2213.Grija lemnelor-poveste adevarata de...primavara

.

Din vremuri traite chiar de mine.

Aveam să am și eu grija asta și nu rareori. În fiecare an. Cum lemnele se terminau câteodată, înainte de vreme, rămâneam în plină iarnă fără ele. Și asta că tata, nu lua destule. Așa că tata, mai aducea, când venea acasă și o geantă de lemne, tăiate după dimensiunea genții. Nu voia să vadă nimeni ce are în geantă. Nu spunea de unde le aduce. De multe ori mai aducea și scânduri învelite în ziare și legate frumos cu șfoară.

Așa mai aveam și noi căldură câteva zile. Și nu de puține ori mama înarmată cu un ferăstrău mare, se chinuia când era singură, să taie câte o loazbă, care mai supraviețuise ca prin minune în magazie. Sau apela la scândurile aduse de tata. Și asta o făceam în casă punând loazba direct pe masă. Mă punea pe mine să țin, în timp ce ea trăgea la ferăstrău.

2157. Începe instrucția (din seria "Prizonier în timpul meu")

. A doua zi la ora 5, a sunat goarna. Câțiva noi recruți, au sărit în picioare. Alții neștiind ce e asta, mai leneveau încă în pat.

- Gata! Deșteptarea! tipă fruntașul Anghel. Nu mai sunteți la mămica acasă. Hai scularea! S-o credeți voi că asta-i percutare!

Un alt soldat de anul doi de la bateria AG-9 zice:

- Bibanii se mai cred și acu acasă...

Dar nici el nu se grăbea să se dea jos din pat.

- Hai și tu! Ce dacă ești anul doi! Hai jos din pat, țipă Anghel.

- Ce vrei? Sunt obosit de atâta armată...tovarășe fruntaș...

Ne apucam noi cei 9 cu mine și începem să ne îmbrăcăm.

- Mai repede, mai repede, strigă fruntașul Anghel. Aveți un minut să vă îmbrăcați. Vă echipați numai până la bustul gol. Mergem afară la înviorare!

- Tovarășe fruntaș, nu s-ar putea fără înviorare…? comentează cel de anul doi.

2140. Prizonier în timpul meu. La Capul Midia (D'ale lui Mos Teaca)

Exercitiu la Capul Midia in zilele noastre

De abia plecasem de la unitate. În timp ce mergeam noi, se defectează semnalizarea de la mașina noastră. Șoferul din spate claxonează. „Lentul oprește mașinile și întreabă ce este. Când îi spune, „lentul" se întunecă iar la față. Se uită urât la șofer, mai să-l înghită de viu.

- Da ce faceți … voi acolo la parcul auto…?

Cred că era în stare să pună șoferii să tracteze, împreună cu noi mitralierele, până la Capul Midia. Noroc că mașinile erau încărcate, că altfel o făcea și pe asta. Până la urmă face un compromis. Cum eu eram în acea mașină și eram piesa unu, „lentul apelează iar la serviciile mele, făcându-mă observator dreapta.

- Grigoriule! …

- Am înțeles, observator dreapta… zic eu repede.

- Ei vezi că știi… face și Bejenaru, zâmbind.

- Da, te pun cu juma de normă...face și lentul, mai puțin vesel.

2111.POVESTILE MELE- (PRIZONIER IN TIMPUL MEU) COPILARIA partea a II-a. Marin Grigoriu (D'ale romanilor)

Internetul ne ajuta sa aflam povesti. "Navigatorii" din cablurile lui profită si povestesc nostalgic, asa cum ani inainte nici nu gandeau ca se poate, impartasind astfel informatii despre vremurile traite, altfel niciodata stiute.

Oameni care poate nu ar fi spus nicicand, nimanui ce si cum au trait, ne incanta destainuindu-se si astfel dezvaluind ceea ce nu am fi aflat nicicand despre istoria nestiuta a timpurilor de fapt atat de apropiate. Sa profitam citind si desfatându-ne.

foto a autorului,din scoala generala

Într-o zi, cred că era toamnă, vine tanti Lili plângând la mama.

- Ce ai? Întreabă mama.

- Vino la noi și ajută-mă, că o să cadă peretele de la casă peste noi. O crăpat de jur împrejur și pârâie și cade mereu câte o bucățică.

Când aude mama, se pregătește de plecare. Pe mine mă lasă acasă, ca să–i spun tatei unde era ea. Nu venise încă tata, semn că iar se abătuse pe la „nea Meluță“. Era locul lui zilnic de popas. Era la câteva străzi de noi, pe str. Română colt cu Smârdan, unde era o bodegă. Dar mama nu mai are răbdare să-l aștepte pe tata. Se duce cu tanti Lili, spunându-mi să-I zic că e plecată la bunica ca să o ajute la cărat lucrurile în altă cameră. Bun! Pleacă ele. Din urma lor pe la șase seara, apare și tata „chitrofonit“ rău. De abia mai putea să meargă, darămite să le mai ajute și pe ele. Când mă întreabă de mama, îi zic:

- Mama e plecată la tanti Lili, să o ajute la cărat lucrurile din cameră. Că zicea ea, că se poate dărâma peretele peste ele.

Dar cum tata nu mai judeca, începe să plângă, zicând că mama ne-a părăsit. Și a ținut-o așa până a reușit să adoarmă. Pe la unu noaptea apare și mama.