16 septembrie 2015

893.Eu si scoala in prima zi a noastra - povestea mea (ciclul "D'ale romanilor*)

.
   Pai da, prima zi a noastra caci pentru mine era ceva nou asteptat de mult ca pe cel mai anuntat si emotionant eveniment din viata mea, dar si pentru ea caci eu...eram nou si proaspat, unic si irepetabil...si nu stiu cat ma asteptase ea, dar ...avea curand sa se lamureasca cu mine.

   Ca si eu cu ea, desigur!
   De mic mi se tot spunea de catre diversi: "Las ca te faci tu mare si o sa te duci la scoala!", ba ca o mare realizare, ba ca o chestie inevitabila si crunt de importanta de care ma lamurisem ca nu am cum naiba sa scap...ori ca o amenintare! De parca ea, scoala, avea sa-mi rezolve muuulte si destule. Adica o sa ma educe, o sa ma cuminteasca si...ceea ce percepeam eu mai clar si mi se implementase: ca o sa-mi raspunda chestia aceasta numita "scoala" la multe din intrebarile care ma macinau si cu care-i sacaiam pe cei din jur continuu.

   Pe naiba! Niciuna dintre ele nu a fost pe deplin adevarata!
   De cumintit...doamne-fereste, nici vorba macar, de educat...noroc la capitolul acesta cu bunicile si parintii, de raspuns la intrebari..hm...m-a facut sa-mi pun si mai multe!
   Dar chestiile acestea s-au revelat si concretizat in timp,eu acuma voi povesti de ceea ce aproape uitasem:de magica prima zi de scoala!
   Si asta fiind provocat de un prieten pe FB ce ne-a zgandarit pe mai multi sa scriem despre aceasta prima experienta prin prisma faptului ca zilele din urma s-a pornit un nou an scolar.

   Deci si prin urmare, cu simplele si neacademicele mele vorbe, voi incerca sa va descriu da, magia acelei zile in care eu am crezut ca intru in "Liga Mare", printre cei pe care-i invidiam, avand impresia ca asa se "ia de coada" viata si in sfarsit voi fi luat si eu in serios, nu peste picior sau prea putin in seama.
   Hai aveti rabdare putin ca sa vedeti ,da?

   DA PAGINA!

   Nu am memorie de elefant si nu am motive sa tin minte prima zi de gradinita, dar de camin o stiu aproape toata.
   Nerelevant aici, asa ca sarim, da?
   Important este faptul ca nu mai tin minte nici ultima zi de camin, decat ca nu m-a interesat sa-mi iau ramas bun de la colegi, sa ne pupam sau sa ne plangem pe umeri, pentru ca miracolul asteptat numit scoala era la cateva luni de mine si plecarea de la camin ca o confirmare a faptului ca trec la alt nivel, deci...orice intarziere acolo simteam ca este inutila si ma trage inapoi malefic.

.
   Beleaua (realizata de mine ca fapt, dupa ani buni de la eveniment) era ca de fapt si de drept eu mai aveam de stat un an la camin, doar ca ai mei din diverse considerente m-au inscris pentru studii profunde la frageda varsta nepropice, eu avand cu nici o luna peste 6 ani cand am pasit in curtea scolii in uniforma si cu ghiozdanul in spate.

   Dragii mei colegi de jucarii si blide au ramas la copilaria lor, iar eu...a trebuit subit sa ma fac mare...chestie care, pe cinstit, intr-un fel sau altul o vreme mi-a daunat, nu doar pentru ca dupa sandvisul de acasa imi puneam capul pe banca si adormeam linistit, dar si deoarece mi-a fost dificil sa ma integrez intre alti 40 dintre care doar unul era numai cu vreo sase luni mai mare ca mine...

   Desi eram inaltut bine...asta nu prea m-a ajutat la inceput.

   Si veni miraculoasa zi de 15 septembrie.
   Nu, nu o sa incep cu patura de frunze colorate si mirosul lor sau cerul azuriu si caldura blanda, va feresc de astfel de banalitati, calm si ascultati!

   Eu sunt din cea mai mare generatie pe care a avut-o vreodata Romania: cea a "decreteilor"! Ei bine, cand am pornit de mana cu ai mei catre institutia care ma fascina si ma astepta sa ma prinda in ghearele sale educationale am fost fascinat de cat de multi copii aveau aceeasi directie ca si mine, indiferent de varsta si de inaltime. Si toti cu ghiozdane si in uniforme.

   Eram sipote care ne strangeam usor-usor intr-un adevarat rau, apoi fluviu, cu parinti si flori, ca intr-o procesiune.

   Nu mai stiu daca aveam flori la mine, dar sigur erau si acestea, oricum neimportante pentru acel moment. Nu stiu ce s-a vorbit la statie, eu priveam zidurile gri cu alb care erau mai mari decat ale caminului din care deja scapasem, marea de copii si parinti, impresionat de atmosfera festiva, serioasa.

   Eram patruns si cred ca atunci am realizat cumva ca picasem intr-o capcana, intr-o conspiratie...Doar ca sentiment, caci mental, constient, eram incremenit si nu mai ciripeam.

   Stiu ca atunci mi-a fost prezentat un var bun de-al meu pe care nu-l cunoscusem si care avea sa-mi fie coleg de clasa, ni s-a facut o poza impreuna de catre nustiucine (tata inca nu avea aparat foto, probabil de catre unchiu,nea Lucica, tatal varului) si apoi...am intrat in gura lupului!

   Intre scarile de la intrare si clasa de la etajul 1 unde aveam sa-mi dezvolt aptitudinile de geniu 8 ani...nu mai stiu nimic: cum am ajuns, in ce fel...Parca m-a dus bunica mea din partea tatalui care tinea mortis sa vada unde si cum ma voi instala...Si parca, prin ceatza, o bombaneam ca nu are ce sa caute cu mine acolo, ofensat de faptul ca ma trateaza ca pe un pusti de camin inca...Ceva de genul...dar e in ceatza rau de tot.

.
   Tin minte sentimentul avut in momentul intrarii pe usa: de mare sarbatoare!!!
   Si nu de la florile din ferestre sau de pe catedra.
   Ci de la cadourile incredibile de pe banci, cu fundite, cadouri noi, impecabile, mirosind de la o posta fantastic: Abecedarul si cartea de Aritmetica!!!

   Miroseau a tipografie si a inca ceva inexplicabil, miros pe care eu l-am asociat pana tarziu cu scoala, cu invatatura.

   Copil fiind-nu ca nu as fi mai tot timpul si acuma - ca toti copiii, traiam prin lumini, mirosuri, senzatii in primul rand.Asa percepi la inceput lumea, nu?Mirosul ierbii sau al unei gargaritze (stiti ce miros are gargaritza,nu?) era mai fascinant si mai important decat hainele sau televizorul.Ca si o distinctie de hartie creponata decat o nota buna pentru raspunsul dat la o lectie.

   Era magic! Aveam cadouri, noi si mirositoare, un inceput de lume cu poze multe pe care chiar le intelegeam, o promisiune frumoasa pentru ce va fi...Macar era frumoasa.


.
   Tovarasa invatatoare ne explica nu-stiu-ce, dar era doar un fond sonor, eu asteptam sa ne dea voie sa ne deschidem cartile si sa ne uitam in ele si...sa inceapa sa ne invete orice, numai sa o faca. Nu a facut atunci decat sa ne spuna ce inseamna fiecare carte  si cum vom invata dupa ele. Era destul, deja le rasfoiam si...avansand in ele nu mai pricepeam nimic, dar chiar nimic, devenind niste enigme si mai mari, cu mai putine poze si multe cuvinte din care, ofticat, realizam ca nu pricep nimic.

   Stiti ce-mi mai aduc aminte?
   Pachetelul cu mancare de acasa!
   Eu nu stiam de ce mama mi-l daduse, pentru ca nu stiam ca la scoala nu mai avem o masa servita.
   Si asteptand eu ora de masa, mirosind puternic-iar mirosurile!- din ghiozdan a ou fiert si nu-mai situ-ce, mi l-am scos si m-am apucat linistit sa-mi curat oul si sa mananc metodic ce era de balotat.

   Ei bine, acel moment a ramas nu doar in memoria mea olfactiva, ci adanc in fibre:mirosul cartilor, al florilor si al oului din pachet! De atunci, fara sa vreau, asociez scoala cu acea mixtura, un melanj care pentru mine inseamna scoala generala si...prima zi de scoala!

   Mai tarziu si pe urma in timp...desigur multe au mai fost.
   Si oricum nu stiu cine a venit sa ma ia de acolo si cat i-am turuit, stiu doar ca am plecat foarte devreme si am fost entuziasmat ca scoala s-a terminat asa repede si ma asteptam, desigur, ca de aici inainte , programul intuit de mine fiind atat de scurt, sa am muuuult timp de joaca si pentru alte chestii (scotocit, distrus,explorat, aflat, vazut)...Amarnic m-am inselat! Si usor-usor am aflat ca mi-era imposibil de iesit din acea capcana in care am fost bagat cu voia mea, incantat chiar...

   Ei bine, de aici...restul e tacere, vorba unui titlu de film!
   La naiba, sa credeti voi !
   Tocmai ca de aici a inceput balamucul care nu s-a mai terminat nici azi!!!

   Mersi Stefan Apostol! Chiar a fost o provocare frumoasa...

   *nemotoujours*
 

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu