1871.Lazara, cubaneza romanca (preluat)

   

Lazara Rivero y Tabares a venit în România, la studii, când avea doar 24 de ani, plecând din Cuba proaspăt ajunsă sub conducerea lui Fidel Castro, și ajungând la comunismul aspru al lui Gheorghiu Dej, unde culoarea neagră a pielii era ceva neobișnuit. S-a căsătorit cu inginerul Dorin Popescu, a devenit ea însăși inginer, a condus un sindicat al minerilor și a fost iubită de toți gorjenii. “Ea, când a venit în România, era ca ursul pe stradă.

   Nu erau prea mulți imigranți de culoare, mai ales în provincie”, povestește Carlos Popescu, fiul Lazarei, la aproape 60 de ani de când mama lui a pășit prima dată pe meleagurile românești. Lazara s-a aflat printre cei 120 de studenți care au prins o bursă pentru a-și continua studiile și a se specializa pe continentul european. “Din ce mi-a povestit, ar fi ratat bursele școlare cele mai interesante, ca să zic așa. S-a trezit prea târziu când s-a dus la Ministerul Educației și nu au prea rămas. Mai putea merge în Germania, dar a considerat că sunt prea rasiști”, râde Carlos.Urma să ajungă la Petroșani, unde a fost admisă, alături de alți cinci studenți, toți băieți, la Institutul de Mine. 

DA PAGINA!

“Ea a terminat Electromecanică Minieră. Până atunci, cubanezii nu știau ce e aia mină. Știau că e o gaură în pământ și atât. Dar s-au aventurat. Iar aventura a fost una interesantă. A venit cu croazieră cu vasul, două săptămâni. Când a ajuns aici, s-a speriat”, povestește Carlos din amintirile mamei sale. Lazara a ajuns în Petroșani în plină iarnă, la început de februarie 1962, de la cele 30 de grade din Cuba la temperaturi cu minus în România. Nu doar diferența de climă a fost un șoc pentru Lazara și ceilalți studenți. Cultura era alta, străzile erau altfel, limba era necunoscută.

“Nimeni, până atunci, nu mai văzuse pe viu o negresă la Petroșani”, scrie Valeria Certăzeanu-Zorilă în “Missis Lazara”, dar toți au ajuns să o îndrăgească imediat pe tânăra cubaneză venită să studieze la Facultatea de Mine din Petroșani. Citea foarte multe cărți de istorie, pentru că își dorea să cunoască trecutul poporului român și a început, treptat, să-i adopte cultura și obiceiurile: dansa în hore, mergea la nunți și se îmbrăca în costum popular. După terminarea Facultății de Mine, Lazara a lucrat 25 de ani de ani în bazinul carbonifer Rovinari, unde a fost inginer-șef. După Revoluția din 1989, a fost aleasă lider sindical al minerilor din Oltenia. A fost prima și singura femeie care a reprezentat minerii din Oltenia. Lazara Popescu a murit în februarie 1999, la 62 de ani. “Adios mi cuba. Un beso para todos!”, scrie pe monumentul funerar din Cimitirul Municipal Târgu Jiu, de la mormântul pe care îl împarte acum familia Popescu.
(sursa: Ziarul "Libertatea", foto: Lazara si Dorin Popescu imbracati in costum popular 1968; sursa: arhiva personala Dorin Brozbă)