 |
| Gorbaciov si Honeker |
În
viziunea lui Nicolae Ceauşescu despre relaţiile internaţionale,
„Războiul Rece” nu mai exista la începutul lunii octombrie
1989. Această concluzie absurdă a rezultat din declaraţia pe care
preşedintele României a făcut-o la 12 octombrie 1989, în şedinţa
Comitetului Politic Executiv al C.C. al P.C.R. „Consider că este
necesar – afirma Nicolae Ceauşescu – şi chiar în referirile pe
care le facem la vizită şi rezultatele ei (liderul P.C.R. a
efectuat o vizită la Berlin, în perioada 6-7 octombrie 1989 –
n.n.)
şi în cele ce am constatat, să ne referim şi la acţiunile
cercurilor revanşarde din R.F. Germania împotriva R.D. Germane
şi să condamnăm toate aceste încercări care sunt în
contradicţie cu principiile de la Helsinki, cu principiile dreptului
internaţional, cu Charta ONU şi nu pot să servească dezvoltării
colaborării. Dimpotrivă, amintesc
de perioada „războiului rece” şi în multe privinţe depăşesc
perioada „războiului rece”.
DA PAGINA !
Şi
să ne exprimăm deplina solidaritate cu partidul, cu guvernul, cu
poporul Republicii Democrate Germane în toate domeniile, în lupta
pentru socialism, în politica internaţională (subl.n.)”1.
În
opinia noastră, Nicolae Ceauşescu avea dreptate în toamna anului
1989, atunci când afirma faptul că personalităţi politice de la
Bonn acţionau pentru realizarea unităţii Germaniei. Liderul român
aborda subiectul respectiv de pe poziţii staliniste, acuzând de
fiecare dată guvernul Republicii Federale Germania pentru faptul că
sprijinea „cercurile revanşarde, fasciste”. Cuvintele respective
făceau parte din arsenalul propagandistic al P.C.R. încă din
perioada interbelică, fiind preluate de preşedintele României de
la Gheorghe Gheorghiu-Dej şi predecesorii acestuia. Sprijinirea
regimului comunist est-german, creat cu forţa de către sovietici la
încheierea celui de-al doilea război mondial, constituia o datorie
pentru preşedintele României, în timp ce Helmut Kohl, cancelarul
Germaniei Federale, avea o părere total opusă şi a reuşit să o
impună fără violenţă în toamna anului 1989, în ciuda
discursurilor de „condamnare” rostite de Nicolae Ceauşescu, prin
care a negat existenţa Războiului Rece.2
După
cum se ştie, termenul de „Război Rece” a fost utilizat pentru
prima dată de Don Juan Manuel (1282-1349). Conflictul militar
existent în secolele XIII-XIV între lumea creştină şi cea arabă,
în Peninsula Iberică, a fost caracterizat de regentul Castiliei şi
Leonului astfel: „Războiul care este extrem de crud şi foarte
fierbinte se sfârşeşte fie cu moarte, fie cu pace, în timp ce un
război rece nu
aduce nici pace şi nici nu conferă onoare acelora care l-au iniţiat
(subl.n.)”3.
Cu alte cuvinte, era vorba despre „un război început fără o
declaraţie de război şi încheiat fără un tratat de pace”4.
În
1947, termenul de „Război Rece” a fost propus de bancherul
Bernard Baruch, consilier al preşedinţilor Franklin Delano
Roosevelt şi Harry S. Truman, precum şi de Herbert Bayard Swope,
ziarist şi editor, pentru a caracteriza în două cuvinte conflictul
dintre statele democratice occidentale şi URSS, declanşat la doar
câteva luni după încheierea celui de-al doilea război mondial.5
Sintagma respectivă a fost preluată şi utilizată în acelaşi an
de ziaristul american Walter Lippmann şi, treptat, a intrat în
vocabularul politic.6
În
contextul postbelic, Războiul Rece reprezintă „termenul general
pentru conflictul politic, ideologic, strategic şi militar de după
1945 dintre aliaţii occidentali – conduşi de Statele Unite – pe
de o parte, şi Uniunea Sovietică şi alte ţări comuniste, pe de
altă parte”7.
Principiul
care stă la baza acestui conflict a fost definit de istoricul
Raymond Aron ca fiind „război improbabil, pace imposibilă”.
Război improbabil deoarece descurajarea nucleară nu a permis
americanilor şi sovieticilor să treacă de la un conflict „rece”
la unul „cald”. Pace imposibilă pentru că obiectivele SUA şi
URSS au fost antagonice până la sfârşitul războiului (1991).8
Ambele superputeri s-au implicat din punct de vedere politic, militar
şi economic în războaiele care au izbucnit în diferite locuri ale
planetei după anul 1945 (Coreea, Vietnam, Africa, Orientul Mijlociu,
Afganistan ş.a.), încercând astfel să modifice raportul de forţe
existent între Est şi Vest, între lumea liberă şi blocul
statelor comuniste. În acelaşi timp, ambele părţi au încercat
permanent să prevină escaladarea războaielor respective dincolo de
anumite limite, în scopul evitării unei mari confruntări militare
decisive (cu arme convenţionale şi nucleare) între NATO şi
Organizaţia Tratatului de la Varşovia.
În
luna octombrie 1989, Nicolae Ceauşescu se afla deja într-o fază de
negare a unor realităţi evidente. Din cuvântările sale extrem de
lungi, membrii aparatului de propagadă al partidului se străduiau
să extragă fragmentele cele mai avantajoase pentru liderul P.C.R.,
pe care le retuşau înainte de a fi tipărite. De exemplu, în
ziarul „Scînteia” din 13 octombrie 1989 s-a editat o declaraţie
„cosmetizată” privind motivele pentru care liderii ţărilor
socialiste nu aveau voie să acţioneze pentru reîntoarcerea la
capitalism. În schimb, paragraful despre inexistenţa „Războiului
Rece” în anul 1989 a fost omis de la publicare.9
În
acelaşi ziar, nu a fost publicat următorul paragraf important din
declaraţia lui Nicolae Ceauşescu: „În acest cadru, aş dori să
mă refer la faptul că, după încheierea festivităţilor (de la
Berlin, desfăşurate cu prilejul împlinirii a 40 de ani de la
proclamarea RDG – n.n.),
din nou cercurile reacţionare din Republica Federală Germania au
organizat unele manifestări împotriva Republicii Democrate Germane.
Sigur, acolo este o situaţie – anual, 7-8 milioane de oameni din
R.D. Germană merg în vizită în R.F. Germania. Practic, ei spun că
este zid. Dar nu există nici un zid, şi din R.F. Germania merg în
R.D. Germană milioane de oameni, şi deci au găsit prilejul să
organizeze unele manifestări, cu caracter reacţionar, care au fost
puse la punct, au fost luate măsuri”10.
Astfel,
Nicolae Ceauşescu punea sub semnul întrebării, într-un mod
greşit, existenţa „Zidului Berlinului” şi a problemelor în
relaţiile dintre RFG şi RDG. „Zidul Berlinului” a fost
înfiinţat la 13 august 1961 de liderii comunişti din RDG, cu
acordul sovieticilor, pentru a bloca exodul cetăţenilor est-germani
în RFG. Demolarea sa de către locuitorii capitalei germane s-a
produs după redeschiderea circulaţiei normale între cele două
părţi ale Berlinului (9 noiembrie 1989).
 |
| Generalul Jaruzelski |
În
acelaşi an, opoziţia permanentă manifestată de conducătorul
Partidului Comunist Român faţă de propunerile sovietice de
reformare a Organizaţiei Tratatului de la Varşovia a accentuat
dezacordurile dintre Nicolae Ceauşescu şi Mihail Gorbaciov. Acestea
au atins un punct critic în luna august 1989, când liderul PCUS a
fost de acord cu propunerea făcută de generalul polonez Wojciech
Jaruzelski, referitoare la formarea în Polonia a unui guvern condus
de Tadeusz Mazowiecki – unul dintre liderii sindicatului
„Solidaritatea”. În opinia lui Nicolae Ceauşescu, Tadeusz
Mazowiecki „este cunoscut ca antisocialist, în strânsă legătură
cu cercurile imperialiste reacţionare”11.
Cedarea
de bună voie, de către generalul Wojciech Jaruzelski, a funcţiei
de prim-ministru unui lider al sindicatului „Solidaritatea” a
fost considerată o eroare gravă de către Nicolae Ceauşescu.
Acesta a trimis la 19 august 1989 o scrisoare tuturor liderilor
statelor membre ale Organizaţiei Tratatului de la Varşovia, cărora
le-a propus să se întâlnească pentru a discuta despre subiectul
respectiv şi pentru a adopta măsuri în consecinţă. Potrivit
declaraţiei lui Nicolae Ceauşescu, din cadrul şedinţei
Comitetului Politic Executiv care a avut loc în ziua de 21 august
1989, „sâmbătă
(19 august 1989 –
n.n.)
ne-am sfătuit cu câţiva tovarăşi care au putut fi găsiţi
imediat şi am adresat un mesaj conducerii sovietice, apoi un mesaj
tuturor ţărilor socialiste.
(...) În mod corespunzător, adresându-ne celorlalte state, în
aceeaşi seară, până la orele 3 dimineaţa, au fost transmise
mesaje şi ţărilor socialiste, prin ambasadori. Toţi au spus că
vor transmite mesajul imediat. Unii au făcut şi comentarii proprii,
dar toţi au spus că sunt îngrijoraţi
(subl.n.)”12.
De
asemenea, secretarul general al PCR a solicitat efectuarea de către
Eduard Şevardnadze, ministrul sovietic al Afacerilor Externe, a unei
vizite la Bucureşti – pentru un schimb de opinii despre situaţia
politică şi socială existentă în Polonia. În documentul
menţionat nu s-a consemnat nici o informaţie în legătură cu
intenţia lui Nicolae Ceauşescu de a se trimite în Polonia trupe
ale Organizaţiei Tratatului de la Varşovia.
ANEXĂ
12
octombrie 1989
Stenograma
şedinţei Comitetului Politic Executiv al C.C. al P.C.R. din 12
octombrie 1989, în cursul căreia Nicolae Ceauşescu a prezentat o
informare despre festivităţile care au avut loc la Berlin în
zilele de 6 şi 7 octombrie 1989, cu prilejul sărbătoririi a 40 de
ani de la proclamarea Republicii Democrate Germane (extrase).
Arhiva
Comitetului Politic Executiv al C.C. al P.C.R.
Nr.
1650 24 X 1989
STENOGRAMA
şedinţei
Comitetului Politic Executiv al C.C. al P.C.R. din ziua de 12
octombrie 1989
Şedinţa
a fost prezidată de tovarăşul NICOLAE CEAUŞESCU, secretar general
al Partidului Comunist Român.
La
şedinţă au participat tovarăşii: Emil Bobu, Elena Ceauşescu,
Lina Ciobanu, Ion Coman, Nicolae Constantin, Constantin Dăscălescu,
Miu Dobrescu, Ludovic Fazekaş, Manea Mănescu, Paul Niculescu,
Constantin Olteanu, Gheorghe Oprea, Gheorghe Pană, Gheorghe
Rădulescu, Ştefan Andrei, Radu Bălan, Gheorghe David, Mihai Gere,
Nicolae Giosan, Suzana Gâdea, Ana Mureşan, Cornel Pacoste, Barbu
Petrescu, Tudor Postelnicu, Constantin Radu, Ion Radu, Ion Stoian,
Ioan Toma, Ioan Totu, Ion Ursu.
Au
fost invitaţi tovarăşii: Vasile Bărbulescu, Silviu Curticeanu,
Ion Sîrbu, Ion Păţan, Ioan Ungur, Marin Enache, Gheorghe Stoica,
Eugeniu Rădulescu, Nicolae Vaidescu, Ion M. Nicolae, Petre Fluture,
Alexandru Dimitriu, Pavel Aron, Paula Prioteasa, Constantin Zanfir,
Gheorghe Constantinescu, Victor Murea, Nicolae Dinu, Eugen Tarhon,
Maria Flucsă, Ion Stănescu, Ion Badea, Cornel Pînzaru, Alexandru
Necula, Ion Ceauşescu, Vasile Bulucea, Viorel Vizureanu, Ferdinand
Nagy, Ioan Folea, Iulian Ploştinaru, Decebal Urdea, Frusina Taşmău,
Nicolae Ionescu, Emilian Dobrescu, Ilie Văduva, Dumitru Apostoiu,
Nicolae Mihalache, Eugen Florescu, Constantin Mitea, Nicolae Ionescu.
Tov.
Nicolae Ceauşescu:
[...]
Aceasta
este în afară de ordinea de zi, însă să nu se considere că am
spus întâmplător, ci trebuie să tragem învăţăminte. Nu este
un punct la ordinea de zi, dar trebuie să luăm măsuri să punem
capăt, să punem ordine pentru că nu se poate merge mai departe
aşa!
Tot
în afara ordinei de zi, am aici un articol, apărut în ziarul
„Nepszabadag”, intitulat: „Începem să ieşim din găoace”,
scris de un oarecare Antonievici Roland. Este vorba de un articol în
care se vorbeşte de înfiinţarea unei Asociaţii „Janoş Kádár”.
Să-l citească Curticeanu.
Tov.
Silviu Curticeanu:
Dă citire articolului.
Tov.
Nicolae Ceauşescu:
Aţi văzut, aceasta este o caracteristică a ceea ce se întâmplă
în Ungaria, de tensiune, de oameni care gândesc în Ungaria.
Să
se publice acest articol, pentru că aceasta înseamnă să informăm
opinia publică.
Noi
am spus-o de mult – nu ne-am referit la nume – că a face aşa
înseamnă a servi imperialismul. Ei spun, oamenii care cunosc.
Tov.
Elena Ceauşescu:
Mai ales că a apărut în ziarul lor de partid.
Tov.
Nicolae Ceauşescu:
Şi acum să intrăm în ordinea de zi.
[...]
PUNCTUL
4
Informare
cu privire la întâlnirile avute de tovarăşul Nicolae Ceauşescu
cu
ocazia festivităţilor de la Berlin prilejuite de cea de-a 40-a
aniversare a întemeierii Republicii Democrate Germane.
[Tov.
Nicolae Ceauşescu]:
Din presă, tovarăşi, cunoaşteţi cum s-au desfăşurat lucrurile.
Ceea ce aş dori eu să subliniez este că, în general, întreaga
sărbătoare s-a desfăşurat într-o atmosferă foarte bună.
Manifestările care au avut loc pe 6 octombrie, seara, ale
tineretului, care au durat aproape 3 ore, au fost foarte combative.
Sigur, parada militară este paradă militară – dar eu nu mă
refer acum la aceasta.
Republica
Democrată Germană are realizări mari şi, de fapt, ocupă locul 10
în rândul ţărilor dezvoltate. Poziţia partidului şi guvernului
este o poziţie fermă, clară, în apărarea socialismului, în
dezvoltarea construcţiei socialiste, împotriva politicii revanşarde
din Republica Federală Germania şi împotriva oricărui amestec în
treburile interne.
Aţi
citit din cuvântarea lui Honecker. Am avut o întâlnire şi o
discuţie foarte bună cu Honecker, dar am discutat şi cu alţi
tovarăşi din conducerea partidului.
Şi,
în general, am constatat o poziţie foarte bună şi foarte fermă
în toate problemele şi o deplină unitate în problemele
construcţiei socialiste, în problemele generale internaţionale.
Din
comunicat sau din informarea de presă s-a făcut o scurtă sinteză.
Sigur,
noi trebuie să dăm în comunicatul nostru o înaltă apreciere
acestei sărbători, a marilor realizări obţinute de Republica
Democrată Germană şi o poziţie fermă în construcţia
socialismului, în lupta pentru dezarmare, pentru pace, pentru
dezvoltarea colaborării şi solidarităţii ţărilor socialiste, a
partidelor comuniste, în spiritul celor ce sunt cuprinse în
comunicat.
De
asemenea, am avut cu vietnamezii o întâlnire foarte bună şi
comunicatul este foarte bun. Ei au o poziţie foarte, foarte fermă
şi sunt foarte serios şi ei preocupaţi de stările de lucruri
existente. În comunicat, de asemenea, să se reflecte acest lucru.
Aţi
văzut, am o întâlnire cu Jivkov; cu conducătorul partidului din
Yemen. De asemenea, şi ei sunt printre ţările care doresc să
meargă pe calea socialismului şi, totuşi, sunt preocupaţi şi au
o poziţie fermă în apărarea socialismului împotriva oricăror
intervenţii imperialiste.
În
comunicat, aţi văzut am discutat – aşa, în treacăt, pentru că
timpul nu ne-a permis şi cu restul delegaţiilor din ţările
socialiste – şi cu chinezii, şi cu coreenii. De asemenea, cu
mongolii, cu cehii, inclusiv cu preşedintele Ungariei. Repet, am
avut discuţii, însă acestea nu în cadrul unor întâlniri
speciale, ci în cadrul obişnuit. Sigur, şi cu Gorbaciov am avut
discuţii, nu însă o întâlnire, şi cu polonezii am avut
discuţii.
Pe
ansamblu, poziţiile noastre sunt, în general, apreciate în mod
deosebit în marea majoritate a ţărilor.
Deci
se poate spune că, cu prilejul vizitei şi participării la aceste
festivităţi şi discuţiile au fost bune şi au înţeles
necesitatea de a intensifica colaborarea cu ţările socialiste, cu
partidele comuniste, de a lua poziţie fermă faţă de orice acţiuni
a cercurilor reacţionare imperialiste, de amestec, de destabilizare
a ţărilor socialiste.
În
acest cadru aş dori să mă refer la faptul că, după încheierea
festivităţilor, din nou cercurile reacţionare din Republica
Federală Germania au organizat unele manifestări împotriva
Republicii Democrate Germane. Sigur, acolo este o situaţie –
anual, 7-8 milioane de oameni din R.D. Germană merg în vizită în
R.F. Germania. Practic, ei spun că este zid. Dar nu există nici un
zid, şi din R.F. Germania merg în R.D. Germană milioane de oameni,
şi deci au găsit prilejul să organizeze unele manifestări, cu
caracter reacţionar, care au fost puse la punct, au fost luate
măsuri.
Consider
că este necesar, şi chiar în referirile pe care le facem la vizită
şi rezultatele ei, şi în cele ce am constatat, să ne referim şi
la acţiunile cercurilor revanşarde din R.F. Germania împotriva
R.D. Germane şi să condamnăm toate aceste încercări care sunt în
contradicţie cu principiile de la Helsinki, cu principiile dreptului
internaţional, cu Charta ONU şi nu pot să servească dezvoltării
colaborării. Dimpotrivă, amintesc de perioada „războiului rece”
şi în multe privinţe depăşesc perioada „războiului rece”.
Şi
să ne exprimăm deplina solidaritate cu partidul, cu guvernul, cu
poporul Republicii Democrate Germane în toate domeniile, în lupta
pentru socialism, în politica internaţională.
Aceasta
legat de acest lucru. Dacă aveţi ceva de spus? Dacă sunteţi de
acord?
(Toţi
tovarăşii sunt de acord).
[...]
Mi
se pare că tovarăşul Ion Stoian a citit aici aprecierile şi
constatările făcute cu prilejul vizitelor pe care le-a efectuat în
Republica Populară Chineză şi Republica Populară Democrată
Coreeană.
Eu
am vrut să vă trimit materialul, dar a venit el şi atunci am spus
să procedăm aşa – ca să nu mai tipărim toate acestea, să
procedăm aşa.
Aţi
văzut poziţia Chinei. De aceea am şi dorit neapărat să vedeţi
cum apreciază ei nu numai relaţiile, dar şi evenimentele din
China, pe care le consideră că sunt foarte bune (intervenţia în
forţă a unor unităţi ale armatei chineze în piaţa Tien An Men
din Beijing, la 4 iunie 1989 – n.n.).
Realmente, arată că au tras toate concluziile. Aşa cum aţi auzit
aici, ei au spus că au lăsat aşa-zisa deschidere, dar, de fapt, au
deschis porţile pentru cercurile imperialiste. Sigur, au şi primit
– aşa cum se întâmplă când deschizi porţile şi uşile – şi
bărzăuni, şi ţânţari. Aşa este! Una sunt relaţiile
internaţionale şi alta este apărarea socialismului, a ordinii
interne.
Şi
subliniază şi ei – că nu trebuie făcut acest lucru –, că
şi-au făcut iluzii că imperialiştii au renunţat la politica lor,
că s-a încheiat într-un anumit fel lupta de clasă. Nu! Nici pe
plan internaţional, nici naţional!
Vreau
să subliniez că – sigur – şi sovieticii şi, în general, s-au
criticat de multe ori tezele lui Stalin cu privire la ascuţirea
luptei de clasă. Sigur, dacă analizăm însă concret, nu teza este
greşită, ci înţelegerea este greşită, pentru că Stalin le-a
pus atunci când era o ofensivă internaţională împotriva lor şi
când erau obligaţi să ia măsuri. Exact ce au făcut şi chinezii
şi exact ce fac şi în alte ţări. Dar el nu a spus: «hai să
deschidem graniţele şi să renunţăm la calea socialistă», ci a
atras atenţia asupra pericolului intervenţiei capitaliste, ceea ce
atrage, desigur, după sine şi lupta de clasă.
Ce
se întâmplă acum în Ungaria, în Polonia, şi în câteva locuri
în Uniunea Sovietică chiar, demonstrează acest lucru, ce fac
imperialiştii, care în mod deschis subvenţionează (ţările
enumerate de Ceauşescu – n.n.),
lăudând foarte mult: ce socialism, cum se face că se lichidează
proprietatea socialistă şi se merge spre capitalism! Unii se pare
că fac – cum se spune în povestea cu corbul şi vulpea –, uite
ce frumos cântă, ce frumoasă este!
Eu
sunt complet de acord cu acest cetăţean din Ungaria – nu ştiu
cine este – că unii sunt în slujba imperialismului. Aceasta să
ne fie clar. Să nu creadă cineva că imperialiştii nu au reuşit
să-şi creeze şi să aibă anumite surse care acum le folosesc
împotriva socialismului într-o formă sau alta, şi se găsesc şi
în ţara lor şi dezertori şi renegaţi.
Iată,
spre exemplu, cu acest Ielţin (corect: Boris Elţân – n.n.).
Aţi citit ce au scris americanii despre el. Noi nu am publicat ceea
ce s-a spus în „Pravda” despre el. Dar vă spun ceea ce au spus
americanii despre el: un beţiv, care a luat la rând toate
magazinele, a negat tot ceea ce s-a realizat în Uniunea Sovietică
şi acesta este şi deputat în Sovietul Suprem. Ce, aceasta este
democraţie?!
Aţi
văzut în Coreea [de Nord], poziţiile şi aprecierile [pozitive] pe
care le dau ei asupra activităţii noastre. Realmente, trebuie să
spunem cât de just am procedat noi, în seara aceea (19 august 1989
– n.n.),
când am trimis scrisoarea ţărilor socialiste.
Sigur,
a atras atenţiunea, la unii foarte mult, la alţii cel puţin i-a
făcut să se gândească puţin – nu i-a trezit încă la
realitate. Şi aceasta preesupune că trebuie să intensificăm şi
mai mult activitatea noastră internaţională şi cu ţările
socialiste, dar şi pe plan mondial.
Suntem
ferm pe poziţiile socialismului revoluţionar ştiinţific, ferm
pentru apărarea socialismului care se realizează în condiţiile
concrete din fiecare ţară. De mult am criticat „modelele”,
le-am înlăturat. Cunoaşteţi. Dar aceasta nu înseamnă renunţarea
la socialism. Dimpotrivă, aplicarea fermă a principiilor
socialiste!
Nici
o ţară socialistă nu are nevoie să copieze acum capitalismul. În
primul rînd că l-a avut şi ştiu ce reprezintă: nu de şomeri au
nevoie, nu de săraci. Noi nu de şomeri şi de săraci avem nevoie
pentru că aşa nu intrăm în rândul civilizaţiei. Nu cu şomeri
şi cu săraci se înaintează spre civilizaţie! Aceasta înseamnă
de a împinge înapoi ţările şi popoarele, pentru că în toată
lumea, inclusiv în America şi în R. F. Germania, s-a accentuat
procesul de concentrare a capitalului.
Recent,
în R.F. Germania, două dintre cele mai mari trusturi s-au unit şi
au creat un gigant. Progresul tehnic nu se face cu sute de mii de
întreprinderi – aşa cum a spus [George] Bush în Ungaria. Aceasta
va împinge Ungaria cu sute de ani în urmă, dacă vom merge aşa!
Progresul
tehnic se realizează cu marea industrie. Sigur, fie capitalistă,
fie socialistă, dar cu marea industrie! Sigur, industria mare şi
capitalismul au făcut mult, că marea industrie a asigurat aplicarea
în bune condiţii a organizării producţiei şi a muncii, şi
ştiinţei, dar socialismul trebuie să înlăture numai proprietatea
şi repartiţia. Nu să distrugă industria mare. Dimpotrivă,
trebuie să o consolideze, să o dezvolte!
Noi
nu am criticat marea industrie, ci am criticat relaţiile sociale, de
proprietate şi repartiţie, care sunt inechitabile şi trebuie să
fie înlăturate. Dar să desfiinţezi marea industrie, să o reduci
la sute şi mii de întreprinderi, aceasta înseamnă a împinge ţara
cu sute de ani în urmă.
De
aceea, noi trebuie să stăm ferm – şi suntem ferm – pe linia
dezvoltării socialismului, realizării programelor noastre, dar şi
pe întărirea solidarităţii şi colaborării internaţionale şi
să participăm activ la întărirea colaborării şi solidarităţii.
Şi asta trebuie să constituie una din preocupările noastre
permanente în activitatea pe care o desfăşurăm!
Să
fim ferm împotriva oricărui amestec al cercurilor imperialiste în
ţările socialiste sau în alte ţări, şi în ţările în curs de
dezvoltare, împotriva mişcării revoluţionare. Acţionând aşa,
creăm cele mai bune condiţiuni pentru continua lărgire a
relaţiilor şi schimburilor noastre internaţionale.
Sigur,
noi dorim relaţii cu toate ţările – şi cu ţările capitaliste
–, dar pe principii de egalitate şi avantaj reciproc. Adică,
tovarăşi, poziţia aceasta fermă nu numai că nu înseamnă să
renunţăm la politica noastră de colaborare largă, ar trebuie să
intensificăm această colaborare, dar respingând orice condiţii,
orice capitulări sau concesii care dăunează socialismului,
independenţei şi suveranităţii ţării.
Acestea,
tovarăşi, sunt câteva concluzii desprinse din toate întâlnirile,
din toate discuţiile pe care le-am avut cu alţi delegaţi – şi
la Berlin – şi cu diferiţi oameni care au venit în ţara
noastră, cu diferite personalităţi.
Cred
că acestea trebuie să fie bine înţelese şi, fiecare în domeniul
său, în relaţiile pe care le are, trebuie să promoveze ferm şi
activ politica şi principiile noastre în toate domeniile.
Uite,
acestea am vrut să spun în legătură cu toate aceste probleme.
Tov.
Ion Stoian: Dacă
îmi permiteţi, aş vrea să spun şi eu câteva cuvinte.
În
primul rând, aş vrea să spun că în discuţiile pe care le-am
avut, atât în China, cât şi în Coreea [de Nord], s-a subliniat,
în mod cu totul deosebit, poziţia fermă cu care dumneavoastră şi
Partidul Comunist Român apără principiile socialismului. Aceste
aprecieri au fost făcute în discuţiile atât la nivel înalt, cât
şi în discuţiile cu unii membri ai partidului. S-a apreciat
fermitatea cu care România apără principiile socialismului şi în
acest context s-au interesat despre dezvoltarea mecanismului de
conducere economico-socială, de sistemul nostru social-politic. În
mod deosebit tovarăşii din China.
De
asemenea, aş vrea să remarc, în preocuparea lor, pentru
înţelegerea, susţinerea şi aprecierea deosebită pe care au
făcut-o pentru apărarea independenţei naţionale, a suveranităţii
statelor, de condamnare a oricăror forme de amestec în treburile
interne şi alte probleme legate de complexitatea situaţiei
internaţionale.
S-a
subliniat pretutindeni poziţia fermă a conducerii partidului
nostru.
De
asemenea, noi simţim o îndreptăţită mândrie pentru faptul că
avem un partid puternic, în fruntea partidului se află o
personalitate proeminentă ca dumneavoastră care apăraţi, cu
dârzenie, cu dăruire atât interesele naţionale, cât şi cele
internaţionale, principiile socialismului, ceea ce constituie o
mândrie şi un exemplu pentru întregul nostru partid.
Tov.
Nicolae Ceauşescu:
Vrea cineva să mai spună ceva. (Nu.)
Atunci
cu aceasta, tovarăşi, ridicăm şedinţa şi la muncă.
- A.N.I.C., fond C.C. al P.C.R. – Cancelarie, dosar nr. 60/1989, f. 14; 22-26.
1
Arhivele Naţionale Istorice Centrale (în continuare: A.N.I.C.),
fond C.C. al P.C.R.
– Cancelarie,
dosar nr. 60/1989, f. 23.
2
Pentru detalii privind evenimentele care au avut loc în Republica
Democrată Germană la începutul lunii octombrie 1989, sprijinul
acordat de Helmut Kohl conaţionalilor săi din spatele Cortinei de
Fier, precum şi opinia ambasadorului României la Berlin, Gheorghe
Caranfil, despre aceleaşi evenimente, vezi Helmut Kohl, Am
vrut unitatea Germaniei. Mărturii consemnate de Kai Diekmann şi
Ralf Georg Reuth,
Institutul European, Iaşi, 1999, p. 82-83; 1989
Principiul Dominoului. Prăbuşirea regimurilor comuniste europene,
Editura Fundaţiei Culturale Române, Bucureşti, 2000, p. 218-219.
3
Apud Martin McCauley,
Rusia, America şi războiul rece, 1949-1991,
Editura POLIROM, Iaşi, 1999, p. 33.
4
Apud Florin Constantiniu, România
şi originile Războiului Rece,
în „Revista de Istorie Militară”, nr. 1-2 (69-70)/2002, p. 62.
5
În discursul pe care l-a rostit în faţa legislativului din
Carolina de Sud (1947), Bernard Baruch (1870-1965) a declarat pentru
prima dată faptul că între statele democratice din Europa şi
cele aflate în sfera de influenţă sovietică exista un „Război
Rece”. Thomas Parish,
Enciclopedia Războiului Rece,
Editura Univers Enciclopedic, Bucureşti, 2002, p. 34; 243; Pascal
Boniface, Relaţii
Est-Vest, 1945-1991,
Institutul European, Iaşi, 1998, p. 20.
6
Martin McCauley, op.
cit., p. 33.
7
Thomas Parish, op.
cit., p. 243.
8
Pascal Boniface, op.
cit., p. 20.
9
A.N.I.C., fond C.C.
al P.C.R. – Cancelarie,
dosar nr. 60/1989, f. 32.
10
Ibidem,
f. 23.
11
Idem, dosar nr. 57/1989, f. 2.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu