892.Luptele desfășurate de Divizia 13 I în Basarabia în 1918

Maresalul Joffre inspectand trupele romane

   După cum promiteam la sfârșitul cărții “Divizia 13 Infanterie – 10 luni în anticamera morții”, voi continua cu evocarea drumului de lupte ale acestei divizii de elită a armatei române în primul război mondial.
După bătăliile din vara anului 1917, Divizia 13 Infanterie care a suferit pierderi grele în bătălia de la Mărășești și pădurea  Răzoare, este retrasă de pe front și dusă într-un raion de staționare  în spatele frontului pentru a fi  completată cu efective din batalioanele de marș, armament și tehnică de luptă. Misiunea diviziei aflată în rezerva  Armatei a 1-a, era și aceea de a supraveghea marile unități rusești de pe front și interveni în caz de trecere la ofensivă a trupelor germane și austro-ungare.
   In ianuarie 1918, practic trupele rusești de pe frontul din Moldova nu mai pot fi controlate de comandamentul militar rus condus de generalul Dimitrie Scerbacev.

   Trupele ruseşti din România se transformaseră în bande indisciplinate, asupra cărora nimeni nu avea nici cea mai mică autoritate, nici măcar generalul Scerbacev, comandantul rus al frontului. Actele ostile și jaf împotriva populaţiei civile deveniseră ceva obişnuit. Rusia începuse tratativele de pace la Brest-Litovsk, iar România rămăsese singură pe întreg frontul oriental. Inconjurată de duşmani, trădată de aliat, jefuită de acelaşi aliat, cu o situație internă nesigură, situaţia era fără ieşire.

DA PAGINA!

.

   La 12 ianuarie 1918, Pechea, lângă Galaţi, o delegaţie rusească vine la comandamentul diviziei a 4-a pentru a anunţa că începând de ziua următoare, 13 ianuarie, trupele ruse vor părăsi frontul şi vor trece Prutul în Basarabia. Referitor la ordinul generalului Scerbaciov de a rămâne pe poziţii, ruşii răspund că nu-l mai recunosc pe acesta drept comandant şi vor trece. În caz că trupele române vor opune rezistenţă, vor trece totul prin foc şi sabie, vor arde şi distruge totul în calea lor.

   În zonă, pe front, în sectorul Tecuci – Galaţi, se afla armata a 6-a rusă, cu trei corpuri de armată a câte două divizii fiecare, cu o putere de circa 5000 – 6 000 de luptători la fiecare divizie. În spatele lor fusese poziţionată divizia a 4-a română pentru a le supraveghea. După ultimatumul rusesc, divizia a 4-a infanterie ia măsurile necesare şi primeşte întărire două batalioane de infanterie întărite cu subunități de mitraliere şi artilerie de la divizia a 13-a infanterie vecină.

.

.

   La ordinul Marelui Cartier General, unitățile române încep operațiunile de dezarmare a trupelor rebele rusești din țară și de la est de Prut. Prima s-a pus în mişcare Divizia 13 Infanterie. Plecând din dreapta Prutului din raionul de dispunere: Bujor – Băneasa – Mestecani, divizia 13 s-a împărţit în două detaşamente: detaşamentul “Prut” care a trecut râul Prut pe la Vadul lui Isac şi s-a îndreptat spre sud, ocupând după trei zile portul Reni. Al doilea detaşament “Bolgrad” trece Prutul pe la Oancea şi ocupă Bolgradul la 19 ianuarie 1918. Ambele detaşamente au întâmpinat o rezistență minoră din partea inamicului.

   Acțiunile de luptă din Ismail
   Ajunsă în regiunea Bolgrad, Divizia 13, comandată de generalul Ioan I. Popescu (cel care a adus victoria în bătălia Mărășeștilor) a trimis în seara de 20 ianuarie detaşamentul colonelului Dragu, de forţa a trei batalioane, 3 baterii şi un escadron, să ocupe Ismailul. Vedeta fluvială nr. 6, sosită de la Bolgrad şi staţionată la Jalpug, face legătura tactică între forţele de uscat şi flota de Dunăre. Ordinul primit era de a nu lăsa în spate nici o unitate militară rusă, soldaţii ruşi disparaţi să fie adunaţi şi trecuţi peste Nistru. În seara zilei de 20 ianuarie detaşamentul Dragu staţionează la Cişmeaua, pentru ca apoi, să-şi reia marşul spre Ismail prin Caraclia, unde patrulele române sunt primite cu foc de inamic.

    Tot aşa sunt întâmpinate şi patrulele trimise spre Broasca, Saftiom şi Ismail. Datorită declanşării unui tir de artilerie, de intimidare, cele două sate s-au predat imediat. Pentru a elibera oraşul Ismail, detaşamentul Dragu mai primeşte sprijin subunități de la detaşamentul col. Rotaru şi flota operativă de pe Dunăre.

   Pentru intimidarea inamicului şi ajutor în caz de nevoie – la Periprava staţionau trei canoniere de tip „Oltul”; la Chilia Veche (în dreapta Dunării) erau: monitorul „Kogălniceanu”; câteva baterii flotante, trei vedete, un torpilor şi trei şalupe, iar în apropiere de Ismail se aflau monitoarele: „Brătianu”, „Catargiu”, „Lahovari” şi o vedetă în poziţie de tragere chiar în portul Ismail. Vasele ruseşti se retrag în ordine, dar nu renunţă la rezistenţă
oprindu-şi flota la Vâlcov şi întărindu-şi flota aici. Răspunsul la gloanţele trase de inamic, când trupele române se apropiau de Ismail a fost focul de artilerie deasupra oraşului. Concomitent infanteria a înaintat spre Ismail cu aripa sa stângă, pentru a tăia retragerea revoluţionarilor bolșevici spre Chilia. Apoi, pe la ora 16:00, trupele române au pătruns în oraş, cooperând cu un detaşament de marină. Portul a fost ocupat pe de-a întregul în acea noapte. Au fost capturate depozite de armament şi s-a anihilat un periculos centru de agitaţie antiromânească.

Monitor (revista "Marina Romana"

Nota nemotoujours:
CITAT:" Monitoarele sunt aduse in tara, demontate, si montate la Galati unde in vara/toamna lui 1907 sunt lansate la apa primele doua. Au primit numele unor mari personalitati: "I.C.Bratianu", "Lascar Catargiu", "Alexandru Lahovari" si "Mihail Kogalniceanu", fiind cunoscute ca monitoare clasa “Kogalniceanu”. Aveau un deplasament de 680 t, viteza de 13 noduri, masini alternative cu caldari ce functionau cu pacura, trei tunuri de 120 mm in turele blindate (doua la prova si unul la pupa), 2 obuzire de 120 mm, patru tunuri de 47 mm si doua mitraliere de 6,5 mm. Blindajul era cuprins intre 50 si 75 mm, pentru turele, comanda si centura laterala si de 30 mm pentru punte. Lungime – 61 m; latime – 10,1 m; pescaj – 1,6m; elice 2. Pe parcursul timpului au suferit o serie de modificari fata de configuratia initiala."

   Acțiunile de luptă la Chilia Nouă
   Detaşamentul col. Dragu a fost divizat. La 24 ianuarie, lăsând la Ismail un batalion de baterie, şi împreună cu două batalioane, două baterii şi un escadron, s-a îndreptat spre Chilia Nouă cu misiunea de a restabili ordinea. Totodată, din portul Vâlcov au plecat trei canoniere şi patru baraje ruseşti cu direcţia Chilia Nouă. Tot la Chilia Nouă a fost trimis şi detaşamentul col. Rotaru, alcătuit din două batalioane şi două baterii de artilerie; iar pe apă a fost trimis un batalion de marină cu misiuni de desant, iar din Sulina, prin Periprava, două companii de mitraliere, din detaşamentul de debarcare. În contextul concentrării de forţe româneşti navele ruseşti fac cale întoarsă. În ziua de 26 ianuarie, diviziunea 1 monitoare, ajunsă la Chilia Nouă, a debarcat un detaşament de marinari fără a întâmpina rezistenţă.

.

   Toate forţele militare române –  de uscat și de marină – s-au îndreptat spre Vâlcov. Atacul combinat s-a conceput atât dinspre uscat cât şi dinspre apă. Forţele române trimise în obiectivul de luptă erau alcătuite din aproximativ trei batalioane de infanterie, un escadron de cavalerie, circa trei baterii de artilerie şi un batalion mixt trimis la Periprava, vizavi de malul drept al braţului Chilia, spre a constitui, împreună cu trupele de marină, un corp de debarcare în apropierea oraşului. Pe de altă parte , flota de apărare a luat poziţie, cu Diviziunea 1 de Monitoare (2 vase) la 500 m în aval de gura canalului Cernovca, iar Diviziunea 2 Monitoare (2 vase) la 500 m în aval de Sulimanca. Pentru ocuparea Vâlcovului, comandamentul Diviziei 13 a dat ordin de operaţii care priveau flota de operaţiuni şi detaşamentul col. Dragu. Escadra de Dunăre trebuia să ocupe poziţiile de tragere planificate în noaptea de 27 ianuarie. În seara zilei precedente, vase uşoare ruseşti de război au tras asupra satului Periprava, unde se găseau companii din batalionul de debarcare, iar în ziua de 27 ianuarie au încercat să debarce aici, dar au fost respinse de focul trupelor ce apărau localitatea. Bateria instalată în pădurea Peripravei trage cu obuze în direcţia portului Vâlcov unde se vedeau o mulţime de ostaşi inamici. Imediat, trei vase ruse, tip Doneţ şi 10-12 baraje au deschis foc asupra monitoarelor româneşti aflate pe canalul Cernovca. Surprinse nepregătite, acestea sunt nevoite să se retragă.  În consecinţă, s-a cerut comandamentului Corpului 6 Armată să aprobe amânarea operaţiunii de ocupare a Vâlcovului, iar lupta să se reia pe uscat.

.

   La 29 ianuarie, detaşamentul Dragu, ocolind portul pe la nord, a ocupat satele Galileşti, Ghibărţeni şi Zăbrieni. Dar artileria rusă de pe vase a bombardat Zăbrieni şi detaşamentul a trebuit să-l abandoneze. Apoi, ruşii bombardează biserica din Periprava unde era observatorul artileriei române. Frigul, viscolul şi zăpada făcea şi mai grea ducerea luptei de către armata română. Pentru armata română situaţia devenea critică şi la 1 februarie, s-a obţinut aprobarea de a se răspunde şi a contraataca. Două avioane au făcut recunoaşterea asupra întregii zone. Artileria, trăgând spre Vâlcov, distruge turlele bisericilor rusă şi lipoveană care serveau inamicului drept punct de observare. Infanteria rusă atacă dinspre Zăbrieni, dar forţele române rezistă; totuşi, pentru a nu înregistra pierderi, detaşamentul se retrage la Coviachi, lăsând în urmă doar posturi înaintate. Aici detaşamentul este întărit cu noi trupe de cavalerie. În acelaşi timp, infanteria română se extinde pe latura stângă interceptând liniile de comunicaţie dinspre Cetatea Albă (Akkerman). Vâlcovul este blocat dinspre uscat. Ambele forţe combatante îşi săpau tranşee, deşi vremea era greu de înfruntat. La 1 februarie, comandantul Diviziei 13, aflat la Bolgrad, ordonă declanşarea contraatacului. Greul luptei trebuia să-l ducă trupele marinei, conduse de contraamiralul V. Scodrea, în colaborare cu detaşamentele col. Dragu şi respectiv col. Rotaru, acesta din urmă fiind amplasat la Periprava. Conform ordinului operativ al comandantului flotei de apă, comandantul V. Scodrea, din 28 ianuarie, misiunea flotei române de apă era acela de a ocupa Vâlcovul, cooperând cu cele două detaşamente de uscat. Ca atare, Diviziunea 1 Monitoare urma să ia poziţia în canalul Cernovca, 500 m în amonte de gura acestuia, iar Diviziunea 2 monitoare în apropiere; barjele cu obuzire să ia poziţie între cele două diviziuni. Aceste forţe aveau sarcina de a sprijini debarcarea trupelor de pe malul stâng şi de a ţine sub tir de foc navele rusești dacă le-ar fi atacat cele române, sau localitatea Periprava. Vedeta nr.6 să se plaseze la km 28 pentru a face legătura cu comandamentul col. Dragu prin T.F.S., ori vasul plutitor de mine de la km 36, gata de a crea un baraj, la km 33, dacă vase de război ar înainta spre Vâlcov. Divizionul de obuziere de 127 mm din Regimetul 3 şi bateria de 75 mm din detaşamentul col. Rotaru să ia poziţii în pădurea Letea, lângă Periprava pentru a susţine trecerea trupelor noastre de pe malul stâng al Chiliei şi a trage în vasele şi artileria rusă pe barje în caz că ar ataca Corpul de debarcare, compus din trei baterii, batalionul de debarcare, o companie de pontonieri şi încă două companii din Regimentul 48 Infanterie din Divizia 13 Infanterie să meargă pe canalul Cernovca, lângă podul de pe gârla Sulimanca, spre a putea fi uşor  îmbarcat şi trecut pe malul stâng, în dreptul km 22.

.

   Comanda forţelor de debarcare era încredinţată maiorului Sebastian Avramescu, comandantul batalionului de debarcare. Vasul spital de pe canalul Cernovca trebuia dus la 5 km în amonte de gârla Sulimanca. Lângă el, pentru legătură şi transport a fost plasat vasul „Mântuirea”.
Aplicarea acestui ordin s-a făcut peste patru zile când s-a trecut la ofensivă. Din Chilia Veche (de pe malul drept al Dunării) unde se afla comandorul V. Scodrea a expediat, în ziua de 1 februarie 1918, câte un ordin telegrafic Diviziunii 1 monitoare, la ora 2:50 şi maiorului Sebastian Avramescu la ora 3:15. Diviziunea 1 avea misiunea să ocupe imediat poziţii pe canalul Cernovca, la circa 3 km de Sulimanca şi la ora 16:00 să deschidă foc de artilerie asupra turlelor bisericii ruse din Vâlcov şi apoi şi în cele ale bisericii Lipovene, unde se aflau observatoarele de dirijare a artileriei bolşevicilor, precum şi a vaselor acestora de pe canal. Iar în cazul în care vasele ruse deschideau foc înainte de ora 16:00, acţiunea trebuia dusă cu hotărâre luând legătură cu maiorul Avramescu; fiecare monitor putea trage doar 200 de proiectile; iar în cazul în care situaţia era critică, trebuiau să se retragă din bătaia artileriei ruse. Vasul „Mântuirea” trebuia să fie amplasat la întretăierea canalelor Babina cu Cernovca, iar semnalul chemării la luptă să fie trei fluierături lungi şi trei scurte. Maiorul Sebastian Avramescu avea ordinul de a deschide focul de pe vasele româneşti spre Vâlcov. O baterie trebuia să tragă în biserica lipovenească, iar barajele cu obuziere în cea rusă; o altă baterie trebuia să blocheze canoniera rusă de la gura canalului Oceacov. Tot spre acest canal să se concentreze şi divizionul din regimentul 23 artilerie. Tuturor li se preciza numărul de obuze ce aveau voie să tragă. De asemenea, trebuiau să se păstreze legături cu comandantul acestei diviziuni, căpitanul comandor Rădulescu. Luptele româno-bolşevice se desfăşurau cu intensitate maximă, îndeosebi cu artileria de mare şi de pe uscat, până în ziua de 3 februarie. Sediul sovietului local din Vâlcov este lovit. Totodată, sunt distruse şi turlele bisericilor , iar vasele ruseşti nu-şi mai puteau regal tirul; unele vase eşuează, iar altele se retrag fără a fi tras măcar un obuz. Trupele bolşevice se îmbarcă pe vase şi iau drumul spre mare cu direcţia Odesa şi Sevastopol. În ziua de 3 februarie, atât Vîlcovul cât şi Zăbrienii au fost ocupate de trupele române fără a întâlni vreo rezistenţă.
Cu acest prilej, au fost capturate mai multe şlepuri şi o însemnată cantitate de materiale şi muniţii.

1

Schiță cu acțiunile armatei române în 1918 în Moldova dintre Prut și Nistru în ianuarie-februarie 1918

Luptele pentru Cetatea Albă

   La 14 februarie 1918, Marele Cartier General, prin ordinul 8722, face cunoscut comandamentului Corpului 6 Armată să treacă la eliberarea oraşului Cetatea Albă (Akkerman), prin aruncarea inamicilor peste Nistru; să cureţe satele de inamici şi să supravegheze trecerile peste graniţă pe porţiunea de la Corniari şi Ialanca, până la Cetatea Albă. Pentru aceasta, comandamentul Corpului 6 Armată a dispus, în ziua de 15 februarie, constituirea unui detaşament mixt, denumit „Akkerman”, pus sub comanda nemijlocită a comandantului Diviziei 13 infanterie. Acest detaşament era alcătuit dintr-o brigadă mixtă şi Regimentul 5 Călăraşi din componenţa Diviziei 13 Infanterie, Brigada 4 Roşiori şi o companie de ciclişti de la Divizia 2 Cavalerie, Regimentul 3 Vânători, un batalion de infanterie şi două plutoane cavalerie, date de Divizia 11, Brigada 25 Infanterie, dată de Divizia 1 Cavalerie. Asaltul asupra oraşului-cetate era programat pentru 24 februarie, însă datorită trecerii unui detaşament german dinspre frontul român, prin sudul Basarabiei spre Ucraina, operaţia a fost devansată cu 24 de ore. Trupele române care, după 16 februarie fuseseră organizate pe trei coloane, cu două detaşamente, după un marş de 60 km, parcurşi în patru zile, au pătruns în seara zilei de 23 februarie în Cetatea Albă. Flota de apă, care era în componenţă, cu o parte a Regimentului 47 Infanterie pe flancul drept n-a participat la acţiune. În ziua de 27 februarie, oraşul  a fost eliberat fără lupte.
.
.

2

Acțiunile de luptă ale Diviziei 13 Infanterie în raionul Bolgrad, Ismail și Cetatea Albă

   La sfârşitul lunii februarie 1918, Basarabia era împărţită în patru zone militare, controlate de cele patru divizii componente a Corpului 6 Armată, după cum urmează:
Divizia 1 Cavalerie, cu cartierul general la Bălţi, ocupa zona limită la nord de linia Moghilev – Litpvac – Lopatin – Viişoara, iar la sud de linia Zuri – Zorobatin – Rizeni – Cotu-Morii;

   Divizia 13 Infanterie, cu cartierul general la Bolgrad, ocupa zona învecinată  la nord cu Divizia 2 Cavalerie şi la sud de Dunăre şi Marea Negră;

   Divizia 2 Cavalerie, cu cartierul general la Cimişlia, ocupa zona limită la nord de Divizia 11, iar la sud linia Purcani – Carasinscaia –Flămânda;

Marsul comemorativ -aug.2015 (cu "Traditia Militara"

   Divizia 11 Infanterie, cu cartierul general la Chişinău, ocupa fâşia de centru dintre diviziile 1 şi 2 Cavalerie

   Ele au asigurat liniştea şi siguranţa Basarabiei până în aprilie 1918, când locul Corpului 6 Armată e luată de Corpul 5, iar unele dintre ele au fost mutate din Basarabia în dreapta Prutului.
   În aceste lupte pentru eliberarea Basarabiei, Corpul 6 Armată a pierdut 3 ofiţeri şi 22 trupă morţi, 12 ofiţeri şi 300 trupă-răniţi, precum şi 151 dispăruţi.

Referințe: Stănescu Marin C. Armata română și unirea  Basarabiei și Bucovinei 1917-1919, editura Ex Ponto1999, Constanța, p.100-120

*col(r) Miron Dumitru*

hartile 1 si 2: col(r) Miron Dumitru
foto:internet si nemotoujours ,
reeditare:nemotoujours