita să fie eliberat. Nu cum a făcut Năstase: l-a ținut câteva luni și i-a dat drumul. Lui de ce nu-i dă drumul? Becali a făcut bine și din închisoare. Eu nu știu de ce l-au condamnat. Omul ăsta n-a făcut răutăți. Și lui Dan Diaconescu cred că abuziv i-a închis televiziunea”.

Ciobanu îi dă dreptate: „Pentru că vorbește drept și dă prea multe pe față și pentru asta îl pedepsește”.

Căprișoară merge mai departe cu preferința sa pentru Diaconescu: „Sincer, el are tot ce-i trebuie: avion are, vilă are, iaht are. El ar fi chiar bun de președinte. El nu mai are de ce să mai fure. Ce i-ar mai trebui? Asta e părerea mea ca simplu cetățean”.

Cel mai tânăr protestatar din grupul gălățenilor, un puști care trece din toamnă în clasa a VII-a, se plimbă șchiopătând printre oamenii mari. Genunchiul stâng îi e înfășurat în mai multe straturi de bandaje pentru că a căzut cu rolele. Un tatuaj fals îi împodobește brațul subțire, iar pe cap poartă o șapcă tricoloră cu înscrisul „România” pe mijloc. A venit la protest cu unchiul lui, dar are o figură plictisită: în mâinile lui, steagul pare nefiresc, ca un tom de 1.000 de pagini în mâinile unui preșcolar. Nici el nu știe prea bine ce să facă: ba îl rotește nervos la șosea, ba se înfofolește cu el, ba îl plimbă pe esplanadă. Ca mai toți copiii care au în față un necunoscut, nu e prea vorbăreț. Apuc doar să-i spun că e important să învețe bine la școală.

„Dă-te, măi, mai în față. Luăm amendă pe-aici”, îl gonește de pe esplanadă unul dintre adulți și-l trimite cu steagul mai spre bulevard.


La datorie: cel mai tânăr protestatar a învățat să fluture steagul. Foto: Andreea DogarLa datorie: cel mai tânăr protestatar a învățat să fluture steagul. Foto: Andreea Dogar

Se apropie seara, căldura e de-acum suportabilă, iar treptele teatrului sunt urcate de tot mai mulți manifestanți. Gălățenii primesc întăriri serioase din rândul bucureștenilor. În colțul celălalt al părculețului apare un bătrân cu ochelari de soare. Face semnul victoriei și dă salutul: „Jos Băsescu!”. Urmat de un „Regele Mihai!”. „Eee...regele Mihai, lasă-mă și cu regele Mihai”, mormăie doamna Căprișoară pentru sine.

Duelul protestelor anti-Ponta și anti-Băsescu

Așezat pe bancă la umbră, un domn îi întinde mâna unui tovarăș și-i cere să pună un rămășag. E convins că în câteva ore vor fi mai mulți protestatari anti-Băsescu în fața teatrului decât manifestanții anti-Ponta și anti-traseism de la fântână: „Faci un pariu că la ora 7 sunt mai mulți acolo ca acolo?”.

Lângă ei stă Andrei Chiperi, un domn îmbrăcat într-un tricou cu dungi, în șlapi și pantaloni scurți. Are 61 de ani și e din București: „Noi suntem anti-Băsescu. N-avem treabă cu cei de-acolo. Ăia sunt împotriva Guvernului, sunt niște papagali”.

Pe băncuță stau și două doamne în vârstă îmbrăcate atent, machiate și coafate permanent. Una dintre ele e foarte pornită împotriva manifestanților de la fântână. „Eee, Roșia Montană? Salvează ei România? Alea-s bărbi!”, zice ea și face un gest cu mâna, ca și cum și-ar trage o barbă imaginară până pe piept.

Chiperi spune că vine în piață din 13 ianuarie 2012: „Să scăpăm de hoții ăștia pentru măgăriile care le-au făcut. Am ieșit la pensie de 2 ani ca să constat că din sporurile alea din '72 până în 2001 îmi lipsesc vreo 15 ani. Că vezi Doamne a luat foc arhiva! Pe cine să dau în judecată? Întreprinderea n-am bani să mă judec cu ei”.

Îl întreb dacă a mers și la plimbarea din jurul Cotroceniului: “Phăăă. Acolo mergeam în fiecare zi. Noi avem vechime o grămadă în jurul Cotroceniului”. Ca mulți alți protestatari, și domnul Chiperi își contabilizează cu conștiinciozitate vechimea în proteste de parcă ar aduna ani de muncă.

Și-a pierdut o parte din vechimea de la serviciu, dar măcar are vechime de protestatar: „La toate plimbările care au fost, la toate am participat. Nu mai vorbesc că am pichetat și CSM-u' și DNA-u', Ministerul Muncii, Ministerul Sănătății”. Până la urmă, pare să-și dea seama că un protest lung nu e neapărat unul eficient: „Degeaba. Câinii latră, ursul trece”. Dar tot e nemulțumit că față de 2012 au rămas o mână de oameni: „Din câteva mii care eram am mai rămas câțiva proști”.

Azi a venit pentru libertatea presei: „Voiculescu nu știu dacă a furat sau nu. Mi se pare cam mare condamnarea. Clica lui Băsescu – Videanu, Berceanu, Udrea – a făcut palate și nu i-a luat nimeni. Toți la pușcărie care au furat, de la un cap la altul! Noi asta vrem: să scăpăm de hoți!”.


Rămășag. Unde vor fi mai mulți protestatari? Foto: Andreea DogarRămășag. Unde vor fi mai mulți protestatari? Foto: Andreea Dogar

O femeie în pantaloni mov, singura doamnă mai tânără de la protest, se trântește fericită în mijlocul băncii. Vine de la protestul de vizavi, cel cu traseismul: „Am fost la mafie și i-am înjurat”.

Apoi începe să cânte: „Trăiască România, Trăiască tricolorul, Măria Sa poporul”. Lui Chiperi i se pare nepotrivit și o corectează: „Eee..nu Măria Sa poporul!. Tânăra se conformează și vine cu altă variantă: „Trăiască România, trăiască tricolorul, să vină tot poporul să-i dea m**** lui chioru'”.

O bătrânică durdulie se postează în fața băncii noastre alături de un nene trecut bine și de prima, și de-a doua tinerețe. De dragul cauzei, femeia e gata să riște și să facă un act de vitejie: „Mergem să vedem ce c***** mănâncă ăia acolo. Ne-or bate, noi ne ducem să vedem”. „E securiști acolo”, îi avertizează femeia în pantaloni mov.

Pe bancă plouă cu înjurături, dar bătrânelele coafate vorbesc senine despre o cunoștință căreia îi cade părul și despre un tânăr care tocmai a făcut nuntă. După câteva minute, una dintre ele pleacă. „Gata, plecați? Păi lumea acuma vine, seara”, îi zice cealaltă ca un oarecare reproș. „Am niște nepoți în vizită!”.

Pentru cauza anti-Băsescu: „Ne trebuie oameni în stare să și moară”

Pe trotuar s-a coagulat un grupuleț de 4-5 inși care strâng semnături pentru ca nu cumva să i se mai dea vreo funcție lui Băsescu după ce nu va mai fi președinte: „Că nu mai scăpăm de el!”. Oamenii se tem că dacă va mai pune mâna pe vreo funcție va scăpa de pușcărie. Dintr-un motiv greu de înțeles, lista cu semnături va fi depusă la Ambasada SUA.

„Numai la B1 plânge Băse ca nebunu'”, se strigă de pe bancă.


Bucureștenii strâng semnături pentru ca Băsescu să fie scos din politică. Foto: Andreea DogarBucureștenii strâng semnături pentru ca Băsescu să fie scos din politică. Foto: Andreea Dogar

„Nouă ne trebuie oameni în stare să și moară”, zice cineva din grupul bătrânilor cu semnăturile. În jur se dau indicații: „Scrieți numele și prenumele și semnătura”. Dar nici aici nu domnește armonia. Nu trece mult timp și conflictul izbucnește chiar în sânul bucureștenilor anti-băsescieni. O trecătoare vrea să ia acasă o listă și să-și pună vecinii de la bloc să semneze. Promite că va aduce multe semnături, dar unul dintre domnii din grup, Anghel, se opune din răsputeri. Chel, scund și slab, cu fața suptă, domnul Anghel are în mână o servietă maronie pătrățoasă, cu cifru de-o parte și de alta a mânerului. Pare omul de birou tipic, un funcționar secătuit, picat direct dintr-un roman de Kafka.

El: Doamnă, nu sunt de acord. Aia de la bloc, lașii ăia? Nu-mi trebuie semnături din-ăstea.
Femeia: Domne', eu vă aduc semnături legal!
El: Nu sunt protestatari!
Ea: Vă găsesc aicia! Stați liniștit.

Femeia dă să plece, dar nu e lăsată.

El: Doamnă, dacă pot să semneze să vină aici. Nu vin, să nu semneze. Domne', încurcăm lucrurile.
Ea: Stați liniștit, că vă aduc semnături!
El: Eu nu vreau semnături de la lași.
Ea: Eu vă doresc sănătate!

Și o zbughește cu o foaie.

O doamnă corpolentă din grup, cu o cruce mare albastră atârnată la gât, îl consolează pe domnul Anghel: „Stați liniștit. Femeia aia nu o să vină cu nicio semnătură. Dumneavoastră chiar credeți că ea va aduce vreo semnătură?! Nu vă mai enervați din orice r****!”


Cel mai tânăr dintre protestatari s-a înfășurat în steag. Foto: Andreea DogarCel mai tânăr dintre protestatari s-a înfășurat în steag. Foto: Andreea Dogar

Pe esplanadă discuțiile sunt tot mai aprige: „Ce-a făcut?”, „Din salariu de bugetar a făcut apartament”, „M***** lui Johannis!”.

Trecătorii se opresc și citesc atenți mesajele gălățenilor. Unii se pozează cu telefonul alături de  steaguri. „Am scris bine?”, întreabă comandantul. Un nene dezamăgit dă din mână a lehamite. „Ne păstrăm părerea pentru noi”, îi spune o tânără.

Comandantul gălățenilor nu e deranjat de opiniile contrare. Are alte probleme de rezolvat: „Da' nu putem să-i coagulăm pe oamenii ăștia să vină mai sus!”. Ar vrea să aibă o masă compactă de manifestanți, dar protestatarii nu pot fi struniți și stau fiecare în bisericuțe, la umbră pe bănci, pe trepte sau pe trotuar. Îmi spune că reporterii TV vor veni și la ei când termină de transmis de la protestul anti-traseism: „Au zis ăștia de la Antena 3 că vin și la noi când termină acolo. Cred că vin și la noi”.

E 19.22. Grupul bucureștenilor începe să scandeze de pe trepte: „Toată mafia din țară e-n Mișcarea Populară”, „Jos Băsescu ticălos, c-ai întors țara pe dos”, „Jegosule!”, „10 ani te-am suportat, ne-ai mințit și ai furat”. Alături, sprijinit de crucea lui Pațurcă pe post de cârmă, comandantul flutură însuflețit un steag. În spatele lui se văd uriașele sculpturi din fața Teatrului Național: personajele lui Caragiale, paiațele. Parcă au urcat și ele la bordul vaporului.

Avântul nu ține mult. „Dă-l dracu', când eram mulți cântam frumos, dar așa 3 oameni”, zice ofticat domnul Chiperi.

Apare și un individ pilit zdravăn care se pune în fața mea: „Filmează-mă și pe mine”. Cetățeanul turmentat învârte amenințător un steag cu mișcări de Jackie Chan: „Eu trag în toți dacă începe războiul”.

„Kovesi și cu Morar, două slugi la marinar”, “Nu te iert jigodie, ai tăiat din pensie”, continuă corul bucureștenilor.

„Băi, comuniștilor!!”, urlă la ei un trecător.

Chiperi mă atenționează: „Nu-i băgați în seamnă pe drogații ăștia. Sunt diversioniști. Drogați de-ai lui Băsescu”.

„M**** Ponta!!”, strigă cineva care trece prin față scărilor.

Comandantul o ține pe-a lui: „Antena 3 mi-a promis că vine aici să filmeze. Au spus că vin până în 9”. „Nu cred că mai vin dacă n-au venit până acu'”, zice o femeie cu un coc în vârful capului. „Ăștia ne ține până la 12 noaptea că vine să filmeze. Mai degrabă mergeam noi la ei”, bombăne Florin. Tânărul gălățean îmi povestește că noaptea trecută a dormit în mașină, pe bancheta din spate, prins între nepotul lui și scaunele din față. „M-am rugat toată noaptea la Dumnezeu: am dormit în genunchi”, glumește el. Îmi spune că e învățat cu condițiile extreme: „A fost o plăcere să dorm în condițiile astea în care te durea coloana în ultimul hal. Am fost la Pungești. Două luni am stat în tabăra aia insalubră”. În total, 4 oameni s-au înghesuit într-o „mașină mică”: doi în spate, doi pe scaunele din față.

Mesajele gălățenilor

Un joc de table la adăpostul lui Caragiale

Din parcul de vizavi, dinspre spitalul Colțea, se aude operă. Muzica de la concert se ridică solemn peste toată Piața Universității. Dramatismul crește și pe scena de la teatru: un individ dă cu o petardă lângă grupul bucureștenilor. Cetățeanul turmentat e indignat și le spune celor de la BGS să îl ridice pe infractor. Lângă ei, un bărbat în tricou cu dungi roșii-negre, cu numele lui Ronaldo pe spate, urlă în telefon: „Uită-te la kilometrul zero! Sunt eu! Prinde-l p-ăla că are să-mi dea niște bani”. Face din mână spre fântână, iar apoi traversează bulevardul în fugă.

O arie din „Carmen” învăluie inima Bucureștiului: „Amorul este o pasăre rebelăăăăăăă”. Pe esplanadă, sub paiațele lui Caragiale, câțiva rebeli autohtoni au lăsat-o mai moale cu protestele și au pus de-o tablă. Sunetul zarurilor picând pe tabla de lemn se amestecă în aer cu ariile lui Bizet. Bătălia se dă între doi domni cu șapcă. Unul dintre ei are o cocardă cu tricolor prinsă în piept. În jurul lor, mai mulți gură-cască privesc jocul și fac politică: „Cum îl chema pe tatăl lui Băsescu?”

„Marți!”

„Băsescu, Guvernul!”


Un joc de table la ceas de noapte, sub Căruța cu paiațe de la teatru. Foto: Andreea DogarUn joc de table la ceas de noapte, sub Căruța cu paiațe de la teatru. Foto: Andreea Dogar

Puștiul din Galați se apropie de mine trăgându-și piciorul după el. Ochii lui mari sunt lăcrimoși, injectați și roșii de oboseală. Mă întreabă politicos cât e ceasul. Îi spun că e 20.21. Antena 3 încă nu a venit.

Comandantul nu se dă bătut: „Mai stăm până la 9, 9 jumate. Mai stăm, că văd că e interes, mai oprește lumea. Dacă nu vin, oricum ne vezi la Badea în direct”. Nu prea vrea să arate, dar s-a supărat puțin pe Antenă: „Da' de unde să scot 100.000 de oameni? Și un om dacă iese și scrie „Antena 3” trebuie să vii. Am să mă iau de ei cu neinteresul ăsta”.

Spune că Antena „e în nevoie” acuma și-l laudă pe Voiculescu pentru că și-a plătit taxele și impozitele: „Omul ăla a plătit 400 de milioane de euro la stat. Băsescu n-a dat un leu la stat. A furat. Eu țin cu dreptatea. Doamne-ajută să fie o surpriză să ne trezim cu Dan în turul doi. Eu zic că prindem turul doi că nu prea avem concurență”.

Domnul Ciobanu rezistă și el în piață cu gândul al Antenă: „Ne ducem până la ei acolo la Antena 3”.

S-a întunecat de-a binelea, iar grupul bucureștenilor dă primele semne de dezintegrare. De la concert se aude un vals. „Doamnelor, vă invit la concert”, zice un domn galant, făcând o jumătate de reverență în fața treptelor. O bătrânica sare ca arsă și pleacă alături de el la spectacol, fericită să scape de scările tari care îi chinuiau oasele de ore bune. Protestatara tânără pleacă și ea la ora 21:00 și-și ia la revedere de la gălățeni: „Hai pa băieți, vă mai așteptăm la București”.

„Ce face nea ...?”, întreabă cineva. „A plecat. A dat cultura peste el. Ăla a plecat, ăla a plecat. Vasile a plecat. Uitasem de tine”.

Curând, bucureștenii își pierd toți reprezentanții.

Așteptând Antena 3

De-acum, totul depinde de gălățeni. Florin, Adrian și puștiul se așază pe bordură, chiar la bulevard, cu steaguri și foi cu „Antena 3” în mâini. Unii șoferi claxonează lung sau le arată degetele mari ridicate aprobator în sus.

Comandantul îmi spune că a schimbat coregrafia. Înfige vreo 5-6 steaguri în coșurile de gunoi și în ghivecele cu flori răspândite de-a lungul trotuarului. N-are oameni care să le fluture pe toate, așa că apelează la ajutoare neînsuflețite. Poate că așa par, într-adevăr, mai mulți manifestanți.

Domnul Ciobanu se așază și el cu portavocea la șosea și și-o pune în dreptul gurii. O ține de formă: nu strigă nimic pentru că e moartă de ore bune. „Nu mai are baterie”, îmi zice. Se satură rapid: „Hai să mergem acasă”. Comandantul îl repede: „De azi dimineață de când am venit m-ai tot bătut la cap: „Plecăm, plecăm?” Păi am venit să facem treabă sau nu?”.

„Moșu' crede că vine Gâdea și-i face proces cu hârtiile acuma”, îmi spune liderul după ce domnul Ciobanu s-a îndepărat. Și adaugă cu obidă: „Antena 3 și-a bătut joc de noi”.

Promite că nu mai stau mult: vrea doar să mai scadă traficul, iar apoi vor pleca toți spre sediul Antena 3.


Protest la bulevard, cu steaguri și mesaje pro-Antena 3. Foto: Andreea DogarProtest la bulevard, cu steaguri și mesaje pro-Antena 3. Foto: Andreea Dogar

„Așa apărați Româniaaaa?”, răcnește dintr-o dată cineva. Un tânăr ras în cap se desprinde dintre tovarășii lui, se năpustește spre steagurile înfipte în coșurile de gunoi, le smulge și le aruncă pe jos: „În coșul de gunoi se pune tricolorul? Sunteți nebuni?”. Se întoarce și se duce amenințător la comandant: „Strămoșii noștri au luptat pentru steagul ăsta! Și voi să-l puneți în coșul de gunoi!?”. „Păi dacă n-am avut oameni să le țină...”, îi răspunde comandantul destul de pierit.  „***** în gură să vă ***** de nebunii dracu!”, înjură chelul cu vocea tremurândă de indignare patriotică.

„La București se consumă și multe droguri”, îi zice comandantul doamnei Căprișoară odată ce grupul de tineri a plecat. Femeia nu mai vrea să riște: „Nu le mai pune în coșurile de gunoi”.


Coșurile de gunoi au preluat surplusul de steaguri. Foto: Andreea DogarCoșurile de gunoi au preluat surplusul de steaguri. Foto: Andreea Dogar

„Ca să construiești democrația trebuie să mănânci covrigi”

E 21.38, iar din colț se aude tangoul din „Parfum de femeie”. Comandantul încă flutură două steaguri la șosea. Celelalte stau înfipte în ghivecele de flori.

Domnul Pelin își ia la revedere: „Hai că eu mă duc la mașină”. Ciobanu este și el frânt. Noaptea trecută n-a putut să doarmă în mașină: „Era ora 2 și ceva și n-am putut să dorm. Mă plimbam”. Aflu de la el că, de fapt, gălățenii sunt 10 cu totul, nu 30, că nu există niciun microbuz și nici rude la București, că au venit cu două mașini mici și au dormit toți în mașini.

Două zile cât a stat la capitală a mâncat numai covrigi. „Băi, ca să construiești democrația trebuie să mănânci covrigi. Dumneata ce voiai să mănânci, berbec la proțap?”, îi atrage atenția un domn de lângă noi.

Singura excepție a fost ciorba de pește pe care a mâncat-o la „bufetul” de peste drum: „Am mâncat o saramurică”. Dar n-a plătit-o el. A făcut cinste doamna Căprișoară: „I-am zis „Măi femeie, nu-ți da banii”. Ea a zis „Lasă, că am un mort”. Că nu mâncam eu, nu-mi permiteam”. După sărătură a vrut să se răcorească cu o bere. A renunțat: „70.000 o bere?”. Una peste alta, nu-i pare rău că a venit la capitală: „Am zis că să văd și eu Bucureștiul”.

Acum însă ar vrea să plece mai repede și e supărat pe comandant că tot trage de timp. Se revoltă timid împotriva liderului: „Păi are și el un avantaj. Lui nu-i iese nimic de la partid?”.


Final de protest. Foto: Andreea DogarFinal de protest. Foto: Andreea Dogar

În sfârșit, șeful dă semnalul de plecare. Mateloții strâng steagurile și le fac rulou, adună toate hârtiile cu mesaje așternute pe jos. „Mergem la Antena 3 și ne vezi la Badea”, îmi spune pentru ultima dată comandantul. E trecut puțin de ora 22. Vasul comandantului ridică ancora și pornește spre Antena 3.

Când ajung acasă deschid repede televizorul pe Antena 3. Pe drumul de întoarcere mă tot întrebasem dacă expediția gălățenilor va fi încununată de succes, dacă își vor atinge țelul și vor reuși, măcar preț de câteva secunde, să fluture un steag prin spatele lui Badea.

Ghinion, însă. De cum apare pe ecran, Badea anunță că șefii de la Intact au decis să-și facă emisiunea înăuntru din cauza problemelor cu motocicliștii: „N-aș mai vrea să existe pârâială și alte huliganisme de 2 lei prin boscheți”. Apoi trece la subiectul lui preferat: „Vreau să arăt cum se face manipularea băsistă”.

În timp ce emisiunea se scurgea cu Badea ocupat să-și demonstreze bravura în mijlocul motocicliștilor, m-am gândit la gălățenii plecați de-acasă de două zile.

Mi i-am imaginat mergând noaptea înapoi spre casă, obosiți, poate mâhniți că nu au reușit să intre în direct la Antenă. M-am întrebat cât de mare trebuie să fie suferința acestor oameni dacă au plecat la capitală fără să aibă unde să doarmă, cu bani doar de covrigi, cu un copil rănit la genunchi. M-am întrebat dacă doamna Căprișoară își va vedea copiii mai des, dacă domnul Ciobanu va scăpa de procese și-și va găsi liniștea, dacă Adrian își va găsi un loc de muncă și dacă puștiul, odată ajuns la vârsta de-acum a domnului Ciobanu, își va putea permite, după o viață de muncă, o ciorbă la restaurant.

„România, trezește-te”, îmi răsună în urechi. Până să se trezească, a adormit cu telecomanda în mână.

 


Steagurile înfipte în coșurile de gunoi i-au înfuriat pe unii trecători. Foto: Andreea DogarSteagurile înfipte în coșurile de gunoi i-au înfuriat pe unii trecători. Foto: Andreea Dogar

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu