Sunt oameni care au trait-o fara sa o traiasca dintr-o greseala care le-a intors destinul pe dos si ajung sa le fie frica sa o mai traiasca.
In mod normal aici la "D'ale romanilor" spunem traznai care cel putin te fac sa zambesti daca nu sa razi cu pofta.
Si uite ca se mai intampla si din cele care te-ar face sa razi daca nu ti-ar aduce intristare.
Colegul nostru a avut parte de una dinastea chiar de curand.
Hai sa v-o povesteasca:.
Despre trenuri, prejudecăți și stația radio.
Undeva anul trecut înainte de Crăciun plec cu trenul la un drum destul de lung. Mă duc la casa de bilete și îmi iau bilet la clasa 1, in fața mea un munte de om îmbrăcat curat dar demodat, cu haine ce erau la moda cam cu zece ani in urma cere un bilet și se scotocește de bani in toate buzunarele, dar din hartii de un leu plătește biletul, se uită la suma de bani rămasă în mână și mai avea vreo 5 lei , ia biletul și cu un zâmbet larg pe față pleacă în gara.
Îmi iau biletul mă opresc la magazin și îmi iau cele trebuincioase pentru drum, apă,mâncare țigări tot tacamul. Mă duc la tren, și cum îmi este obiceiul mă duc întâi la locomotiva sa văd dacă mecanic este cineva cunoscut să îl salut, stau jos lângă tren și fumez doua țigări, având în vedere că până la Brașov unde se schimba locomotiva știu că nu mai am unde sa fumez. Mă urc in tren, și culmea vagonul de clasa 1 este plin ochi. Mă așez la locul meu față în față cu domnul care era la casa in fața mea. Îmi scot telefonul să îl bag la incarcat și îmi pun deasupra plasa plina de cumpărături și rucsacul cu laptopul și aparatul foto.
Plecăm la drum și în apropiere de Ploiesti zic sa scot și eu stația radio sa verific daca mai funcționează repetorul digital, și calm zic o dată pe stație apel apel de YO3IES și îl văd pe omul din fața mea cum se face mic de tot și cu o voce pițigăiată aproape de plâns îmi zice, "Șefu da eu nu am făcut nimic, mi-am luat chiar și bilet" și îmi întinde biletul de tren și biletul de eliberare condiționată din pușcărie. Avea lacrimi în ochi. Reușesc să-l calmez, sa ii explic că nu am nimic cu el, ii explic despre ce este vorba și omul se mai calmează. Intrăm în vorba și el îmi explică că pușcăriile sunt pline de oameni nevinovați, dar el știe că e vinovat, a dat un pumn la băutură și a omorât un om. Îi pare rău dar a făcut pușcărie, știe că va urma o viața grea, că nu își va găsi un loc de muncă, dar e fericit că se întoarce acasă la soție și la copil. Îl bântuie fantomele trecutului dar speră să poată lucra cu ziua măcar să își întrețină familia. Îmi povestește de închisoare de viața de acolo și mai ales de ziua liberării, când colegii au făcut chetă că sa ii dea bani de tren. Ajungem la Brașov dau sa cobor sa fumez o țigară, avem câteva minute bune, se schimba locomotiva, și îmi cere o țigară pentru că a dat toți banii pe tren și pe o sticlă de apă. A vrut la clasa 1 pentru că îi este frică de oameni, pentru că a auzit povești la închisoare despre poliția TF care te caută prin tren și te da jos chiar dacă ai bilet, doar ca să își bată joc de tine, și îl aud cum zice: "Sunt un criminal, știu, dar dacă mi-am ispășit pedeapsa față de societate acum vreau doar sa ajung acasă."
Trenul porneste spre mai departe și mă uit la el cum priveste la ceilalți care mănâncă tot felul de "bunătăți" necunoscute lui. Împart cu el pachetul de drum și sunt anumite lucruri cu care noi suntem obișnuiți de ani de zile, dar el le gusta pentru prima dată în viață.
Coboară și ne luam la revedere.
Așa cum i-am promis am scris la câteva luni de la intanlire, pentru că nu vrea că foștii lui colegi de celula sa poată să își dea seama despre cine este vorba.
Știu este un criminal, dar sper că acest om să nu se mai întoarcă niciodată acolo, și să îl revăd peste câțiva ani în tren cu familia in drum spre mare.
*YO3IES*
Manciu Romeo
