Se afișează postările cu eticheta an2. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta an2. Afișați toate postările

19 februarie 2018

1290.Parașutiștii, acest mister...(reportaj-eseu)

„Uite PARAȘUTIȘTII!”
Îi spune tatăl, într-o zi, copilului.
Copilul ridică ochii – nu are mai mult de trei – patru ani… Vede ciupercuțele colorate pe cer și se miră:
„Ce sunt?”
„PARAȘUTIȘTI!”
Si asa avea să le rămână numele!
Copilul nu a întrebat de unde vin. Din cer, îi era mai limpede ca seninul verii!  Privea… Și atât.
Cuvântul îi rămâne întipărit în minte, alături de imaginea ciupercuțelor minuscule  plutind ușor spre pământ. Și iată că, într-o dimineață…
„Hai în balcon să vezi parașutiștii!”

Copilul clipește des. Pleoapele nu s-au deschis bine, încă, dar picioarele cunosc singure drumul către balcon. Cască și se cațără iute pe scaun. Zâmbește: Ce de ciupercuțe! Sunt multe, sunt departe, sunt atât de mici… Încearcă să le numere, dar nu știe încă să numere destul de bine. Nu-i nimic. Să știe că sunt multe îi ajunge. Nu întreabă de unde vin. Din cer, nu e destul de clar? Dar oare de ce răsar doar într-o anumită parte de cer? I-ar plăcea să fie peste tot! Și des, nu doar așa, din când când, ploaia asta de… Parașutiști!

Timpul trece. Copilul crește puțin, în ritmul timpului. Acum merge cu tata pe câmp, să înalțe zmee. Da, ați înțeles bine! Tatăl înalță zmee! Copilul… Are altceva de făcut: să urmărească, sus, avioane! La Strejnic este spectacol aerian, dar el nu știe asta. A mai văzut avioanele, le cunoaște, îi plac, dar de aici le vede mult mai bine. Copilul învață despre looping și despre vrie. Despre avioanele acelea mari, albe și fără motor, cărora le spune planoare. Și mai învață… De unde răsar parașutiștii. Din avion!
Chiar și acel punct minuscul se vede mai bine și copilul descoperă că e… OM!
Copilul învață că omul de la capătul ciupercuței se numește parașutist și zâmbește. Știe că acești oameni îi vor fi în inimă alături de aviatori – nici pe ei nu i-a văzut încă, dar sunt acolo, în avion. Aviatorii conduc avioanele, planoriștii, planoarele și parașutiștii, parașutele – cum numește tatal ciupercuțele zburătoare. Ce frumos e să înalți zmee! Iar aceasta devine una dintre activițățile preferate ale copilului, deși nu prea avea să se atingă de sfoara lor.

Trecând prin timp, copilul află mereu ceva nou despre parașutism și parașutiști. Află că parașuta este barca de salvare a aerului, că  sunt și parașutiști militari, că la Strejnic există aerodrom, că, după ce urcă în turnul de parașutisti din parc (la care deocamdată nu are voie decât să se uite și să aștepte să mai crească – el, nu turnul!), poate merge la Strejnic, că mai este o parașută, mai mică, despre care se spune că este „de rezervă”… Vede filme, citește despre război și află că pilotul, în caz de doborâre a avionului, se parașutează, că este protejat și nu poate fi ucis cât timp este în aer (din păcate mai află și că… aiurea, nu!),  aude și citește despre accidente… Cum, SI EI?! Și ceva se rupe în sufletul lui…
Din clasă (are banca la geam), din curtea școlii, din parc, ori din fața blocului, copilul privește avioanele și, pentru că acum cunoaște avionul cu parașutiști, îl identifică repede. Acum el este cel care dă alarma, făcându-și colegii și tovarășii de joacă să ridice privirile spre cer.
Prima vizită la Strejnic vine mult mai târziu, copilul este adolescent. Merge să vadă planoarele, dar hangarul este închis. Nu-i nimic. Hangarul, care ascunde totul, este deja enorm de mult!
Un singur avion a rămas afară (cu mențiunea că fotografia este făcută la peste 20 de ani distanță):


„E avionul parașutiștilor!”
„Îl știu!”
Află că îi spune „AN2”, îl studiază, primește chiar permisiunea de a-l atinge și avionul i se cuibărește definitiv în suflet.
Așteptând mereu „să mai crească”, copilul, devenit adolescent, priveste turnul de parașutism în paragină: primul pas redus la praf… I se promisese că vârsta îi va permite să urce, iar de acolo va trece la școală, la Strejnic. Apoi… Nimic.
Parașutismul rămâne același mister nedezlegat.
Drumul spre salt e închis.
Și totuși… NU! Vag, ajung la el frânturi de informații, dar nimic legat, nimic concret. Timpul continuă să fugă…  Și îi aduce un verdict rostit simplu: cam târziu, v-ați trezit! (Habar nu aveau ei cât de treaz fusese el totdeauna…)
Din nou poteci închise, din nou află ceva până atunci neștiut: TANDEM! Și va rămâne SOLUȚIA. Nu multe salturi cu parașuta, dar unul va fi SIGUR!
Copilul păcălit fără voie și adolescentul bezmetic vor fi răzbunați!
Cândva. Pentru că saltul se amână constant. Uneori alegere, alteori pură întâmplare, timpul schimbă mereu totul. Doar dorința e constantă și la fel de puternică. Va fi. Dar… Nu încă.
Până atunci…
Îi vedem la show-rile aeriene: apar nu știm de unde, trec în pas rapid prin fața noastră, a publicului, și se strecoară la bordul unui avion, pentru a reapărea undeva sus… Nu avem timp să-i observăm bine, sunt mereu departe, ah! Iar acum… Când au ajuns deja jos? Norocoșii îi pot urmări la aterizare și parașutiștii trec, însoțiți de aplauze, spre hangar, probabil…  Sunt mulți și niciodată destui. Nu ne ajunge, vrem să mai sară odată! Iar ei… par că știu. Și o iau de la capăt.
    Dar ce se întâmplă între timp, de unde și cum începe totul, ce îi îndeamnă să sară în gol și cum de le și place? Cine sunt? Cum fac să…? Dar să…? Din unghiul meu, prin obiectiv, parașutiștii au devenit, în timp, și o… Mică încurcătură.

DA PAGINA!

29 septembrie 2014

646.O surpriza de proportii : am gasit cele 3 AN2 "pierdute"!

Avioanele AN2 sunt o adevarata legenda in aviatia din Romania si chiar mondiala.Mai sunt operationale in tzara doar cateva bucati dintr-o flota impresionanta, iar cele ramase  sunt tinute "cu dintii" de catre posesori, datorita robustetii si calitatilor de zbor cu totul deosebite.
Ei bine, cel putin trei au fost "pierdute" din inventarul fanilor si cunoscatorilor, majoritatea intrebandu-se ce s-a intamplat cu ele.
Zilele nu de mult trecute le-am descoperit, mirat,intr-un sat, la o margine de camp, ingradite si "protejate" de "amatori" de chilipiruri si le-am aflat si istoria recenta, pe care o sintetizez, dar partial: au fost folosite in scop agricol, iar proprietarul dupa ce a avut niste probleme, le-a scos la vanzare, dar din cate am aflat a cerut pe ele suficient de mult ca sa stea acolo ani de zile si sa ajunga intr-o stare ...cum o sa le vedeti.
Urat sfarsit pentru niste zburatoare...

HAIDETI SA VEDETI SI SA LE PLANGEM !