MOTTO : ,,Nimic nu-i imposibil...Atâta timp cât lupți pentru visul tău!”
Și totul începe de la a visa și de la dorința de a realiza ceva. Mereu am crezut că idealul meu va rămâne doar la stadiul de ,,visare”, dar așa cum zic bătrânii ,,când Dumnezeu are un plan cu tine îl va duce până la capăt indiferent de obstacolele care te așteaptă” , așa a fost și cu visul meu.
Pentru mine ,o carieră de succes este cea de polițist. Da, nu este ușor,dar nici imposibil acest lucru.
,, De ce tocmai o carieră de polițist?”, "De ce o lume a bărbaților?” sunt unele dintre numeroasele întrebări care mi-au fost adresate pe tot parcursul acestui drum.
Pentru că mi-am dorit,pentru că am îndrăznit să visez și pentru că am putut face acest lucru. De mică mi-a plăcut să mă învârt într-un univers al bărbaților, nu eram genul de fată să stau toată ziua să ma joc cu păpușile,să îmi fac parul și alte chestii feminine. Îmi disperam în permanență fratele care nu scăpa de prezența mea în grupul lui de băieți.
DA PAGINA!
Rochițe, tocuri ... ,nici gând , mereu mă vedeam într-o uniformă cu niște bocanci în picioare ... Și în ciuda descurajărilor primite ,cum că nu este o meserie care să mi se potrivească , că nu am să fac față efortului fizic.. Ei naa!.. Uite-mă că am reușit ! Sunt elevă a Școlii de Poliție ,,Vasile Lascăr” din Câmpina.
Hmm ,să vă povestesc cum a început totul ...
Eram studentă în anul al II lea ,la Facultatea de Litere din cadrul Universității din Craiova ,când a început toată ,,nebunia”. Încă îmi amintesc acea zi de 21 noiembrie 2017, când mă aflam în tren ,călătorind către București pentru a participa la o acțiune de voluntariat,când, verificându-mi contul de facebook am văzut un articol proeminent ,,MAI renunță la limita de înălțime” ... Hmm!! Evident ,că mă aflam printre acei cadidați care așteptau de ceva vreme acest lucru. Nici nu plecasem bine din gară că deja așteptam să mă întorc să pot merge la Biroul de Informații să aflu mai multe. Visul meu începea să capete contur și, brusc , subconștientul mi-a șoptit ,, e șansa ta, așa că ,nu o rata!,,.
Și toată munca a început din momentul în care am obținut toate informațiile necesare admiterii,am aflat astfel ,că prima selecție avea loc în ianuarie 2018,cum timpul era unul foarte scurt am decis să mă pregătesc un an și să încerc în sesiunea următoare.
Obstacole am avut mereu în drum și foarte mulți oameni care îmi spuneau ,,fii realistă,nu ai cum să treci probele sportive!” Și,da, aceste răutăți m-au ambiționat și mai mult .
Cu toată susținerea familiei am început să muncesc pentru visul meu, pentru că ei au crezut mereu în mine și în ceea ce pot.
Treptat am început să alerg în fiecare zi, am reușit să îmbin facultatea cu următorul țel ce urma sa-l ating...nu,nu a fost ușor ,au fost multe momente de oboseală fizică și psihică,dar care au trecut .
După luni bune de pregătire fizică, trezit la 5:30 dimineața ( când alții probabil atunci ajungeau acasă de la cluburi) pentru a ajunge la 7 la antrenamente , având în vedere că nu locuiam în oraș , trebuia să mă trezesc cu ceva timp înainte.
A trebuit să muncesc dublu în comparație cu ceilalți candidați din cauza staturii mai micuțe pe care o am, dar acest lucru nu m-a descurajat.
După ce am trecut primele probe eliminatorii : psihologicul și vizita medicală, a mai trecut o lună și am plecat la Câmpina pentru restul probelor,am stat la o coadă de câteva ore pentru a-mi ridica legitimația de concurs după care am plecat să îmi caut cazare ,căci aveam de stat câteva zile bune pe acolo...
Cam la două zile după am avut proba sportivă, fiind printre cele mai micuțe fete din acea sală restul candidatelor mă priveau ,așa, cu indiferență, moment în care mi-am zis că trebuie să dau tot ce pot până la final .
Ei bine ,cei de acolo nu știua că oamenii mici au un potențial deosebit,am reușit să sar 1,95m ( și îmi amintesc perfect cum fete mult mai înalte nu reușau să sară nici 1,50m )moment în care am auzit în spatele meu o încurajare și totodată o uimire din parte celor din sală ,,bravoo,piticanie!,, cred că acela a fost momentul în care am simțit că voi reuși cu adevărat, două minute și nousprezece secunde este timpul în care am terminat traseul (admisă). La câteva zile am susținut și proba scrisă am așteptat până la 3 dimineața să aflu dacă sunt admisă .
Și așa cum zicea și tata ,, Pe lângă un militar, familia avea nevoie și de un polițist să facă legea în casă!...”
Dacă vă întrebați ce am făcut cu facultatea , ei bine, de curând mă număr printre absolvenții Universității din Craiova ,promoția 2016 – 2019.
,,Imi merit pantalonii/ Cu vârf și îndesat / Deși sunt o femeie / Muncesc cât un bărbat,, (Nicoleta Tudor ).
Mi-am asumat pantalonii pe care îi port cu mândrie într-o lume a bărbaților în care și femeile pot excela.
Aceasta este scurta mea povestioară legată de un vis care treptat a început să devină realitate.
Luptă pentru ceea ce îți dorești cu adevărat !!
-Oltencutza-
editare:nemotoujours.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu