1107.Campionatul National de Raliu Aerian pe Aerodromul Strejnic

15 octombrie 2016

Ieri am privit avioanele de la fereastră... 
Sorin, însă, a mers pe aerodrom şi ne-a adus câteva cadre.

DA PAGINA!

Astăzi nu mai rezist, nu mai rezistăm, pornim spre Strejnic! Pot rezista o zi, două, trei în caz de situaţii limită, dar deja era prea mult. Campionatul de Raliu e în plină desfăşurare, iar eu privesc pe geam?! Anul trecut, din cauza timidităţii, am ales să arăt cu degetul spre vreme. Azi îmi iau timiditatea de aripă şi o arunc în câmp. Iar eu... Zbor după ea!

Dacă în urmă cu o săptămână mă întrebam ce se întâmplâ de nu se aude nimic (ULM-urile sunt atât de discrete, încât nu se aud decât de la mică distanţă), acum nu mă pot întreba decât... "Eu de ce sunt încă în Ploieşti?!" Situaţia se cere iute remediată. În mai puţin de jumătate de oră... Am ajuns! Aici aerul e altul, câmpul e altul, iar oraşul se profilează la orizont - ador să îl privesc din unghiul ăsta! De obicei, lucrurile stau complet invers...

Zlinurile 142 se pregătesc deja de decolare. Primul val de concurenţi sunt aliniaţi la start. Nu ştiu încă exact despre ce este vorba, dar informaţiile nu întârzie să apară.
Piloţii au de atins un anumit obiectiv pe un traseu prestabilit, în limită de timp. Iar aterizarea nu este nici ea lipsită de emoţii, deoarece se realizează la... punct fix! În două etape: touch and go şi aterizare, ambele la punct fix.
Motoarele duduie. Zâmbetele noastre se lărgesc în bătăile de elice: ne era dor, deşi nu ne-am despărţit de mult timp... Doar câteva săptămâni!

Discret, urmărim pregătirile. Emoţiile sunt mari. Nu pentru noi, care nu ştim încă prea bine ce urmează să se întâmple, ci ale lor, ale piloţilor.


Aterizări, realimentări, decolări... Aerodromul Strejnic în plină activitate, aşa cum îmi place atât de mult să îl văd...


Provocare, competiţie şi test pentru piloţi. Experienţă nouă pentru noi.

Primul val se pregăteşte de aterizare. Rămân la hangar şi urmăresc de departe. Îmi cam sfârâie călcâiele şi îmi fac socoteli... Cam când ar trebui să pornesc, ca să ajung la punctul de aterizare în timp util?! Greu calcul... Las matematica şi strâng aparatul foto mai bine.






Al doilea val turează motoarele.
Ne îndreptăm spre careul de aterizare. Popas într-un punct magic: capătul pistei betonate! Un unghi la care doar visam, fără a fi sperat vreodată să-l am în obiectiv! Aproape că îmi ţin respiraţia, de teamă să nu fie doar un miraj. Mulţumesc, Andrei Şerbu!

Andrei Şerbu, Comandant Adjunct al Aerodromului Strejmic.

Abia acum încep să mă dumiresc şi eu ce este aterizarea la punct fix cu avionul. Roţile trenului principal trebuie aşezate în acelaşi timp pe sol, fără salturi ulterioare. În funcţie de zona careului în care s-a efectuat aterizarea se calculează punctajul. Poate părea uşor, dar mie, de pe margine (Întotdeauna voi păstra acest unghi de a privi - din afară, oricâte lucruri voi învăţa pe parcurs!),

mi se pare extrem de complicat: alinierea cu pista, comenzile de executat aproape concomitent, dar în ordine bine stabilită, controlul coborârii, ochirea şi atingerea ţintei, frustrarea unui salt, ori a ratării şi reluarea imediată a procedurilor... Acţiunea mă prinde. Observ, nu fără regret, că lipsa experienţei se cunoaşte în ignoranţa ochiului. Degeaba mă concentrez şi nu îmi iau privirea de la trenul de aterizare, momentul contactului cu solul, de multe ori, îmi scapă. Eventualele salturi, de unde până unde, nici nu mai spun, sunt mereu în urmă! Iar camera foto nu ajută cu nimic. Inutilă ca martor, prinde şi ea ce poate, nu mai mult. Ba am impresia că intenţionat e leneşă doar când ar trebui să fie vigilentă!

Ziua de concurs e la final, iar noi ne strângem jucăriile, înainte de... Oh, nu! S-au închis porţile hangarului, sunt prizoniera avioanelor! Hehe... Hangarul de la Strejnic, plin ochi! Cuminţi şi zâmbind larg... Cu năsucurile abia coborâte dintre nori, păstrează încă atingerea cerului. Aţi observat că unele dintre ele au năsucuri noi pe care le afişează cu mândrie?


Ocazie de a mulţumi acestor chirurgi pricepuţi ce le cunosc fiecare şurub, fiecare arteră şi au grijă ca înaripatele de metal să fie mereu în formă maximă: mecanicii!
Au fost zile pline de emoţii. Emoţiilor competiţiei s-au adăugat cele ale unui octombrie extrem de capricios, cu temperaturi scăzute, intemperii, plafon jos şi uneori vizibilitate mult redusă. Clasamentul final s-a conturat cu fiecare minut, însă, iar câştigătorii au urcat treptele podiumului. Sorin a sfidat şi el vremea potrivnică alături de Aeroclubul României şi ne-a adus câteva cadre.

Ioan Baican (Comandant Aerodrom Strejnic) şi Laszlo Ferencz

Ioan Baican şi George Rotaru (Director al Aeroclubului României)

Andrei Vancea, Andrei Şerbu, Andrei Ionuţ, Teodor Munteanu, Luana Buga

Barbu George-Costin şi Drăguş Lucian

Popescu Vlad-Alexandru şi Jidav Tudor (Locul II) Zăhărăchescu Gavril-Iulian şi Eparu Alexandru (Locul I)

Felicităm câştigătorii, toţi participanţii şi organizatorii. Felicitări, Aeroclubul României! Vouă, cei ce iubiţi zborul, cer senin! Mulţumim pentru ocazia de a descoperi încă o latură a pasiunii voastre! 

O parte din Aeroclubul României

Vă mulţumesc, Sorin Stoica şi Antonia Mihăilescu, pentru colaborare!

Hangarul Aerodromului Strejnic îşi închde porţile, dar nu pentru mult timp!

Va urma...

*Ana-Maria*