Suntem România! (revistă-magazin independenta): 1090.Cu elicopterul pe scena...vietii ! (Spectacolul continuă...)

Eu: Mai Cristi! Cat de micut esti tu, cum de tot ajungi

sa prezinti la show-uri impreuna cu Roxana Ciuhulescu frate ???

EL: Pai o ajut : o scot in evidenta bre!

foto:Athanasie Petrescu.

Capitan de aviatie pilot de elicopter si actor amator Cristian Vasilica.
Simplu sau complicat? Pai in realitate propozitia de mai sus nu poate sa te lamureasca daca omul despre care se vorbeste este simplu sau complicat.
Pentru asta trebuie sa-l cunosti personal, sa-i vorbesti, sa bei o bere cu el, sa ajungeti sa povestiti de una de alta, poate sa gasesti pasiuni comune, preocupari comune.Si asa afli daca este adevarat ceea ce ai citit mai sus, nu?

Eu si foarte multi am aflat ca asa era: nu doar pilot de aviatie si actor, dar simplu si complicat in acelasi timp. Si vesel. Si poznas. Pontos si deosebit de sociabil, scotocitor si priceput nu doar in meserie ci si in hobby. Pentru ca mai si scria...

Totul la trecut. Nu au mai ramas decat poantele lui, veselia sa, chelia simpatica foc in poze, ceea ce a povestit in randuri foarte frumos scrise, rolurile jucate pe scena zeitei Thalia si cel unic, jucat pe scena lumii...A vietii.

Pana cand eu si cei care au interactionat cu el ne adunam gandurile si ne potolim furia faptului ca a fost furat dintre noi, pana cand vom gasi timpul sa ne scriem amintiri despre el, haideti cititi ceea ce imi spusese sa public de ceva timp si eu tot faceam uitat, de parca-mi era frica:

„The show must go on” - de câte ori nu am auzit replica asta? Se pare că ea s-a născut prin secolul 19, în lumea circului. Dacă un animal scăpa sau vreunul din artiști era rănit, maestrul de manej (în alt limbaj, „de ceremonii”) și formația continuau spectacolul, pentru că publicul nu trebuia să se panicheze. Această atitudine poate părea cinică, dar era considerată o chestie de onoare: ceilalți artiști și mai ales publicul nu puteau fi privați de spectacol în cazul în care ceva nu mergea cum trebuie și nu existau dubluri.

(sublinieri nemotoujours,30.09.2016)

DA PAGINA !

În timp, expresia a fost extinsă la nivelul întregului show-biz, ca expresie a ideii care spune că o activitate sau un eveniment trebuie să continue, în ciuda dificultăților sau problemelor apărute. Probleme care pot sau nu să țină de show-ul propriu-zis.

Așa a fost cazul și la îngemănarea anilor '80 cu '90, adică atunci când Brian May a avut ideea de a scrie un cântec pentru formația din care făcea parte. Poate nu ați auzit de Brian May, dar sigur ați ascultat măcar o melodie a celor de la Queen, adică formația în care el juca rolul chitaristului, dar și pe cel de backing vocal. Cum i-a venit ideea? Simplu: Freddie Mercury, solistul trupei, se lupta, departe de ochii presei și ai publicului larg, cu boala timpului respectiv, adică SIDA, șansele de a supraviețui fiind aproape inexistente. Legat de acest lucru, sunt unele controverse legate de faptul că și alții au fost identificați ca fiind afectați de ea, dar nu au murit, unul din exemplele celebre fiind Magic Johnson , care, deși a fost diagnosticat în 1991, a mai jucat baschet la nivel înalt câțiva ani după aceea. De altfel, el ar mai putea să povestească despre luptele cu adversarii - incluzând aici și HIV-ul - pentru că încă mai trăiește... Se pare că, în cazul lui Freddie, ghinionul său a fost că perioada în care s-a infectat a fost de vină, adică undeva cu vreo patru ani înainte de a-și încheia rolul de care vorbea conaționalul său peste veacuri, Will Shakespeare. Tratamentul pentru cei afectați de SIDA a fost descoperit pe la sfârșitul anilor '80, iar atunci era deja târziu pentru solistul de la Queen.

Revenind la povestea melodiei, ea a început dintr-o joacă a lui John Deacon și Roger Taylor, ceilalți doi membri ai formației. Ei au creat o linie melodică, iar Brian May s-a gândit să o îmbrace cu versuri. A stat de vorbă și cu Freddie și au și început să le creioneze. Dată fiind starea precară în care se afla deja solistul, May a dus textul până la final, apoi, odată terminat, și-a încercat și vocea. Unele părți erau, însă, în falsetto, dată fiind înălțimea notelor care trebuiau să-și facă prezența, așa cum zicea portativul. Astfel, Freddie și-a mai intrat încă o dată în rolul său care l-a făcut celebru, acela de solist.

La momentul la care au decis să înregistreze melodia, el era deja atât de slăbit, încât abia putea să meargă, ceea ce i-a făcut pe ceilalți colegi ai săi să se îndoiască de capacitatea lui de a da viață vorbelor după portativ. Cu o voință ieșită din comun, Freddie a dat de dușcă un pahar de votcă, apoi a zis în stilu-i caracteristic: „I’ll fucking do it, darling!” Și a făcut-o: dintr-o singură bucată! În cuvintele lui Brian May: „a intrat și-a omorât-o, a sfâșiat complet acel vocal.”

„The Show Must Go On” făcea parte din albumul „Innuendo”, fiind ultima din cele 12 piese și a fost lansată ca single pe 14 octombrie 1991, pentru promovarea albumului „Greatest Hits II”. Șase săptămâni mai târziu, drumul celui care a „sfâșiat” vocalul ei ajungea la final. Dată fiind condiția lui Freddie, pentru videoclipul melodiei nu s-a filmat niciun cadru nou, ci au fost folosite imagini preluate din videoclipurile lansate de Queen în perioada anilor '80, cu excepția Under Pressure și Hammer to Fall.

Versurile melodiei sunt povestea unei lupte cu boala nemiloasă numită SIDA, un subiect sensibil la momentul respectiv, dar care, prin intermediul muzicii, a fost adus în fața tuturor, amintind despre suferințele celor afectați de maladie. În cuvinte mai neaoșe: „O luptă-i viața; deci te luptă/ Cu dragoste de ea, cu dor.”

O luptă pe care cel care a fost Freddie Mercury a dus-o până la final și chiar și dincolo de mormânt, din moment ce vorbele sale continuă să dăinuie. Considerată drept testamentul artistic al solistului de la Queen, melodia este vie, deși a fost cântată de un muribund, dacă putem spune așa. Ascultând povestea muzicală despre lupta sa și mai ales cunoscând felul în care vocea lui a ajuns să-i dea viață, sunt sigur că veți avea motive destule de reflexie despre ce înseamnă viața și șansele pe care ni le oferă sau ni le refuză.
Indiferent de opțiunile prezentate, însă, spectacolul trebuie să continue!

*CriVasic*

(Cristian Vasilica)