 |
| P.S. Nu mă gândeam eu, cu aliura asta de moș, că o să umblu teleleu prin lume. Câmpina, 1967. |
Odată, în drum spre mănăstire, m-a rugat să opresc la un restaurant sau benzinărie ceva, că vrea să meargă la toaletă...un ofițer român, dintr-un alt vehicul din convoi, s-a impacientat când nu mi-a mai zărit farurile în oglinda retrovizoare...m-a apelat prin radio...tipa deja se întorsese...n-am zis " - A fost asta la wc-u ! ", că suna prea internațional în trafic radio... "- A avut fata nevoie ! "
" -De ce ai spus în eter despre necesitățile mele ? ", zise ea...
"- De unde știi ? "
"- Nevoie zic și albanezii, idiotule ! ", adăugă în engleză...
Peste 87 de cuvinte are în comun limba română cu albaneza...
Inteligentă și religioasă, și-a dat seama că nu o vom refuza dacă ne roagă să escortăm o familie de sârbi din enclava Gračanica către mănăstirea Visoki din Dečani... 70 de km prin zonă albaneză... foarte rar, îi oprea poliția kosovară, iar noi din spate interveneam imediat și obțineam drum liber...nu era chiar regulamentar, dar în mintea noastră ortodoxă, ce e pentru Domnul, nu e scris în lege, ci în sânge...eu știam bine-bine cine sunt sârbii...
DA PAGINA!
Ne întâlneam de obicei într-un loc de lângă Kosovo Polje, cunoscut de noi drept Câmpia Mierlei...acolo era un monument grandios construit de sârbi în memoria bătăliei cu otomanii de la 1389...soldații slovaci îl păzeau cu patru tancuri din cele patru colțuri, pentru că albanezii voiau să-l arunce în aer, fiind un simbol ortodox...de sus, din vârf, se vedea splendoare de câmpie, sub care zăceau oasele nefericiților ostași...era un post de santinelă la înălțime și-un tânăr slovac cu Kalașnikov, lângă un telefon cu manivelă, de campanie...o hartă cu dislocarea armatelor, săpată în bronz, nu amintea nimic despre români sau vlahi...ori valahi...la istorie învățasem că Mircea cel Bătrân a fost cu armatele acolo, împotriva turcilor...dracu' mai știe cine scrie și istoria...
Slujba la mănăstire era joia la ora 7 seara...de sute și sute de ani, la aceeași oră...vorbele mele sunt prea sărace ca să vă povestesc cum era slujba...mi se face pielea găinii, acum, când scriu...l-am dus și pe pruncul meu acolo...
De nenumărate ori am condus familia de sârbi către lăcaș...mama, tata și copilul de 3 ani...într-o zi, la întâlnire, alături de mașina lor aștepta și un van, de nouă locuri...i-am luat și pe ei în convoi...în joia autobuzului cu 50 de călători, am întrebat-o totuși pe sârboaică dacă trebuie să ne așteptăm și la un tren data viitoare...
În siguranță eram doar când intram în perimetrul mănăstirii, păzit strașnic de armata italiană...militarii din trupele alpine, echipați totdeauna regulamentar, cu un fel de scufiță roșie pe cap, tradițională, ne legitimau, ne puneau să ne descărcăm Glock-urile într-un loc special și ne permiteau intrarea la slujbă...fetele soldat din gheretă erau tare frumoase...de sub scufița roșie ieșeau bucle brunete, blonde ori roșcate, în uniforma de camuflaj, cu puști M16, al cărui pat îl țineau sub cot, iar țeava la glezne...
O singură dată au atacat albanezii, într-un an și jumătate de zile de joi...la un sfert de oră după ce am plecat de acolo, au tras o lovitură cu un aruncător de grenade de pe muntele Prokletije și au dărâmat un zid de protecție...nu au fost victime...nu i-a capturat nimeni, niciodată, pe criminali...
Familia de sârbi a vrut să bea un pahar de vin cu mine și cu ceilalți doi români, spre finalul misiunii...ne-au așteptat la un restaurant sârbesc, cu specific porcin...s-au pregătit ca de revelion...am comis-o rău...dar rău...
În ultima joi de pe front, după slujbă, am mers să-mi cumpăr o amintire de la călugări...le-am spus :
"- Plec ! De tot ! Vreau să cumpăr asta ! "
"- Poftiți ! "
"- Cât costă? "
"- Nimic ! E a ta . Te cunoaștem. Știm bine, toată frăția, că ai păzit sârbii ca să ajungă aici."
În dormitor, pe tocul ușii, e o icoană care mă veghează de 12 ani...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu