27 aprilie 2018

1303.“Avionul MIG.19 De la eroism la uitare. Lumini si umbre”- o carte indelung asteptata

.
.
Sambata, 14 Aprilie, am avut onoarea si privilegiul sa particip la Muzeul Aviatiei la lansarea cartii :
Avionul MIG 19 De la eroism la uitare. Lumini si umbre”, a domnului Locotenent comandor aviator Gheorghe Ion Vaida.

O lucrare tehnica si depotriva de istorie a aviatiei romane despre primul avion supersonic din dotarea aviatiei romane.
Marturisesc ca nu ma asteptam la o festivitate atat de plina de emotie, de istorie vie si o companie atat de selecta.


De la domnii generali Constantin Mereu si Stefan Voian, la pilotii care au zburat pe MIG19, de la familiile fostilor piloti de MIG 19 care acum zboara intr-o lume mai buna, la publicul cunoscator si iubitor de aviatie, toti ne-am adunat la lansarea unei lucrari de exceptie despre aviatia si aviatorii Romaniei.

Personalitati marcante ale istoriografiei aviatiei romane, domnii profesori Valeriu Avram si Aurel Pentelescu, ne-au onorat cu prezenta.
La invitatia dlui. comandor Vaida, fostii piloti de MIG 19 prezenti la eveniment ne-au vorbit despre avion si despre misiunile efectuate la bordul acestui tip de avion.
Impresionante si emotionante relatarile domnilor comandori Vasile Adamita si Anghel Ruse care ne-au povestit cu har intamplari pe care le-au trait zburand cu MIG19.
DA PAGINA!
.
.
Plina de patos si emotie a fost si interventia dlui. comandor Ing. Ilie Dumitrescu care, pe langa relatarea unor intamplari cu MIG19, a facut si un apel plin de simtire patriotica pentru recuperarea si pastrarea valorilor pierdute apartinand patrimoniului aviatiei romane.
Emotionante au fost si momentele cand autorul a daruit cate o carte pilotilor care au zburat MIG 19, dar mai ales momentele cand a daruit volumul rudelor pilotilor ce nu mai sunt printre noi. 

O munca de peste 4 ani care s-a concretizat intr-o lucrare de exceptie.

.
.
Multumim autorului si invitatilor de onoare pentru clipele minunate petrecute la aceasta festivitate si asteptam cu interes cartile despre MIG21, MIG23 si MIG29.

Aurelian Bucur
(Bonsai)

Nota nemotoujours:
multe felicitari personalului Muzeului National al Aviatiei, care a organizat o lansare de exceptie, profesionista si un protocol festiv, deosebit, fiind gazde incantatoare si generoase ca de obicei.
Si pe langa minunata cafea tip
.
"Marasesti F111" si "Poligon Catelu'"
.
am descoperit-o incantati si pe cea  "MAv"!

Multumim doamnelor si domnilor pentru gazduire!

Mediator si prezentator:
istoric Sorin Turturica (MAv)

Cateva fotografii de la lansare, modest tribut oamenilor de exceptie care au vorbit acolo:

foto:
-Bonsai,
-nemotoujours


Mai multe foto:DA CLICK AICI



.
.
.


.
.
.
.
.


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu