Si de acum vom continua aventurile Anei-Maria sau Lunebleue, cum vreti sa-i spuneti, aventuri prin capitala cica cea mai romantica a lumii :
“Scăpată” în Paris, nu aş fi ştiut de unde să încep… Aşa că prima noastră grijă a fost să… mă orientez. Cum? Simplu! Obiectivele turistice, nici o grijă, aveam ghid “personal”, pe C.. Dar pentru toate câte îmi umblau mie prin cap… Ne trebuia cineva cu mai multă “vechime” în domeniu… Am apelat, bineînţeles, la R.
Ca să încep cu ceva uşor, pentru că erau peste tot (un “peste tot” foarte bine ascuns de mine, pe atunci), am întrebat:
- Unde găsesc un “Disquaire”?
- E unul aici, aproape. (Şi explică, adresându-se lui C. Logic, eu eram picată de pe altă planetă…)
- Şi “Virgin”?
- Sunt mai multe, la care vrei să ajungi?
- (Ups!) De unde să ştiu, că nu ştiu unde sunt?
- Dar la ce-ţi trebuie, că, dacă vrei CD-uri, găseşti şi în altă parte!
- Nu vreau nimic! (Încă…) Nu-mi TREBUIE, dar vreau să văd unul, că noi n-avem!
- Ah, ok. Mergeţi pe Champs – Elysées, e cel mai simplu. Luaţi metroul, de la @#$#@&^, spre &^*&%** %$^%, schimbaţi la &^&^%@!#@…
- ?!…"
VA RECOMANDAM SA DATI PAGINA !
“Scăpată” în Paris, nu aş fi ştiut de unde să încep… Aşa că prima noastră grijă a fost să… mă orientez. Cum? Simplu! Obiectivele turistice, nici o grijă, aveam ghid “personal”, pe C.. Dar pentru toate câte îmi umblau mie prin cap… Ne trebuia cineva cu mai multă “vechime” în domeniu… Am apelat, bineînţeles, la R.
Ca să încep cu ceva uşor, pentru că erau peste tot (un “peste tot” foarte bine ascuns de mine, pe atunci), am întrebat:
- Unde găsesc un “Disquaire”?
- E unul aici, aproape. (Şi explică, adresându-se lui C. Logic, eu eram picată de pe altă planetă…)
- Şi “Virgin”?
- Sunt mai multe, la care vrei să ajungi?
- (Ups!) De unde să ştiu, că nu ştiu unde sunt?
- Dar la ce-ţi trebuie, că, dacă vrei CD-uri, găseşti şi în altă parte!
- Nu vreau nimic! (Încă…) Nu-mi TREBUIE, dar vreau să văd unul, că noi n-avem!
- Ah, ok. Mergeţi pe Champs – Elysées, e cel mai simplu. Luaţi metroul, de la @#$#@&^, spre &^*&%** %$^%, schimbaţi la &^&^%@!#@…
- ?!…"
Cred că făcusem o faţă… Dându-şi seama că n-aveam nici o legătură cu ce încerca să-mi explice, a continuat, adresându-se din nou lui C… (spre marea mea uşurare, având în vedere că nu aveam nici cea mai vagă idee de… staţiile de metrou pe care le înşira el acolo!…)
- N-ar fi mai bine să vă dau un ghid?
- BA DA!
Încă nu eram pregătită pentru “Marea Întâlnire”. Eram acolo, TOTUL putea să aştepte… Cât? Nu mult, doar atât cât să învâţ şi eu despre una, despre alta… Pentru că…
- Dacă mă rătăcesc?
- Nu te rătăceşti.
- (Ei, nu?) Şi totuşi…
- N-ai cum să te rătăceşti, în Paris!
- Bine, şi dacă, totuşi, se întâmplă?
- Dacă se întâmplă, s-au inventat telefoanele! Dar N-AI CUM SĂ TE RĂTĂCEŞTI!
Aşa este. Nu te poţi rătăci în Paris. Este atât de bine gândit, cu indicatoare (unul singur, la metrou, cred că la Montparnasse, mi s-a părut că ar indica altceva decât scria, dar nu am mers să verific), planuri, hărţi la tot pasul, încât… E IMPOSIBIL!
Nu şi pentru mine… M-am rătăcit de două ori, în cele mai nepotrivite momente – seara! Din care o dată, pe drum drept! De curând mi s-a explicat că aş fi avut o oarecare – mică – scuză, drumul fiind (foarte puţin) şerpuit, dar nu mi-o acord. Îl făcusem de zeci de ori, era un drum de cinci minute! Iar eu… Dar o să vină şi rândul aventurii respective…
De două ori, dacă nu pun la socoteală prima mea ieşire neînsoţită, din care am ajuns “acasă” cam şifonată, după ce tocmai…mă pierdusem!
După necesara perioadă de: Ce? Cum? De unde? Ce e una, ce e alta…
Mi-am luat… Parisul în cap… La nici o săptămână de “ghidaj” foarte bine
realizat (doar îmi alesesm “ghidul” după propriile criterii!), am
plecat, singură, la “hoinărit”… Cu metroul, normal! Acum ştiam câteva
staţii, principiul
era extrem de simplu (mai multe, când voi ajunge la capitolul dedicat),
n-aveam decât să fac ce învăţasem … Exact ce am şi făcut, dar… Când
eram eu mai mulţumită de capacitatea mea de a aplica în mod corect
“noile cunoştinţe”… într-o staţie oarecare (nu se număra printre cele
reţinute), suntem…evacuaţi! Nimic ieşit complet din comun, eram la
Paris, n-aveam decât să mă obişnuiesc cu tot felul de alarme (din
fericire false, de cele mai multe ori) şi să urmez instrucţiunile. Bine,
bine…m-au dat ei jos din metrou, nu-i mare lucru, dar… Eu ce fac? Că
altceva, n-am învăţat! (Cu autobuzul, oricum, nu ştiu nici acum. Am mers
o singură dată singură, n-a fost chiar de nerealizat, dar prefer
metroul. Decât să-mi sucesc gâtul în autobuz, ca să văd în toate
părţile… Cu metroul nu-mi suceam nimic, că nu e nimic de văzut, decât în
staţii.) M-am uitat pe plan şi, spre fericirea mea, am identificat o
staţie cunoscută, în care puteam schimba:
Staţia Saint -Michel (Locul unui atentat cu bombă în 1995 – atentat în urma căruia 8 persoane au decedat…)
Fotografie preluată de pe metro-pole.net
Fotografie preluată de pe metro-pole.net
Am urcat, m-am aruncat fericită pe una dintre banchete şi… Am fost, din nou, evacuaţi! Prima dată, luată pe neaşteptate, n-am înregistrat motivul. Acum, ciulind mai bine urechile, am aflat ce se întâmplase. Nimic grav, doar un scurt circuit pe una dintre linii, dar nu se putea merge mai departe… M-am bucurat că nu e vorba despre altceva şi m-am întristat…pentru soarta mea… M-am trezit într-un loc complet necunoscut – Gara de Est ( Gare de l’Est ), fără a avea nici o idee de localizarea mea exactă pe hartă, faţă de punctul marcat ca destinaţie finală a călătoriei mele!
Dar, nu aveam cum să mă pierd, nu aşa mi se spusese? S-a inventat…telefonul! O sun pe C. – Nu răspunde. Îl sun pe V… Nimic. Îi sun pe toţi! “Ăştia s-au vorbit?! Mă lasă baltă, în Paris, le arde de teste?!” O iau de la capăt. NIMIC! “Ce mă fac? Vreau acasăăăăăăăăă!…” (Nu, nu acasă la mine, în România, nici gând, dar…”acasă” – acel cuvânt generic, locul primitor, cu un acoperiş, patru pereţi, pat,apă şi…mâncare…) “Deschid gura şi…vorbesc!” Din fericire, era chiar unul dintre motivele şi scopurile plecării mele la Paris… Să AUD, să VORBESC! Tot timpul am avut o nerăbdare şi o dorinţă teribile de a vorbi; orice ocazie era…numai bună! Intru în primul magazin, salut, bineînţeles, şi…
Vânzătorul s-a uitat la mine stupefiat, cu gura căscată. OF!
- Staţia de metrou…” Castelul de apă” (Chateau d’eau)! Am precizat instant, gândind, în acelaşi timp, că nu eu dădusem staţiilor de metrou nume confuze…
- Aaah!
Şi mi-a explicat, foarte binevoitor, că e… tot înainte!
Nu-mi venea să cred, bat o bucată de oraş fără să am probleme, schimb (forţat) cel puţin trei metrouri şi… mă rătăcesc la un pas de “casă”?
- Adică merg aşa, tot înainte şi…gata, am ajuns? Întreb eu, bănuitoare.
- Da!
Văd eu că o ţine pe a lui… “Bineee…Fac ce-a spus, dacă nu e, mă întorc”. A avut dreptate! (Normal, îşi cunoştea omul oraşul…) Vă imaginaţi ce-a fost când ceilalţi, care ar fi trebuit să mă recupereze rapid, de oriunde, au deschis uşa…
- Ce-ai făcut?
- M-am rătăcit! Şi voi n-aţi răspuns! Ce mi-aţi promis?!
- Cum naiba să te rătăceşti? În Paris?
- (Nu…pe Marte!) Păi… A fost alarmă la metrou şi m-au dat afară de două ori!
Le-am povestit.
- Stai puţin… Unde erai?!
- La Gara de Est!
- E drumul drept, de acolo!
- Şi… ce dacă?!
- Se vede de aici!
Aşa era, chiar se vedea! Ceva mic, la capătul străzii, ceva ce acum, că o văzusem, puteam identifica chiar şi eu ca semănând cu o… gară…
- Da, şi?! CÂND mi-aţi spus voi că AIA, de acolo, e Gara de Est?! N-am aterizat decât de cinci zile! (Din care două fusesem în mod ”out of service”, din cauza fluxului continuu de informaţie…)
Şi uite cum mi-am început eu aventura cu o scuturătură… “Attention à la marche!“
Nu m-am mai despărţit de ghid, din acel moment… (Asta doar până… data viitoare!)
Sfărşitul episodului 1
Până la episodul 2…
-Ana-Maria -
(sau Lunebleue)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu